Unități agricole

1. Unitatea agricola - concept, proprietate si exploatare, exploatatie agricola si întreprindere

În agricultura noastra, în urma reconstituirii si a constituirii proprietatii private asupra pamântului, s-au creat diverse forme de entitati în care se desfasoara activitati de obtinere a produselor agricole si agroalimentare. Pentru denumirea acestor entitati se folosesc, în mod curent, fara a se face distinctiile necesare, conceptele de: unitate, exploatatie agricola sau întreprindere.

Conceptul de unitate agricola are, asa cum arata si abordarile teoretice din unele tari, o acceptiune larga, urmând sa denumeasca orice entitate în care se obtin produse agricole. El poate surprinde o realitate din agricultura reprezentata, asa dupa cum s-a aratat, prin faptul ca, în conditiile noului tip de

proprietate, apar si se dezvolta entitati agricole cu grad diferit de complexitate, cu functionalitate specifica si cu finalitate diversa a activitatii. Denumirea de întreprindere , în întelesul sau strict, nu poate fi atribuit multora dintre acestea, iar cel de exploatatie, prin ceea ce desemneaza el chiar în tarile cu agricultura dezvoltata, nu poate sa se substituie celui de întreprindere, deoarece, asa cum se va vedea, nu întruneste toate trasaturile apartinând acesteia.

Unitatea agricola reprezinta "locul" în care întreprinzatorul, indiferent care ar fi el, combina factori de productie în vederea obtinerii de produse agricole. Dar gradul de complexitate al activitatii, finalitatea acesteia (obiectivele urmarite) si deschiderea catre piata (integrarea în fluxurile si circuitele economice) sunt diferite în cazul variatelor forme de unitati, fiecare îndeplinind un numar mai mare sau mai mic de functiuni ale întreprinderii sau de componente ale acestora. Este evident ca nu pot fi puse pe acelasi plan, potrivit elementelor de mai sus, o exploatatie (gospodarie) familiala, cu o ferma sau cu o întreprindere agricola. O exploatatie familiala prezinta trasaturi care o apropie si de o go spodarie în care predomina consumul din productie proprie, în timp ce o întreprindere produce, aproape, în exclusivitate, pentru a vinde. Daca finalitatea activitatii unei exploatatii agricole este, asa dupa cum se apreciaza "venitul just la factorii de productie consumati"(75), cea a unei întreprinderi este redata prin profitul obtinut, ca o conditie a viabilitatii sale. Totodata, este de subliniat faptul ca, în timp ce, în cazul exploatatiilor familiale, utilizarea muncii salariate este accidentala, în întreprindere se foloseste munca veritabil salariata. O definitie care sa cuprinda toate tipurile de unitati agricole este greu de formulat, deoarece ar trebui integrate toate elementele care le caracterizeaza intr-o singura fraza, încercarile de definire, ar fi, deci, de o mare varietate. Oricum, unitatile reprezinta "locuri", mai mult sau mai putin complexe, în care se obtin produse agricole, care, în conditiile noastre, încep cu gospodaria (exploatatia) familiala, ajungându-se pâna la unitati de tip holding.

In tarile în care exploatatia familiala estre consolidata, reprezentând unitatea de baza din agricultura, se face distinctie, când lucrurile sunt privite în mod riguros, între aceasta si întreprindere.

O exploatatie familiala este o unitate care pune în valoare pamântul, în care lucreaza indivizi având, adesea, legaturi familiale (75). Cu tot nivelul lor de dezvoltare, ele prezinta, totusi, unele trasaturi care fac sa fie privite si în calitate de gospodarii. Se apreciaza, însa, ca, în tarile dezv oltate, exploatatia traditionala bazata pe policultura, cu activitate foarte diversificata, individualista si independenta si, de aceea, scapând, într-o anumita masura, legilor economiei de piata, este pe cale de disparitie, fiind înlocuita de unitati care practica o agricultura comerciala, racordata la nevoile pietei. Terenurile pe care se constituie (se organizeaza) o exploatatie se afla în proprietate, se arendeaza sau se închiriaza, în ultimele doua situatii, proprietatea separându -se de exploatare. Pot fi utilizate simultan toate cele trei forme. Prin arendare si închiriere de terenuri se mareste dimensiunea exploatatiei agricole si sporesc posibilitatile acesteia de a se manifesta viabil din punct de vedere economic.

In conditiile noastre Legea arendei (16/1994), modificata prin Legea 65/1998, creeaza cadrul necesar procesului de arendare, care constituie o modalitate prin care sa se asigure o mai buna punere în valoare a pamântului, crescând, desigur, dimensiunea exploatatiei. Exploatatia agricola este, cel mai adesea, familiala.

Familia furnizeaza cea mai mare parte a fortei de munca utilizate. Exista o singura trezorerie, patrimoniul familiei si cel al exploatatiei se confunda. Daca asimilam exploatatia unei întreprinderi, atunci faptul ca patrimoniu sau se identifica cu cel al familiei constituie deosebirea fundamentala dintre ea si o

întreprindere industriala, al carui patrimoniu este complet reparat de cel al întreprinzatorului. În mod sintetic, trasaturile distinctive dintre o exploatatie agricola si o întreprindere, în adevaratul înteles al acesteia din urma, se apreciaza a fi urmatoarele :

a) întreprinderea utilizeaza forta de munca (mâna de lucru) veritabil salariata, în timp ce o exploatatie familiala functioneaza, de regula, pe baza mu ncii sefului acesteia si a membrilor familiei (ajutor familial), care pot fi ocupati, în mod permanent sau cu timp partial, în agricultura;

b) finalitatea activitatii unei întreprinderi o constituie profitul, iar a unei exploatatii venitul obtinut, corelat cu factorii de productie consumati; venitul si cheltuielile generate de factori de productie utilizate sunt elemente cu ajutorul carora se poate calcula, respectând cerintele unei metodologii specifice, asa dupa cum va vedea marja bruta standard, cu ajutorul ei fiind redata dimensiunea economica (marimea) exploatatiei. Ca urmare, se poate spune ca prin întreprindere se desemneaza un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice si manageriale, care prin intermediul unor procese de munca combina factori de productie pentru a obtine produse, care vândute sa conduca la un profit cât mai mare .

Întreprinderea este organizata de catre un centru de decizie, gestioneaza un patrimoniu, are autonomie juridica, structura organizatorica interna, contabilitate proprie si cont la banca, are relatii cu mediul ambiant, în special cu piata de desfacere a produselor si cu cea a factorilor de productie. Distinctie se face si între întreprinderea individuala si societate. În situatia unei întreprinderi individuale întreprinzatorul este o persoana fizica, el detinând capitalul si, implicit, puterea de decizie. În aceasta categorie intra aproape totalitatea exploatatiilor familiale, daca le privim ca întreprinderi de acest fel (familiale). Când întreprinzatorul este o persoana juridical întreprinderea apartine unei societati. Patrimoniul si trezoreria unei întreprinderi individuale, în acceptiunea de mai