Relația dintre Literatură și Jurnalism

RELATIA DINTRE LITERATURA SI JURNALISM

În prelegerea precedenta, am aratat ca una dintre cele mai importante surse ale creativitatii, inclusiv în mesajele jurnalistice, este functia poetica. Proiectarea acesteia într-un mesaj îi confera o caracteristica numita uneori poeticitate, alteori literaritate. Atunci când functia poetica este dominanta, concretizarea ei în mesaj e integrala si continua, spre deosebire de situatia în care ea apare într-o postura secundara si când este concretizata partial si discontinuu. Aceste doua ipostaze invocate sunt definitorii pentru relatiile ce pot fi identificate între mesajele literare si cele jurnalistice. Deosebirea esentiala dintre ele este aceea ca functia poetica este indispensabila primei categorii de mesaje, a caror existenta o conditioneaza, dar ca ea este facultativa în cazul mesajelor jurnalistice, dominate, cum am aratat data trecuta, de functia conativa. Facultativ înseamna, în aceasta din urma împrejurare, ca apelul la functia poetica este la latitudinea jurnalistului, cu precizarea ca masura în care ea poate fi prezenta în diferite mesaje depinde de apartenenta acestora la un anumit gen publicistic (stire, relatare, reportaj, ancheta), asa cum precizeaza Patrick Charaudeau. În lucrarea intitulata Productia textului jurnalistic, Polirom 2004, p. 107, Luminita Rosca, o cunoscuta cercetatoare a textelor si a practicii jurnalistice face urmatoarele consideratii cu privire la acest subiect, insistând asupra elementelor de literaritate ce pot fi identificate în mesajele ziaristice, între care narativitatea ocupa un loc privilegiat: „Caracterul narativ-referential al textelor de presa a constituit baza devoltarii unei directii de cercetare noi a mass-media: naratologia mediatica. Aceasta considera discursul promovat de mass-media identic cu discursul narativ (ca strctura, expresie si functionalitate) si analizeaza structurile narative, functiile si constructiile acestuia”.

Tema de astazi poate fi abordata din mai multe unghiuri, în masura în care relatia dintre cele doua domenii comporta concretizari diferite.

O prima posibilitate de abordare a acestei relatii este aceea care vizeaza situatia în care unul si acelasi autor produce atât mesaje literare, cât si mesaje jurnalistice. Cultura noastra ofera destule exemple de scriitori importanti care au facut si jurnalism, precum Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi sau, mai recent, Octavian Paler etc., dar si de jurnalisti profesionisti care au scris si texte literare, între acestia putând fi amintiti N. D. Cocea, F. Brunea-Fox sau Alexandru Sahia. S-a remarcat de catre comentatori ca experienta dintr-un domeniu se rasfrânge asupra celuilalt, în sensul ca jurnalistica unui scriitor va perpetua obisnuinta de a genera literaritatea acestuia, tot astfel cum ziaristul va transfera în paginile lui literare un mod specific de a percepe si de a prezenta realitatea. Dar asemenea autori cu dubla disponibilitate constituie mai degraba exceptii, regula fiind aceea a asumarii unei unice îndeletniciri. Faptul însa ca exista si autori care si-au asumat ambele domenii, cu toate consecintele pentru structura textelor care decurg de aici, poate constitui o dovada demna de retinut a posibilitatii de interferare a celor doua categorii de texte.

O a doua posibilitate de a evidentia legatura dintre literatura si jurnalism o constituie apelul la intertextualitate. Este vorba despre fenomenul denumit asa de catre semioticiana franceza de origine bulgara, Julia Kristeva si care consta în includerea într-un text a unuia sau a mai multor fragmente din texte apartinând altor autori. Fenomenul este însa mult mai vechi, autoarea mentionata nefacând decât sa-l teoretizeze. Trebuie sa precizez însa ca ea a fost precedata în aceasta privinta de catre întemeietorul dadaismului, Tristan Tzara, care a indicat modul în care un text poetic poate fi facut cu material ziaristic, în manifestul intitulat Pentru a face o poezie dadaista:

„Luati un ziar.

