Ampelografie

OBIECTUL ȘI CONȚINUTUL AMPELOGRAFIEI

Ampelografia este știința care se ocupă cu studiul soiurilor de viță de vie.

Ampelografia studiază soiurile de viță de vie roditoare și de portaltoi sub următoarele aspecte:

originea soiurilor de viță de vie (originea ecologo - geografică și cea genetică);

metodele și metodologiile folosite în descrierea soiurilor și studiul acestora privind însușirile agrobiologice, agrotehnice și tehnologice;

comportarea soiurilor de viță de vie în diferite ecosisteme viticole, în vederea repartizării judicioase a fiecărui soi sau grupe de soiuri în acele condiții ecologice în care el își valorifică la maximum potențialul de producție și cel calitativ, precum și în vederea realizării sortimentelor viticole pe areale și podgorii;

studierea rezistenței biologice la factorii biotici și abiotici.

Toate acestea in scopul cunoașterii soiurilor de viță de vie și stabilirii tehnologiilor de cultură diferențiată care să asigure producții mari de struguri, constante și de calitate.

Denumirea de ampelografie provine din limba greacă:

- -  (ampelos) = viță

 (graphos) = descriere

Ea a fost introdusă în știință de către PHILLIP IACOB SACHS (1661).

La început ampelografia avea un caracter pur descriptiv, deoarece se rezuma numai la descrierea botanică a viței de vie.

După ce filoxera a pătruns în Europa și a distrus plantațiile de vii roditoare, oamenii de știință și-au îndreptat mai mult atenția asupra vitaceelor, orientând cercetările în direcția însușirilor agrobiologice și tehnologice ale speciilor și soiurilor de viță de vie.

Ca urmare, ampelografia a depășit cadrul restrâns descriptiv, devenind o știință practică cu caracter aplicativ, cu o tematică și metodologie proprie de studiu.

Conținutul ampelografiei. În cadrul ampelografiei este studiat soiul, ca factor hotărâtor de producție în viticultură și anume:

originea soiurilor de viță de vie;

modificările în constituția lor genetică;

metodologia folosită pentru descrierea și studiul soiurilor;

însușirile biologice, agrotehnice și tehnologice ale soiurilor;

comportarea soiurilor în cadrul diferitelor ecosisteme viticole;

rezistența soiurilor în raport cu factorii naturali pedoclimatici cat si cu cei biotici.

Toate acestea în vederea realizării sortimentelor de soiuri pe podgorii, specializării acestora pe direcții de producție.

Terminologie lingvistică. În limba veche sanscrită

vița de vie se numea draska,

strugurele rasâlâ și vinul madhu.

Acești termeni nu s-au păstrat, folosindu-se terminologia lingvistică latină (vitis = viță; racemus = struguri; vinum = vin).

Evoluția ampelografiei ca știință

Perioada antică. Preocupări referitoare la soiurile de viță de vie au existat din antichitate, începând cu descrieri simple și nesistematice întâlnite la scrierile filozofului grec TEOFRAST (372-237 î.ch.) și mai apoi la romani (CATO, 234-149 î.ch.; VARO, 116-27 î.ch.; VERGILIU, 71-19 î.ch; COLUMELLA, 02 î.ch-65 ch; PLINIU CEL BĂTRÂN, 23-79 ch. și alții).

COLUMELLA este considerat cel dintâi ampelograf; acesta călătorind prin țările bazinului mediteranean și în cele din Orientul Mijlociu a remarcat existența numărului mare de soiuri de viță de vie.

Denumirile soiurilor consemnate în lucrările antice nu s-au păstrat în evul mediu, deoarece dislocarea populațiilor în perioada colonizărilor și mai ales a migrațiilor popoarelor au exercitat o influență hotărâtoare asupra limbii.

Câteva din ele s-a încercat a fi identificate astfel: soiul Aricela mitida din antichitate ar fi sinonim cu Fetească albă; soiul Biturica, sinonim cu Cabernet Sauvignon; soiul Apianae, sinonim cu Muscat etc.

