Curs Pedologie

INTRODUCERE

Prezentul curs,

CAPITOLUL I

OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN AGRICULTURĂ

1.1. Obiectul şi definirea pedologiei

Pedologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul solului, privind geneza, evoluţia, caracterele morfologice, proprietăţile fizice, chimice şi biologice, clasificarea, repartiţia geografică şi utilizarea raţională a acestuia.

Etimologic, termenul de pedologie este de origine greacă ce provine din cuvintele „pedon” (sol, teren, ogor) şi „logos” (vorbire despre) termen folosit pentru prima dată de către Frederich Fallow în 1862, în lucrarea „Pedologia sau ştiinţa generală şi specială a solului”.

Solul – obiectul de studiu al pedologiei a fost definit de către savantul V.V. Dokuceaev în 1881 ca fiind un corp natural specific format sub influenţa condiţiilor de mediu, caracterizat prin anumite proprietăţi, capabil să întreţină viaţa plantelor. De asemenea, prezintă anumite caracteristici care practic îl şi definesc şi anume:

- este un corp care conţine materie vie (microfloră, faună) în care au loc procese de asimilaţie, dezasimilaţie, sinteză şi descompunere de substanţe organice, cu eliberare de energie;

- este un corp natural care se formează şi evoluează în timp la suprafaţa uscatului;

- este un corp poros, afânat, ce poate fi străbătut de rădăcini, poate reţine apă şi aer în anumite proporţii;

- este un corp cu o compoziţie organo-minerală complexă, rezervor de substanţe nutritive.

Pe lângă aceste caracteristici menţionate mai sus, solul poate îndeplini o serie de funcţii, cum ar fi: ecologice, economice, energetice, tehnico-industriale şi informatice, după cum urmează:

- funcţii ecologice

- contribuie la reglarea compoziţiei atmosferei şi hidrosferei prin participarea sa la circuitul elementelor chimice şi apei în natură;

- contribuie la stabilitatea reliefului protejând scoarţa, având rol de geodermă protectoare;

- acţionează ca un filtru protector, prevenind contaminarea apelor freatice cu diferite substanţe;

- are rol de autocurăţire (epurare a diferitelor substanţe);

- asigură condiţii de protecţie, funcţionare şi evoluţie normală a biosferei;

- protejează anumite specii asigurând biodiversitatea;

- habitat pentru organismele din sol.

- funcţii economice:

- contribuie la producerea de fitomasă, ce serveşte ca materie de bază în producerea alimentelor, îmbrăcăminte, combustibil, etc.;

- regenerarea capacităţii de producţie a ecosistemului (mineralizarea materiei organice)

- funcţii energetice:

- acumularea de energie chimică, prin convertirea energiei solare în procesul de fotosinteză, rezultând substanţe organice, care apoi se transformă în humus;

- realizează schimbul de energie şi substanţe între geosfere.

- funcţii tehnico-industriale:

- infrastructură pentru diferite construcţii, drumuri, conducte subterane etc.;

- materie primă pentru industrie (nisip, lut, argilă etc.).

O exemplificare mai completă se regăseşte în figura 1.1.

Figura 1.1.

Pe lângă aceste funcţii amintite, solul îndeplineşte o funcţie complexă regenerabilă cunoscută sub numele de fertilitate. De-a lungul timpului, acest termen a fost interpretat de diferiţi autori, după anumite concepte (Williams – 1949, Chiriţă – 1977) însă, o definiţie completă a fost dată de D. Davidescu şi anume că fertilitatea reprezintă capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţele nutritive şi apa (permanent, simultan şi în cantităţi suficiente) de a asigura condiţiile fizice, chimice şi biochimice necesare creşterii acestora în contextul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie.