Conținuturile Educației

Cuvinte cheie:

Finalitate – tendinţă sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop;

Conţinut – totalitatea notelor esenţiale ale unei noţiuni, determinată în raport cu sfera acesteia, comprehisiune.

Metodologie – totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o ştiinţă;

Principiu – element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, o normă de conduită etc.

Conţinuturile educaţiei reprezintă dimensiunile sau laturile activităţii de educaţie (în mod implicit şi ale celei de instruire) care, conform unor valori fundamentale concentrate la nivelul unor finalităţi (obiective) asigură formarea şi dezvoltarea complexă a personalităţii (celui educat, educatului) în plan moral, intelectual, tehnologic, estetic şi fizic.

Conţinuturile generale ale educaţiei reprezintă dimensiunile sau laturile activităţii de educaţie (în mod implicit şi ale celei de instruire) care, conform unor valori fundamentale concentrate la nivelul unor finalităţi (obiective) asigură formarea şi dezvoltarea complexă a personalităţii (celui educat, educatului) în plan moral, intelectual, tehnologic, estetic şi fizic. În literatura de specialitate aceste conţinuturi generale sunt prezentate şi analizate şi ca "dimensiuni" sau "laturi" ale educaţiei ( Todoran, Dimitrie, coordonator, 1982; Nicola, Ioan, 1996, Salade Dumitru, 1998) sau chiar ca "forme ale educaţiei" ( Călin, Marin, 1996).

Conceptul de conţinut general al educaţiei defineşte valorile peda¬gogice fundamentale aflate la baza "laturilor" sau "dimensiunilor" educaţiei. Există astfel o corelaţie evidentă între conţinuturile generale ale educaţiei şi valorile pedagogice fundamentale: educaţia morală - binele moral; educaţia intelectuală - adevărul ştiinţei; educaţia tehnologică - adevărul / utilitatea ştiinţei aplicate; educaţia estetică - frumosul din artă, natură, societate; educaţia psihofizică - sănătatea psihofizică (Cristea, Sorin, în Didactică Pro. Revistă de teorie şi practică educaţională, nr.4/2000, pag.77-79)

Acest cadru dimensional stabil, dezvoltat în funcţie de valorile pedagogice fundamentale evocate, vizează următoarele conţinuturi generale ale educaţiei, prezente, în mod obiectiv, la nivelul oricărei activităţii de educaţie / instruire: a) educaţia morală; b) educaţia intelectuală; c) educaţia tehnologică (aplicativă); d) educaţia estetică; e) educaţia fizică, f) educaţia religioasă; g) educaţia sexuală.

Analiza conţinuturilor generale ale educaţiei poate fi realizată din diferite perspective, cea mai întâlnită fiind cea descriptivă. Aşa se ex¬plică faptul că în literatura noastră de specialitate sunt acordate spaţii largi pentru analiza în detaliu a celor şapte conţinuturi (în special a educaţiei in-telectuale şi morale).

În economia acestui curs vom opta pentru un model sintetic deschis în direcţia tuturor variantelor de analiză propuse în literatura noastră de specialitate din ultimele decenii (incluzând aici şi lucrările apărute după 1990 Salade, Dumitru, 1998).

Modelul pe care îl propunem pentru analiza unitară şi sintetică a celor şapte conţinuturi generale ale educaţie are în vedere următoarele elemente componente: 1) definirea conceptului (natura specifică - valoarea pedago¬gică fundamentală avută în vedere - obiectivul general urmărit); 2) iden-tificarea obiectivelor specifice; 3) stabilirea conţinuturilor şi a metodologiei specifice; 4) stabilirea principiilor de realizare a activităţii.

II. Educaţia intelectuală.

Conceptul şi importanţa educaţiei intelectuale.

Educaţia intelectuală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii "prin ştiinţă şi pentru ştiinţă” ceea ce înseamnă pregătirea omului astfel încât să poată înţelege, aplica şi crea ştiinţa în activitatea sa". Această direcţie de urmat în dezvoltarea personalităţii se bazează pe însuşirea şi aplicarea valorilor ştiinţei ţinând seama de particularităţile fiecărei trepte şi discipline de învăţământ. Educaţia intelectuală are un rol fundamental în cadrul oricărei activităţi de formare-dezvoltare a personalităţii, constituind o premisă calitativă absolut necesară pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educaţiei – educaţia: morală, tehnologică, estetică. Aceasta nu înseamnă însă nici suprapunerea educaţiei intelectuale peste celelalte dimensiuni ale educaţiei şi nici neglijarea sau diminuarea importanţei acestora în cadrul oricărei activităţi ca finalitate pedagogică realizabilă, îndeosebi, la nivelul sistemului şi al procesului de învăţămînt.

Este latura educaţiei care începe să acţioneze pentru modelarea personalităţii de la vîrstele cele mai mici şi care continuă să fie prezentă, la un nivel de modelare superioară a intelectului uman, pe toată perioada vieţii. "Actul intelectual (raţional spunea Aristotel) - este (înseamnă) viaţa". Viaţa fără raţional ar fi fără sens, ar fi întuneric, ar fi act animalic.

Educaţia intelectuală contribuie la pregătirea generală şi fundamentală a omului, asigurîndu-i, pe lîngă bagajul şi orizontul general de cultură şi capacităţile intelectuale necesare oricărei dezvoltări şi activităţi – spiritul de observaţie, atenţia, memoria, imaginaţia şi gîndirea, etc.

Educaţia intelectuală se realizează treptat în şcoala generală şi liceu, continuă pe un plan elevat în învăţămîntul superior şi apoi în întreaga viaţă avînd ca strategie studiul individual prin: însuşirea limbii materne, a limbii străine, a matematicii, fizicii, chimiei, a biologiei, logicii , a muzicii, literaturii, artelor, etc. Planurile de învăţămînt trebuie să includă, în mod obligatoriu, discipline şi activităţi care să asigure educaţia intelectuală.

Educaţia intelectuală constituie şi fundamentul realizării cu succes şi la un nivel ridicat de performanţă a însuşirii profesiunilor, a formării specialiştilor de înaltă competenţă şi eficienţă, cu deschideri spre nou şi creativitate.

Un profesionist, specialist, indiferent de domeniu, care are o educaţie intelectuală largă şi temeinică are resurse şi disponibilităţi deosebit de mari în însuşirea şi apoi în exercitarea profesiunii.