Sărbătorea Azimelor

Pe lângă sărbătorile sabatice, israeliţii mai aveau trei mari sărbători anuale, legate direct de istoria lor. Cu toate că sunt sărbători religioase, ele se leagă de cele trei mari momente istorice: Paştile – eliberarea din sclavia Egiptului; Cincizecimea – primirea Legilor pe muntele Sinai, şi Sărbătoarea Corturilor – vieţuirea timp de 40 de ani în pustie, în corturi. Pe lângă faptul că sunt evenimente istorice din viaţa poporului evreu, după întoarcerea lor pe pământul Ţării Sfinte, ele au primit şi un caracter legat de muncile agricole, după cum urmează: Paştile, erau începutul secerişului; Cincizecimea, încheierea secerişului; Sărbătoarea Corturilor, începutul culesului fructelor

Originea mozaică a acestor sărbători, a fost adesea infirmată, însă aceste sărbători sunt menţionate în Pentateuh şi în restul cărţilor vetero-testamentare, păstrându-şi astfel originea lor mozaică. Sărbătorile acestea erau prăznuite de fiecare israelit, începând cu vârsta de 13 ani (când se făcea confirmare tânărului iudeu) şi care era socotit după această vârstă apt pentru îndeplinirea poruncilor divine şi a legilor mozaice

Sărbătoarea Paştilor

Numele şi originea sărbătorii

Această sărbătoare era prima dintre sărbătorile anuale ale evreilor. Aceasta se serba la 14 Nissan „În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, către seară, sunt Paştile Domnului.” (Levitic 23,5), în amintirea ieşirii israeliţilor din robia egipteană şi a cruţării primilor născuţi ai lor

Cu sărbătoarea Paştilor începe renaşterea spirituală a evreilor, o nouă viaţă liberă de robia egipteană, această sărbătoare fiind poarta prin care poporul ales intră în comuniune strânsă cu Dumnezeu.

În ceea ce priveşte originea Paştilor, sărbătoarea a fost instituită din poruncă Divină, după cum amintea, în amintirea cruţării primilor născuţi „ai casei lui Israel, de la om până la dobitoc” şi de eliberarea şi ieşirea din Egipt. De aceea Paştile se serbau cu mare bucurie timp de şapte zile, însă numai prima şi ultima zi erau festive şi se sărbătoreau cu adunare sfântă fiind interzise toate activităţile.

Din 14 până în 21 Nissan se consuma doar azimă, pâinea dospită fiind interzisă, iar cei ce o consumau erau ucişi cu pietre (Ieşire 21,15). Semnificaţia pâinii nedospite este aducerea aminte de pâinea nedospită coaptă în noaptea ieşirii lor din Egipt, iar lipsa fermenţilor de dospire simbolizează starea de curăţie, chemarea la o viaţă curată. Pe lângă motivul istoric al instituirii, israeliţii au adăugat unul de ordin agrar, legat de muncile agricole după intrarea lor în Ţara Sfântă. Deoarece în aceste zile se consuma doar azimă sărbătoarea se mai numeşte şi „ Sărbătoarea Azimelor” (Hag Hamassot)

Numele sărbătorii în limba ebraică este „ pesach”, acest substantiv care provine de la verbul „pesach”, înseamnă a trece, a sări peste, verbe care fac referire nu numai la trecerea evreilor prin Marea Roşie, ci mai ales la trecerea Îngerului Domnului la miezul nopţii peste Egipt, când îngerul trecând peste casele israeliţilor, unse cu sângele mielului pascal, a lovit doar pe cei întâi născuţi ai Egiptului. Apoi vine denumirea de „Happesach” care înseamnă cruţare, scutire , de unde provine numele şi de „Sărbătoarea Cruţării”