Scrierile Sintetice și Analitice

Capitolul1

Scrierile Sintetice

Gând - imaGine - semn

scrisul este pentru omul civilizat un lucru atât de natural încât definirea lui pare

inutilã. Cu toate acestea, a fixa gândirea cu ajutorul cuvintelor prin semne materiale pentru a o

face «obiectivã», a realiza ceva (scris sau tipãrit) dintr-o frazã articulatã este în realitate un

proces care pune în joc însesi fundamentele civilizatiei noastre, în atare mãsurã încât chiar

«scrisul ar putea în cele din urmã sã-i serveascã drept definitie » (Ch. Higounet, scrisul,

P.U.F.). Într-adevãr, toate societãtile moderne se sprijinã oarecum pe existenta textelor. stiinta

si arta, istoria si filosofia, dreptul si politica sunt esentialmente accesibile si se definesc prin

colectii de scrieri. Printr-o prescurtare din ce în ce mai frecventã, gândirea, «conceptul»,

ocoleste vorbirea pentru a se exprima direct prin scriere, cititã si ea în mod «conceptual», prin

grupãri de cuvinte, pãrti de frazã sau dezvoltãri mai lungi. Chiar dialogul, pentru a fi rodnic,

are nevoie de intermediul mut al scrierii.

stiintele scrierii sunt o ramurã esentialã a istoriei. Lingvisti, paleografi, epigrafi,

psihologi si matematicieni contribuie, fiecare în domeniul lor, la lãmurirea unor chestiuni

extrem de complexe. ei atacã solutia celei mai grele dintre probleme, aceea a omului «trestie

gânditoare», evocând prin istoria unei tehnici, procesul însusi al evolutiei gândirii.

O scriere existã în mãsura în care un ansamblu de semne este acceptat de un grup

social, si dacã aceste semne au acelasi sens pentru toti membrii sãi. elaborarea acestei

conventii simbolice serveste pentru a exprima cât mai clar posibil o frazã vorbitã, echivalentã

unei gândiri coerente. aceste ansambluri de semne s-au elaborat foarte lent sau prin mutatii

bruste în functie de nivelul tehnic si intelectual al fiecãrei societãti, dupã nevoile de constituire

internã a limbilor de transcriere, în trei mari etape si anume:

1. scrierea sinteticã;

2. scrierea analiticã;

3. scrierea foneticã.

sCrieriLe sintetiCe

studiul scrierilor - numite sintetice, «ideenschriften», scrierile de idei (ideograme) -

este demn de interes deoarece vãdeste imensul efort al omului în fata unei lumi ostile, pe care

încearcã sã o domine prin semne. numãrul mare de idei posibile pe care aceste «scrieri» cautã

sã le exprime, nelimitat în teorie, este de fapt foarte limitat. Preistoria si civilizatiile primitive

actuale oferã principalele materiale pentru studiul srierilor sintetice. Lecturarea lor tine de

rebus, ea fiind interpretativã. Cercetãtorul modern care le descifreazã devine usor victima

gândirii sale rationale: el «proiecteazã» gândirea sa clarã si distinctã într-un continut obscur si

prea putin distinct, global prin definitie.

PiCtUriLe rUPestre

Pentru oamenii paleoliticului, semnele si imaginile se confundã. Picturile rupestre,

animale desenate, scrijelite si pictate pe peretii greu accesibili ai pesterilor întunecate, sunt

primele manifestãri ale unui limbaj materializat. Pietrele «retusate», mai târziu sculptate, vor

îmbogãti si ele vocabularul formelor. Cu tot nivelul artistic foarte ridicat, nu preocuparea

esteticã pare sã fie mobilul acestor capodopere. scopul lor este magic, incantatoriu. amprenta

mâinii pe animalul reprezentat, sãgeata care îl strãpunge sunt prefigurãri ale unei vânãtori

izbutite. Omul forteazã destinul prin imagine. Întrucât stie sã dea viatã animalului prin puterea

dorintei sale, el va sti ulterior sã-l si rãpunã prin puterea bratului sãu. reprezentarea si

reprezentatul sunt unul si acelasi lucru, una fiind «dublul», reflectarea celuilalt.

Însãsi reprezentarea omului în aceste picturi cu animale, de un realism surprinzãtor,

este adesea ciudat de simplificatã, ca si cum omul s-ar teme de confruntarea cu el însusi.

Încetul cu încetul, ansamblul picturilor se îndreaptã, printr-o schematizare din ce în ce mai

acutã, cãtre «semn». acest stadiu este atins în neolitic. desenul este atunci prefigurarea unei

scrieri, deoarece trebuie cunoscutã semnificatia sa pentru a-l «citi», sau alteori devine

ornament pur, fãrã nici o semnificatie, o purã preocupare esteticã. sunt cunoscute o serie de

stilizãri umane culese de abatele Breuil, multe tinzând cãtre «semn».

PetrOGLiFeLe

În unele locuri preistorice si la primitivii contemporani existã semne geometrice alãturi

de desene figurative, sãpate în piatrã. aceste «petroglife» sunt rãspândite pe toate

continentele, la toate latitudinile. ele par sã pregãteascã simbolurile grafice, care mai târziu vor

fi folosite de scrieri. Oameni, animale, corãbii, pluguri, roti, cruci, cercuri, discuri solare,

spirale, meandre, labirinte formeazã o întreagã traditie graficã, care a putut foarte bine sã ducã

la primele scrieri pictografice ale vechiului egipt, Babilon, india. Petroglifele scandinave au

format obiectul unor studii deosebit de aprofundate.

GestiCULatia

mijloacele de exprimare ale omului primitiv, studiate de etnografi si lingvisti, sunt

infinit mai numeroase decât acelea a cãror folosintã a pãstrat-o omul modern. Limbajul gestic,

mimica, «clic»-ul (zgomotele inspiratorii), îmbogãtesc si înlocuiesc uneori vorbirea articulatã.

doi indieni nord-americani pot avea lungi convorbiri «gestuale» atunci când ei nu vorbesc

aceeasi limbã. semnalele, prin fum sau focuri, prin tam-tamuri, mesajele prin obiecte

semnificative sunt tot atâtea încercãri de a crea limbaje conventionale, în afara cuvântului

imediat.

Gestul, acest desen în aer, pare sã stea la originea unor scrieri. mecanica mâinii, a

bratului, a corpului întreg, nu învie oarecum în gest forma obiectului sau a actiunii reprezentate

(ca si în dans)? aceastã mecanicã gesticã, atunci când este materializatã prin trãsãturã si

suportii sãi, nu exprimã oare cel mai bine identitatea dintre subiect (desemnant) si obiect

(desenat)?

Pãrintele Cean-Cen-min (scrierea chinezã si gestul omenesc, 1937) demonstreazã cã o

mare parte din cele mai vechi caractere chinezesti reproduc gesturile în mod grafic. Unii autori

au ajuns la concluzia cã limbajul gestual precede în toate civilizatiile vechi limbajul articulat,

care este consecinta si nu cauza dezvoltãrii scrierii. este totusi probabil ca scrierea sã fie

rezultatul unui proces mult mai complex, în care tot felul de mijloace de exprimare se combinã

pentru a crea o notatie social utilizabilã. «Între desen si scriere, limita este atât de nestatornicã,