Economia Uniunii Europene

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1204
Mărime: 10.62KB (arhivat)
Publicat de: Abel-Sever Moise
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ramona N.
studiu pentru seminar

Extras din seminar

Extinderea spre Est

• Extinderea spre Est presupunea aderarea, într-un interval redus de timp, a unui număr foarte mare de state: 11 ţări din Europa Centrală şi de Est (printre care şi România), la care se adaugă Cipru, Malta, Croaţia şi Turcia a căror situaţie este una particulară faţă de cea a celor unsprezece. Acest fapt a implicat, din partea UE, eforturi deosebite care însumează: procesul de monitorizare a performanţelor ţărilor candidate pe linia îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga, începerea simultană a negocierilor de aderare cu cele 11 ţări (proces extrem de dificil datorită dinamicii diferite şi problematicii specifice a fiecăreia dintre ţările candidate), eforturi financiare suplimentare pentru susţinerea procesului de tranziţie şi a programelor de preaderare a candidaţilor.

• Profilul României şi al ţărilor din Est care au aderat în mai 2004 este cel al unor ţări în tranziţie care nu au încă o economie de piaţă matură, iar experienţa de numai 14 ani de funcţionare a unui sistem politic democratic este considerată, în multe cazuri, insuficientă. Din acest motiv s-au introdus, spre deosebire de celelalte lărgiri, o serie de criterii extrem de bine definite care trebuie îndeplinite de statele membre, indiferent de rezultatul negocierilor, pentru a putea deveni membre cu drepturi depline ale grupării europene.

• Ţările din Est nu dispun de experienţa specifică participării la grupări integraţioniste. Ţările care au făcut obiectul extinderilor anterioare aveau deja experienţa participării la grupări regionale, cele mai multe fiind foste membre AELS.

• Fundamentele lărgirii spre Est au fost în mare măsură diferite faţă de celelalte extinderi. Aderarea Angliei, Irlandei şi Danemarcei, a avut la bază în primul rând raţiuni economice, legate de potenţialul economic al noilor membri şi de diminuarea concurenţei dintre aceste state aflate în afara grupării şi ţările din interiorul UE. Al doilea val s-a concretizat prin aderarea unor ţări din Sudul continentului cu un nivel de dezvoltare şi potenţial economic net inferior UE, a fost determinat în principal de consideraţii geopolitice legate de atenuarea tensiunilor dintre Spania şi Anglia şi de întărirea flancului sudic al NATO. Al treilea val de lărgire din 1995 a avut ca rezultat aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei şi a fost determinată de raţiuni economice, legate de întărirea forţei economice a UE, atenuarea concurenţei în interiorul grupării şi de nevoia de protecţie şi de întărire a capacităţii concurenţiale a participanţilor la grupare faţă de SUA şi Japonia.

Preview document

Economia Uniunii Europene - Pagina 1
Economia Uniunii Europene - Pagina 2
Economia Uniunii Europene - Pagina 3
Economia Uniunii Europene - Pagina 4
Economia Uniunii Europene - Pagina 5
Economia Uniunii Europene - Pagina 6
Economia Uniunii Europene - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Economia Uniunii Europene.doc

Alții au mai descărcat și

Politica europeană în domeniul transportului - Studiu de caz România

Introducere. Motivația alegerii temei și obiectivele urmărite. În cadrul dezvoltării relațiilor economice internaționale, a lărgirii și...

Sudiu comparativ privind bugetul UE și bugetul României

INTRODUCERE Formarea finanţelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat şi complex, care este determinat de evoluţia vieţii sociale, prin...

Perspectivele privind evoluția investițiilor străine pe piața serviciilor din România

Capitolul 1. Caracteristicile pieţei mondiale a serviciilor Piaţa serviciilor este alături de piaţa bunurilor unul dintre cele mai importante...

Rolul OCDE și G8 în economia mondială

Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) reprezinta o grupare de tari, realizata la Paris, în anul 1961, de catre 19 state europene...

Analiza mediului afacerilor internaționale în România

Romania se afla pe pozitia a treia in Europa Centrala si de Est în privinta atractivitatii mediului de afaceri, în urma Rusiei si Ucrainei,...

Economia integrării europene

Continuare curs 1 Criteriile sunt: - deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB; - datoria publică să nu depăşească 60% din PIB; - gradul...

Integrare economică internațională

1.Noţiuni, esenţa şi premisele integrării economice internaţionale Noţiuni despre integrarea economică : Le Petit Robert Dictionnaire defineşte...

Economia Uniuni Europene

- e o economie unificata progresiv - e puternic dependenta de schimburi internationale - economiile statelor membre sunt unite atât pe cale...

Te-ar putea interesa și

Locul și Rolul Uniunii Europene în Economia Mondială

INTRODUCERE Uniunea Europeană este o organizaţie bine cunoscută în întrega lume, cuprinzând numeroase ţări si politici comerciale comune, o putem...

Integrarea Monetar-Europeana

1. INTRODUCERE Dacă la nivel mondial se găsesc cu greutate soluţii de combatere a efectelor negative ale globalizării financiare, iar colaborarea...

Situația Economică a Uniunii Europene

INTRODUCERE Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată prin diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez...

Locul Uniunii Europene în economia mondială

I. INTRODUCERE Caracteristica cea mai pregnanta a economiei mondiale postbelice o constituie intensificarea fara precedent a interdependentei...

Uniunea Economică și Monetară - realizare importantă a Uniunii Europene

INTRODUCERE În anii '60, pe fondul progreselor înregistrate la nivelul integrării economice europene, s-a născut ideea creării unei monede unice....

Impactul crizei economice asupra economiilor țărilor din Uniunea Europeană. o perspectivă comparativă

INTRODUCERE Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să apară în interiorul lui şi,...

Politica comercială a Uniunii Europene

INTRODUCERE Politica comerciala este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe. Înca prin Tratatul de la Roma,...

Procesul de Extindere al Uniunii Europene și Consecințele Sale Economice la Nivel Inter și intra-regional

1.Rezumat Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în 1951 între şase state europene: Belgia,...

Ai nevoie de altceva?