Robotică

Curs
7.8/10 (6 voturi)
Domeniu: Automatică
Conține 6 fișiere: doc, ppt
Pagini : 364 în total
Cuvinte : 201
Mărime: 1.60MB (arhivat)
Publicat de: Iurie Cristea
Puncte necesare: 0

Extras din curs

I. Domeniul Roboticii

1.1. Definiţia robotului şi a robotului industrial

Robotul este un sistem cu funcţionarea automată, adaptabilă prin programare condiţiilor mediului în care acţionează, destinat înlocuirii activităţii unuia sau mai multor operatori, sau amplificării (prelungirii) unei funcţii a acestora.

Definiţia cuprinde cele două cazuri posibile: sistemele care au o funcţionare automată şi independentă de operator – aceste sisteme formează roboţii propriu-zişi, sau roboţii autonomi, respectiv sistemele care amplifică sau prelungesc o anumită funcţie a operatorului (de exemplu, capacitatea acestuia de a manevra obiecte grele), situaţie în care denumirea mai specifică este aceea de telemanipulator.

Acesta este un sistem de manipulare care lucrează cuplat cu operatorul, de exemplu prin intermediul unor pârghii; cazul cel mai cunoscut este acela al mâinilor comandate de la distanţă, care lucrează într-o incintă separată printr-un ecran de protecţie faţă de operatorul uman; este vorba de sistemele care au permis manevrarea materialelor radioactive.

Robotul industrial se încadrează în definiţia de mai sus, fiind cazul particular al unui sistem destinat să opereze în mediul industrial, pentru a efectua o secvenţă de operaţii într-un proces tehnologic.

Institutul American de Robotică foloseşte definiţia conform căreia robotul industrial este un echipament multifuncţional, reprogramabil, conceput pentru a deplasa materiale, piese, unelte, sau dispozitive specializate pe traiectorii variabile şi reprogramabile, în scopul realizării unor sarcini variate.

Cuprinzând elementele generale de caracterizare a roboţilor, accentul este pus în acest caz pe proprietatea de mobilitate – un robot folosit în industrie trebuie să poată efectua o secvenţă de mişcări prin care rezolvă o sarcină tehnologică: deplasează obiecte, realizează o operaţie de vopsire, sudură, etc.

Robotul, prin flexibilitatea în utilizare dată printre altele de programabilitatea sa, poate fi asemănat cu un calculator (asemănări: programabilitatea; deosebiri: ieşirile).

Un robot conţine un calculator care îi conferă caracteristica de programabilitate, dar acesta este cuplat cu un sistem mecanic, care trebuie să asigure şi el flexibilitate în utilizarea robotului, permiţând materializarea a diferite mişcări, conform programului rulat pe calculatorul robotului. De aici şi specificul în utilizare, în aceea că trebuie înţeles atât calculatorul (sistemul de control) care asigură atât programabilitatea cât şi comanda părţii mecanice, dar şi sistemul mecanic al robotului, cel care implementează acţiunile acestuia. Astfel rezultă complexitatea sporită a unui robot faţă de un calculator – primul poate interacţiona cu mediul înconjurător, producând schimbări în acesta, ceea ce la un calculator nu se întâmplă.

Preview document

Robotică - Pagina 1

Conținut arhivă zip

  • curs1.ppt
  • Den_hart.ppt
  • Mod-geometric.ppt
  • Planificarea_tr.ppt
  • Stanford.ppt
  • