Dezvoltarea Afacerilor Hoteliere

Cel mai vechi han din Bucuresti a fost Hanul Greci. Provenit dintr-o manastire inaltata de Ghiorma Banul in jurul anului 1560 si transformata in han pe la 1700, acest stabiliment a concurat vreme de un secol hanurile cele

mai mari din oras, precum Hanul Serban

Voda, Hanul Zlatari si Hanul Constantin

Voda, situate in vecinatatea sa. Din

nefericire pentru acest han, originea sa

manastireasca si asezarea sa intre ulite l-au

impiedicat sa se dezvolte. In interiorul sau

nu se puteau face afaceri, nu se adaposteau

fugari sau hoti si nici nu se puteau intalni

activitati ce intrau in contradictie cu

morala crestina. Apare extrem de rar in fotografii, desene sau gravuri probabil pentru ca nu era nici aspectuos, nici interesant din punct de vedere arhitectonic.

Ocolit de musterii - majoritatea aveau ceva de tainuit - incepuse sa decada cam prin timpul revolutiei din 1848. Dupa inevitabila sa demolare, in locul lui s-a construit cladirea Societatii Dacia Romana, cladire existenta si astazi pe strada Lipscani, in fata Bancii Nationale.

Focul cel mare din 1847 a consemnat o cotitura brusca in destinul edilitar si urbanistic al

Bucurestiului. Toate cladirile ce se vor construi dupa el, cu incepere din toamna aceluiasi an,

vor respecta norme occidentale, profilactice in caz de incendiu, dar avand si scopul

modernizarii.

Dupa desfiintarea Curtii Domnesti, locul a fost cumparat de Dinicu Golescu si transformat

intr-un han, numit Hanul Rosu, in amintirea unui turn rosu aflat pe acel loc si care servea

drept foisor de foc. Mai tarziu hanul a fost vandut, noul proprietar rebotezandu-l Hotel de

Valachie. Reconstruit in anii 1850-1852 in conformitate cu noile reglementari ale municipalitatii, hotelul si-a continuat existenta, avand de data aceasta un deosebit sacnasiu de fier si sticla pe care proprietarul a asezat o firma imbietoare pentru calatorii straini familiarizati cu sensul ei: Cazino, cu precizarea scrisa in limba germana - Cazinoul burghez. In anii interbelici, pana in 1948, in locul cazinoului a functional beraria STELIAN PETRESCU. Cladirea exista si astazi, deposedata de ornamente si aratand ca vai de lume.

In Centrul Vechi, pe aceeasi strada (Curtea Veche), la o distanta foarte mica unul de altul, se aflau Hanul Verde si Hanul Manuc, acesta din urma fiind o expozitie vie a naravurilor de tip balcanic ce ravaseau Bucurestiul. In

ciuda faimei de care se bucura astazi,

hanul ridicat de Manuc Bei langa

Vadul Sacagiilor nu a fost niciodata

printre cele de frunte, singurul moment

de “glorie” fiind gazduirea tratativelor

de pace ruso-otomane, incheiate la 16

mai 1812, cand a fost smuls din trupul

Moldovei tinutul dintre Prut si Nistru. Hanul Manuc nu era nici cel mai vechi, nici cel mai

mare, nici cel mai pitoresc, iar confortul pe care putea sa-l ofere a fost aspru criticat de cei

care se incumetau sa-i treaca pragul. Fuga proprietarului in Basarabia pentru vina de tradare a

intereselor otomane si mai ales buna credinta a Sultanului, moartea sa prematura si

dezinteresul urmasilor au dus rapid la ruinarea hanului. In 1861 locul intra in posesia lui

Lambru Vasilescu si, dupa doi ani de reparatii, a reintrat in circuit cu numele de Hotel Dacia.

Se stie ca o parte din Hanul Coltei a fost demolata in 1848, cealalta parte, cuprinsa intre

Strazile Doamnei si Pensionatului, ramanand neatinsa. Acest han a fost construit in anul 1748

in doua corpuri: unul in vecinatatea Manastirii Coltea si al doilea in jurul Bisericii Kalinderu.