Producția Fizică

2.3. Analiza producţiei fizice

Plecând de la modelele prezentate pentru analiza cifrei de afaceri şi a valorii adăugate se constată că un factor important ce contribuie la realizarea indicatorilor valorici este producţia fizică. Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare obţinute din activitatea industrial-productivă care pot fi puse în circuitul economic.

Obiectivele generale ale analizei constau în studierea modului de realizare a producţiei, de a stabili modificările intervenite, consecinţele şi cauzele acestor modificări, precum şi direcţiile de reglare şi optimizare a sortimentelor şi structurii producţiei.

Analiza cuprinde trei aspecte principale:

- analiza realizării producţiei fizice pe sortimente;

- analiza respectării structurii producţiei;

2.3.1. Analiza realizării producţie fizice pe sortimente

Prin sortiment se înţelege un produs sau o grupă de produse care figurează ca poziţie distinctă în nomenclatorul de producţie al întreprinderii. Analiza producţiei fizice pe sortimente se efectuează pe fiecare produs în parte, cât şi la nivelul întregii firme.

La nivelul fiecărui produs se determină modificările absolute şi procentuale intervenite în volumul producţiei astfel:

; ,

În acest mod se apreciază modul de realizare a producţiei fizice pe fiecare sortiment în parte, identificându-se acele produse la care s-au înregistrat depăşiri, dar şi cele cu nerealizări.

Pentru aprecierea globală a realizării producţiei pe toate produsele sau grupele de produse se foloseşte un indicator sintetic numit coeficient mediu de sortiment ( ). Acest indicator se determină prin raportarea volumului producţiei obţinute în contul producţiei programate la volumul întregii producţii programate, pe baza relaţiilor:

- pentru producţia omogenă;

- pentru producţia eterogenă.

în care:

q0 - volumul producţiei programate;

qmin - volumul producţiei realizate în contul producţiei programate;

p0 - preţul de vânzare programat.

Volumul producţiei executate în contul sau limitele producţiei programate (q') se determină prin compararea pe fiecare sortiment a producţiei efective cu cea programată şi luarea în considerare a cantităţilor celor mai mici.

qmin = min (q1;q0)

La baza calculării acestui indicator stă principiul neadmiterii compensării nerealizării producţiei la unele sortimente, cu depăşirile înregistrate la alte sortimente.

Coeficientul mediu de sortiment poate fi egal sau mai mic decât 1 sau 100 ( ).

Mărimea acestui coeficient este egală cu 1 în următoarele situaţii:

a) Producţia a fost realizată în proporţie de 100% la toate sortimentele:

b) Producţia a fost realizată în proporţie de 100% la unele sortimente, iar la altele a fost depăşită:

c) Producţia a fost depăşită la toate sortimentele (indiferent de gradul de depăşire).

Dacă producţia nu a fost realizată la unul sau mai multe sortimente, atunci coeficientul mediu de sortiment ia valori subunitare.

Necesitatea utilizării unui asemenea coeficient în analiza producţiei fizice este impusă de însăşi rigurozitatea respectării contractelor încheiate cu diverşii parteneri de afaceri, programul de producţie fiind considerat îndeplinit numai în măsura în care producţia a fost realizată la fiecare sortiment în parte. O eventuală nerealizare a producţiei la un singur sortiment nu poate fi acoperită prin depăşirea producţiei la celelalte sortimente, deoarece produsele nu sunt în totalitate substituibile.

Nivelul coeficientului mediu de sortiment reflectă atât proporţia de nerealizare a producţiei la unele sortimente, cât şi numărul acestora. Pentru a separa cele două laturi este necesar ca analiza să fie completată pe baza coeficientului de nomenclatură (Kn) calculat cu relaţia:

,

unde:

n - numărul sortimentelor la care nu s-a realizat programul;

N - numărul total al sortimentelor din program.

2.3.2. Analiza respectării structurii producţiei

Prin structura producţiei, se înţelege ponderea deţinută de fiecare sortiment din nomenclatorul de fabricaţie al unei întreprinderi în volumul total al producţiei într-o anumită perioadă de timp.

Structura producţiei ce urmează a se fabrica se stabileşte în funcţie de contractele de desfacere încheiate cu diverşii beneficiari precum şi în funcţie de resursele disponibile ale întreprinderii. De aceea, modificările în structura producţiei pot avea loc numai în condiţiile realizării producţiei la toate sortimentele în măsura în care nu afectează proporţiile stabilite iniţial în vederea respectării contractelor încheiate.

Analiza realizării producţiei din punct de vedere al structurii, se face mai întâi prin compararea ponderii prevăzute cu ponderea efectivă a fiecărui sortiment în volumul total al producţiei astfel:

- pentru producţia omogenă;

- pentru producţia eterogenă,

respectiv, ;

iar

în care: g - ponderea fiecărui sortiment ;

q – volumul fizic al producţiei din fiecare sortiment;

p - preţul de vânzare pe sortimente;

- modificarea ponderilor pe sortimente.