Economia Uniunii Europene

Extinderea spre Est

• Extinderea spre Est presupunea aderarea, într-un interval redus de timp, a unui număr foarte mare de state: 11 ţări din Europa Centrală şi de Est (printre care şi România), la care se adaugă Cipru, Malta, Croaţia şi Turcia a căror situaţie este una particulară faţă de cea a celor unsprezece. Acest fapt a implicat, din partea UE, eforturi deosebite care însumează: procesul de monitorizare a performanţelor ţărilor candidate pe linia îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga, începerea simultană a negocierilor de aderare cu cele 11 ţări (proces extrem de dificil datorită dinamicii diferite şi problematicii specifice a fiecăreia dintre ţările candidate), eforturi financiare suplimentare pentru susţinerea procesului de tranziţie şi a programelor de preaderare a candidaţilor.

• Profilul României şi al ţărilor din Est care au aderat în mai 2004 este cel al unor ţări în tranziţie care nu au încă o economie de piaţă matură, iar experienţa de numai 14 ani de funcţionare a unui sistem politic democratic este considerată, în multe cazuri, insuficientă. Din acest motiv s-au introdus, spre deosebire de celelalte lărgiri, o serie de criterii extrem de bine definite care trebuie îndeplinite de statele membre, indiferent de rezultatul negocierilor, pentru a putea deveni membre cu drepturi depline ale grupării europene.

• Ţările din Est nu dispun de experienţa specifică participării la grupări integraţioniste. Ţările care au făcut obiectul extinderilor anterioare aveau deja experienţa participării la grupări regionale, cele mai multe fiind foste membre AELS.

• Fundamentele lărgirii spre Est au fost în mare măsură diferite faţă de celelalte extinderi. Aderarea Angliei, Irlandei şi Danemarcei, a avut la bază în primul rând raţiuni economice, legate de potenţialul economic al noilor membri şi de diminuarea concurenţei dintre aceste state aflate în afara grupării şi ţările din interiorul UE. Al doilea val s-a concretizat prin aderarea unor ţări din Sudul continentului cu un nivel de dezvoltare şi potenţial economic net inferior UE, a fost determinat în principal de consideraţii geopolitice legate de atenuarea tensiunilor dintre Spania şi Anglia şi de întărirea flancului sudic al NATO. Al treilea val de lărgire din 1995 a avut ca rezultat aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei şi a fost determinată de raţiuni economice, legate de întărirea forţei economice a UE, atenuarea concurenţei în interiorul grupării şi de nevoia de protecţie şi de întărire a capacităţii concurenţiale a participanţilor la grupare faţă de SUA şi Japonia.