Extras din seminar

Studiul doctorului G.G. Stănescu se întinde pe parcursul a cincizeci de pagini cu o bibliografie impresionantă de douăzeci de cărți, majoritatea fiind în limbă străină; un studiu foarte bine documentat și ușor de înțeles. Își începe lucrarea prin prezentarea unor amănunte despre viața ,,Herodotului creștin”- Eusebiu, unul din ,,cei mai activi scriitori ai antichității creștine, un pătimaș al scrisului și al cercetărilor istorice.”

Notează faptul că s-a născut prin 265 în Palestina; alții, cum ar fi Schweizer admițând anul 263, iar Tillemont fixând data nașterii între 260 - 264. Studiază la școala lui Origen din Cezareea iar cu timpul devine un apropiat al lui Pamfil. Pamfil era proprietarul unei mari biblioteci și fondatorul unei școli teologice în care învăța Eusebiu; astfel că Eusebiu și-a dedicat o mare parte din timpul său studierii operelor lui Origen, pe care Pamfil le adunase în biblioteca sa, fiind o desăvârșire a cunoștințelor teologice dobândite din copilărie. G. Bardy îl înfățișează pe Eusebiu ca un colaborator de nădejde al lui Pamfil, împreună cu acesta corectând manuscrise și adăugând altele noi.

În 303, Dioclețian ordonă o mare persecuție și Pamfil este martirizat. Pentru a-și salva viața, Eusebiu părăsește Cezareea, și se refugiază la Tyr (309), mai apoi în Tebaida Egiptului; și astfel scapă de persecuție fără a fi chinuit. Această persecuție a fost cea mai lungă și mai severă pe care Biserica a trăit-o până atunci. Unii consideră că a avut și el parte de închisoare , alții că ar fi jertfit idolilor deoarece în 335, când s-a desfășurat sinodul de la Tyr și judecarea sfântului Atanasie, Potamon episcopul, s-a adresat lui Eusebiu, văzându-l șezând printre dușmanii Ortodoxiei: ,,Ce-i Eusebiu, și tu șezi între cei care vor să-l judece pe Atanasie cel nevinovat? E de necrezut! Spune-mi mai bine ce ai făcut de ai putut scăpa teafăr din închisoarea în care acum douăzeci și cinci de ani am fost împreună, căci pentru credința mea mi-am pierdut un ochi.”

Stănescu continuă apoi cu prezentarea teologiei eusebiene. Este una origenistă. Credea că există un singur Dumnezeu: Tatăl. Fiul este o creație unică a Tatălui, iar originea Lui stă în strânsă legătură cu existența lumii. Eusebiu spunea că pe Fiul trebuie să-l numim ,,bunul miros dumnezeiesc” deoarece El este asemenea mirosului răspândit de Dumnezeu; nu este fără început și nici veșnic. Duhul Sfânt este o creație adusă la existență prin Fiul, observând subordinațianismul de care a dat dovadă, deci el credea că tot ce învață este conform cu învățătura Bisericii lui Hristos. Însă Th. Zahn vorbind despre teologia lui Eusebiu afirmă: ,,ea nu se poate numi nicio învățătură trinitară, nici un monoteism, ci un exemplu clasic de rătăcire și de confuzii de idei, pe care și cele mai capabile capete, lipsite de cunoștințele necesare, le pot concepe.”

La Sinodul I Ecumenic, Eusebiu - forțat de circumstanțe - semnează Mărturisirea de credință a sinodului, prezentând-o ca pe propriul Credo, neimplicându-se deloc în nicio hotărâre pe care o iau sinodalii în frunte cu împăratul Constantin. El ar fi dorit să transforme termenul ,,omousios” în ,,omiusios”, însă Părinții sinodali au folosit doar termeni biblici în prezentarea relației dintre Fiul și Tatăl. Ei au luat ca bază simbolul de credință al Bisericii din Cezareea întrucât Eusebiu se bucura de o mare cinste în fața împăratului, iar mai mult decât atât, voiau să-i atragă și pe arieni la credința cea adevărată. Stănescu precizează în continuare că de expresia ,,omousios” s-a ferit Eusebiu - ca de ciumă, expresie devenită digul ortodoxiei. El devine episcop al Cezareei în 313, iar în 318 teologia lui Arie prinde contur, devenind subiect de controversă deoarece subordonează pe Fiul, Tatălui. Expulzat din Alexandria, Arie a căutat și a găsit simpatie la Cezareea, unde l-a proclamat pe Eusebiu ca susținător principal. Eusebiu nu a sprijinit nici pe Arie, nici pe Alexandru, episcopul Alexandriei de la 313 la 328, ale cărui păreri păreau să tindă spre Sabelianism - o erezie care învăța că Dumnezeu s-a manifestat în moduri progresive. Eusebiu i-a scris lui Alexandru, susținând că Arie a fost prezentat în mod greșit și de asemenea l-a îndemnat pe Arie să se întoarcă la comuniunea cu episcopul său.