Luati o pereche de foarfeci,

Alegeti din ziar un articol care sa aiba lungimea pe care vreti sa o dati poeziei voastre.

Decupati articolul.

Taiati cu grija toate cuvintele care formeaza respectivul articol si puneti toate cuvintele într-un saculet.

Agitati-l încetisor.

Scoateti cuvintele unul dupa altul, depunându-le în ordinea în care le veti extrage.

Copiati-le constiincios.

Poezia va va semana.

Si iata-va un scriitor infinit de original si înzestrat cu o sensibilitate încântatoare, desi, se întelege, neîneteleasa de oamenii vulgari.”

Mai mult decât atât, colajul poate fi depistat si în alte arte, ca de pilda pictura. În multe tablouri din primele decenii ale secolului al XX-lea, pictorii au folosit tehnica colajului, încorporând în picturile lor fragmente izolate din obiecte fara functie poetica. Aici intereseaza îndeosebi practica destul de raspândita în epoca a folosirii fragmentelor de ziar, ca modalitate de acreditare a cotidianului celui mai banal în calitate de sursa a trairii estetice. Ideea este aceea ca orice realitate, cât de umila, poate constitui izvor al artei. Pot fi amintite aceasta privinta tablouri semnate de Pablo Picasso ori de Dieter Tuchalke. Colajul apare astfel ca un caz particular al intertextualitatii. Pe noi ne intereseaza însa situatiile în care se produce un transfer din textele jurnalistice în cele literare si invers. Cea dintâi situatie poate fi identificata în unele schite ale lui I. L. Caragiale, cu precizarea ca la acest scriitor avem de a face nu atât cu citate veritabile din presa, ci fie cu imaginarea unor articole a caror succesiune alcatuieste textul literar (Tema si variatiuni, Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii), fie cu imaginarea unor articole citite si comentate de personaje (Nae Ipingescu si Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasa, care îsi dezvaluie limitele culturale cu ocazia lecturii unui articol din „Vocea patriotului nationale” semnat de viitorul suspect Rica Venturiano sau Conu Leonida, care îsi va deconspira în finalul farsei mefienta fata de republicanismul afisat în timpul lecturii unui articol din ziarul „Aurora Democratica”). Ulterior, intertextualitatea a fost asumata ca o tehnica arhitectonica moderna îndeosebi de catre romancieri. Voi aminti în aceasta privinta celebrul roman al lui John Dos Passos, Paralela 42, construit prin alternarea unor episoade fictionale, cu decupaje din presa americana a vremii, la care se recurge spre a se crea pe aceasta cale un evident efect de autenticitate. Traseul invers, dinspre literatura spre textul mediatic, este mai putin frecventat, desi exista împrejurari în care ziaristul considera oportun sa recurga la citate din opere literare, la anecdote ori expresii celebre, cu ajutorul carora sa îsi consolideze opiniile. Semnalez cu acest prilej aparitia unei directii relativ recente în presa mondiala, numita New Journalism si care promoveaza în mod deliberat fictionalizarea mesajelor mediatice, îndeosebi a reportajelor si a anchetelor jurnalistice.

Mai amintesc, tot ca forma a relatiei dintre literatura si jurnalism, prezenta ziaristului ca personaj al unei piese de teatru. Sunt de amintit aici Rica Venturiano, „studinte în drept si publicist”, din O noapte furtunoasa de I. L. Caragiale, Gelu Ruscanu din Jocul ielelor de Camil Petrescu, Alexandru Andronic din Ultima ora de Mihail Sebastian, precum si grupul ziaristilor din piesa cu acelasi nume de Al. Mirodan. În sens invers, pot fi amintite interviurile, ai caror protagonisti sunt scriitori, aparute în periodice sau în volume consacrate acestei specii.