Concepte Psihanalitice

SEXUALITATE/PSIHOSEXUALITATE

Conceptul psihologic contemporan decurge în mod direct din conceptiile lui S. Freud (1905), care a largit extensiunea uzuala a termenului. Freud a subliniat faptul ca definitia juridica a sexualitatii în dreptul penal din vremea lui (crime si delicte zise sexuale) era mult mai vasta decât definitia psihologica si medicala obisnuita. Consensul social cu privire la câmpul perversiunilor sexuale, punea în evidenta o necesitatea unei definitii mai cuprinzatoare a sexualitatii, care sa înglobeze toate devierile pulsiunii sexuale în legatura cu scopul si/sau cu obiectul. În aceste conditii, unitatea (numitorul comun) al manifestarilor atât de diverse ale sexualitatii nu putea fi gasit decât în placerea specifica si în emergenta unei energii pulsionale specifice: libidou-ul. Calea a fost astfel deschisa studiului transformarii libido-ului, plasarilor, deplasarilor si sublimarilor sale. Psihanaliza a afirmat contributia pulsiunilor sexuale în diferite activitati (de la insistenta pentru exercitarea unei munci, trecând prin sport si învatamânt) fara nici o legatura constienta si directa cu comportamentul sexual genital, motiv pentru care acest pansexualism (conceptie despre om care reducea natura acestuia la sexualitate) i-a fost adesea reprosat. Reprosul se reactualizeaza permanent datorita rezistentelor la inconstient prezente la fiecare. Iata de ce, trebuie reamintit ca:

1. investirea libidinala a unor procese aparent nonsexuale este un proces inconstient;

2. libido-ul are doua forme, obiectuala si narcisica;

3. psihanaliza nu explica totul prin libido, ci prin conflictul dintre libido si pulsiunile de autoconservare (prima teoria a pulsiunilor) si, odata cu a doua teorie a pulsiunilor, prin conflictul dintre pulsiunile de viata (incluzând libido-ul si pulsiunea de autoconservare) si pulsiunile de moarte sau de distrugere.

PULSIUNE/PULSIUNE PARTIALA

În psihanaliza, este definita ca un puseu exercitat de somatic, dar impus si aparatului psihic. Este vorba despre un puseu care împinge spre actiune. Pulsiunea are deci o sursa (somatopsihica), un scop care induce satisfactia si descarcarea de energie investita, precum si un obiect în raport cu care scopul poate fi atins. Daca obiectul nu a fost gasit, si daca scopul nu a fost atins, apare frustrarea si o crestere a tensiunii care este traita ca neplacere. S. Freud a fost constant atasat unei conceptii dualiste a pulsiunilor. Pâna în 1920, el a considerat ca exista pulsiunile sexuale (orale, anale etc.) si pulsiunile eului sau de autoconservare (alimentatie, activitate musculara etc.). Dar în lucrarile ulterioare, începând cu Dincolo de principiul placerii, el va introduce un nou dualism, între pulsiunea de viata (care acopera simultan pulsiunea sexuala si pulsiunea de autoconservare) pe de o parte, si pulsiunea de moarte (pulsiunea agresiva, de distrugere) pe de alta parte.

Freud a definit pulsiunea ca un concept la granita dintre psihic si corp, continând patru componente de baza: sursa si presiune, scop si obiect. Primele doua apartin laturii somatice, celelalte doua celei psihice. Definita ca atare, conceptul de pulsiune pare foarte usor de înteles. Are o sursa somatica, probabil ceva ce tine de organele genitale si hormoni, rezultând într-o presiune care urmareste o eliberare, adica, coit, cu celalalt sex ca obiect adecvat. În aceasta privinta, pulsiunea nu este cu nimic mai mult decât un instinct, îndreptat de actiuni reflexe si eventual functionând pe baza fixatiilor conditionate din copilarie.

Aceasta perspectiva este la fel de usor de înteles pe cât este eronata. Este eronata întrucât ignora doua dintre caracteristicile fundamentale ale pulsiunii. Mai întâi, fiecare pulsiune este una partiala; apoi, fiecare pulsiune este în esenta autoerotica. Aspectul de a fi partial se manifesta în doua directii. Mai întâi, pulsiunea este partiala în relatie cu ideea de procreare, chiar în relatie cu ideea de coit. O persoana manifesta o pulsiune orala, anala etc., dar nu dispune de o pulsiune sexuala totalizata. Freud a fost foarte critic cu privire la existenta unei nevoie sexuale totale. În al doilea rând, fiecare pulsiune este partiala în relatie cu corpul, în sensul ca o pulsiune niciodata nu cuprinde întreg corpul. Din contra, fiecare pulsiune pare sa se specializeze într-o anumita parte a corpului sau o activitate corporala, fie într-o maniera activa, fie într-una pasiva. Dezvoltarea psihosexuala reprezinta o încercare de a aduna (a reuni) toate aceste pulsiuni partiale sub eticheta sexualitatii genitale sau „mature”, dar aceasta încercare nu este niciodata una convingatoare. În ciuda asa-zisei maturitati genitale, este destul de evident ca fiecare are propriile sale predilectii „pre-genitale”, care fac si mai dificila construirea unei imagini globale.

Aceasta dezvoltare psihosexuala prezinta foarte clar si a doua caracteristica, anume ca aceste pulsiuni fragmentate sunt îndreptate spre propriul corp. Ele sunt în esenta autoerotice. Numai în final obiectul devine unul extern, si chiar si atunci, nu va avea niciodata aceeasi importanta ca si originalul.

Din punctul de vedere al pulsiunii partiale, celalalt (alter-ul) ramâne totdeauna un mijloc, iar nu un scop (finalitate). Traiectoria pulsiunii partiale este una curbata, trecând prin alter si întorcându-se spre sine (oneself), creând astfel un ciclu autosuficient. Astfel, scopul pulsiunii partiale nu este alter-ul ca obiect, ci scopul sau este o anumita juisanta. În perspectiva acestui scop, importanta alter-ului nu are nimic de a face cu statutul sau de alta fiinta umana. Alter-ul are doar valoare instrumentala, si este într-adevar redus la un obiect, chiar la unul partial.

Aceste sunt caracteristicile descrise de Freud pentru sexualitatea infantila. El subliniaza faptul ca nu exista diferenta între copiii de ambele sexe în aceasta privinta, acestia împartasind aceeasi dispozitie perversa polimorfa.

LIBIDO

Termen latin (dorinta) utilizat de S. Freud pentru a desemna energia psihica a pulsiunilor sexuale. Libido-ul este pentru pulsiunile sexuale ceea ce foamea este pentru trebuintele alimentare.

În prima teoria freudiana a pulsiunilor, libido-ul este unul din cei doi termeni fundamentali ai conflictului psihic, care opune pulsiunile sexuale pulsiunilor eu/ego-ului (cele de autoconservare). Eul se opune cerintelor libidinale în numele exigentelor proprii de autoconservare si de adaptare la realitate. Dupa descoperirea narcisismului, S. Freud nu a mai putut mentine o distinctie atât de clara între interesele eului si libido, din care o parte este investita narcisic asupra eului.

NARCISISM

Initial folosit în sensul restrictiv al unei perversiuni sexuale în care subiectul are drept obiect preferat propriul corp. Freud a introdus acest concept în mod diferit în functie de perioade si de texte. Pentru el, acesta a fost deopotriva un concept teoretic care îi permitea sa explice psihoza ca o întoarcere a libido-ului asupra subiectului si un concept clinic care descrie un ansamblu de atitudini umane dominate de doua trasaturi principale: dezinteresul pentru lumea exterioara si o imagine de self grandios.