Identificarea Cuvântului în Noul Testament

I. Identificarea cuvântului în Noul Testament

În limba greacă, verbul πληρόω (a umple, a fi îndeplinit, a împlini) se găsește de 86 de ori, cu 37 de forme verbale în Noul Testament. Având cinci înțelesuri de bază și multe ocurențe, am ales câte două versete pentru fiecare înțeles, din cele cinci dar și acele versete care prezintă diferențe evidente de traduceri.

II. Traducere:

a. Saturație, umplere

b. Împlinirea unei perioade, epoci

c. Finalizarea unui proiect, lucrare

d. Împlinirea unei profeții, promisiunii

e. Terminarea unei misiunii, lucrări

III. Sintetizarea înțelesurilor termenului:

1. a satura, a îndestula, a umple ceva până la saturație: Mat 13:48; Luc 2:40; 3:5; Ioan 12:3; 16:6; Fapte 2:2,28; 5:28; 13:52; Rom. 1:29; Ef. 5:18; Fil. 4:18; 2Tim.1:4.

2. a se împlini timpul, vreme; a termina, a încheia, a ajunge la punctul limită: Mat.1:15; Ioan 7:8; Fapte 7:23, 30; 9:23; 24:27.

3. a termina, a finaliza ceva deja început: Ioan 3:29; 17:13; 2 Cor. 10:6; Fil. 2:2; Col. 1:25. Gal. 5:14.

4. a împlini o profeție, promisiune: Mat.1:22; 5:17; 13:35; 26:54,56; Mar.14:49; Luc. 9:31; 22:16; Ioan 18:9, 32; 19:24, 36; Rom.13:8; Gal. 5:14, Col. 4:17.

5. complet, a termina, a pune capăt: Luc. 7:1; 21:24; Fapte 12:25; 13:25; 14:26; 19:21.

IV. Observații:

Din cele 86 de ocurențe apărute în Noul Testament, 42 se află în Evanghelii. Majoritatea dintre ele sunt folosite cu sensul de împlinire a unei profeții sau promisiuni (Mt.2:15, 17, 23; Lc.1:20; 4:21; Ioan 12:38; 15:25; 17:12; 19:24); 23 de apariții se găsesc în corpus-ul paulin, majoritatea folosite cu sens de umplere interioara, ca stare de bucurie sufleteasca (2 Cor. 7:4; Fil. 2:2; 4:18; 2 Tim.1:4), fie ca deziderat (Rom.15:13 ”Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria etc”; Ef. 3:19 ”să cunoașteți iubirea lui Dumnezeu ca să vă umpleți ”; Fil. 4:19 ”Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră ”).

În înțeles tehnic, cuvântul ”pleroo” derivă din rădăcina adjectivului πλήρης (a face, a săvârși, a termina, complet). Împreună cu acesta mai este și substantivul pleroma (grec. plhrwma - plenitudine) - plenitudinea incognoscibila a Divinitatii; termenul e frecvent la gnostici, dar l-au folosit și alți scriitori, atât la începuturile creștinismului, cât și în epoca modernă; o pleromă (dupa Valentinus, egiptean creștinat și apoi intemeietor al sectei gnostice a valentinienilor – secolul al II-lea) produce 30 de eoni care sunt forțele creatoare ale lumii, eonul superior dintre ele fiind Iisus Hristos, martorul participant la opera Genezei, ulterior custodele omenirii și Mântuitorul ei; eonul inferior este Demiurgul, creator al lumii materiale.

Cuvântul Pleroma se găsește în Romani 13:10 ”Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii” ; Galateni 4:4 ”Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege ”, ambele substantive fiind traduse cu sensul de împlinire, prima cu referire la împlinirea unei legi, a doua cu referire la împlinirea unei promisiuni, profeții etc.

V. Dezvoltare tehnică a subiectului

În Noul Testament, cuvântul "pleroo" are de obicei sensul de ”a realiza” sau ”îndeplini”. Potrivit Sf. Evangheliști, împlinirea profețiilor din V.T. s-au realizat în Hristos. Formula ”ca să se împlinească”, reprezintă o realizare a ceva ce s-a grăit în trecut și împlinit în prezent. Conjuncția ἵνα din formula noastră, nu exprimă efectul ci scopul: ceva s-a realizat anume cu scopul ca să se plinească o profeție.

”N-am venit să stric ci să plinesc” (Mt.5:17), acest pasaj controversat, reprezintă poziția pe care o adoptă Iisus față de V.T. Cuvântul plerosai “a împlini” a fost obiectul unor lungi discuţii care au scos în evidenţă următoarele semnificaţii: a) a asculta, a împlini; b) a degaja întreg sensul; c) a completa (“a aduce la termenii destinului ei`”), dându-i revelaţia finală a voinţei lui Dumnezeu spre care tindea V.T. şi care acum o transcende (dublul sens din Romani 10:4 “Hristos este sfârşitul Legii”: El o completează şi o transcende).

“Legea şi profeţii” este o expresie pe care Evreii o foloseau pentru a desemna întreg V.T. (7:12; 22:40; F.A. 24:14; 28:23; Rom. 3:21). Întreaga lege vetero-testamentară precum şi profeţii tindeau spre această împlinire pe care Isus o inaugurează prin venirea Sa. Lucrarea Sa “completează” semnificaţia spuselor lor (pleroo în 23:32) prin revelaţia finală a voinţei lui Dumnezeu. Evreii sperau că rolul lui Mesia va cuprinde expunerea definitivă a legii, şi care uneori pare a fi promulgarea unei noi legi. Acest cuvânt plerosai sugerează deci următoarele idei: Iisus aduce cu sine tot ceea în care V.T. spera; învăţătura Sa va transcende revelaţia vetero-testamentară, dar departe de a o anula, constituind punctul culminant anunţat.

Putem vedea astfel, că predica Mântuitorului a fost axată pe împlinirea vremii: ”s-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu”. Așadar, ”plinirea vremii” (Gal. 4:4) are ca urmare directă imperativul ”pocăiți-vă”. Cuvântul ”împlinire” asociat cu vreme/timp, în N.T. are un caracter eshatologic cu totul special, deoarece exprimă momentul de timp potrivit pe care Dumnezeu L-a socotit hotărât pentru a interveni mai activ în istoria lumii prin Fiul Său.