Perioada evului mediu. În evul mediu scrierile ampelografice apar foarte târziu. Abia la începutul secolului al XIV-lea, în Italia PETRUS DE CRESCENTIUS în lucrarea “Opus ruralium comodorum” descrie 40 de soiuri de viță de vie, cu denumiri italienești, altele decât cele cunoscute în antichitate.

Secolul al XVI-lea a marcat saltul cel mai important, prin numărul și valoarea lucrărilor ampelografice apărute în țările din apusul Europei.

Ca figuri mai reprezentative pot fi menționate: ALONSO DE HERRERA care în lucrarea “Obra de agricultura” (1520), descrie soiurile de viță de vie cultivate în Spania; CHARLES ETIENNE și JEAN LIEBAULT cu lucrarea “La maison rustique” (1564) în care sunt descrise soiurile cultivate în Franța, și alții.

Perioada renașterii. În această perioadă, țările germanice preiau întâietatea, prin ampelografi renumiți ca PH. SACHS (1661) și J. KNOL, acesta din urmă descriind soiurile de viță de vie cultivate în Saxonia.

Abia în secolul al XVIII-lea, după ce botanica a reușit să-și pună la punct bazele sistematicii, apar și primele clasificări ale vitaceelor (TOURNEFORT, 1700; LINNE, 1753; A.L. JUSSIEU, 1789).

Perioada modernă. Este perioada colecțiilor ampelografice și consolidării ampelografiei ca știință. Activitatea cea mai intensă s-a desfășurat în Franța, unde HENRI CHAPTAL (1817) înființează prima colecție ampelografică națională pe lângă pepiniera grădinii Luxemburg din Paris, cu peste 2000 de soiuri de viță de vie.

În sudul Franței contele A. ODART (1841) înființează o altă colecție ampelografică cu circa 1000 de soiuri și publică lucrarea intitulată “L’Ampelographie universelle” (1845), în care sunt descrise cele mai importante soiuri de viță de vie din Europa, pe care le clasifică după epoca de maturare.

A urmat perioada filoxerică (1863-1900), care a marcat o nouă etapă în dezvoltarea viticulturii europene.

Pentru rezolvarea problemelor și găsirea soluțiilor de refacere a podgoriilor decimate de filoxeră, s-a impus necesitatea unei colaborări internaționale a specialiștilor.

Au fost elaborate studii ampelografice de mare valoare, cum sunt:

“Saggio di una Ampelographie universelle”, în Italia (C. ROVASENDA, 1877);

“L’Ampelographie helvetique” (A. KRAFT și A. BOSSAR, 1891);

“Introduction a l’Ampelographie roumaine” (GH. NICOLEANU, 1900);

“L’Ampelographie universelle” în 7 volume, de P. VIALA și V. VERMOREL (1901-1910) la care au colaborat peste 80 de personalități din lumea viticolă internațională.

A fost concepută ampelometria ca metodă de studiu pentru soiurile de viță de vie (L. RAVAZ, 1902) și s-a trecut la întocmirea schemelor ampelografice de descriere a soiurilor de viță de vie.

Perioada contemporană. În primele decenii după invazia filoxerei s-a desfășurat o intensă activitate în favoarea hibrizilor direct producători care invadase podgoriile Europei (L. RUGGERI, P. CASTEL, V. VILLARD, S. BERTILLE și alți).

Abia după Congresul internațional de viticultură de la Santiago de Chile (1956) entuziasmul pentru hibrizii direct producători a fost stăvilit, iar cercetările s-au orientat în direcția ameliorării soiurilor nobile europene.

În anul 1924 a luat ființă Oficiul Internațional al Viei și Vinului (O.I.V.) cu sediul la Paris, ca organism interguvernamental la care au aderat țările viticole, având ca scop coordonarea acțiunilor științifice, tehnice, economice și de legislație din domeniul viei și vinului.

Prin grija acestui organism a fost întocmit Registrul ampelografic internațional cu peste 500 de soiuri de viță de vie, pentru a putea fi cunoscute și studiate, difuzându-se și schema ampelografică a O.I.V.-ului de descriere a soiurilor.

A fost publicat în 4 limbi (franceză, engleză, germană și spaniolă), codul caracterelor ampelografice în vederea armonizării metodologiei de lucru folosite la descrierea și caracterizarea soiurilor de viță de vie.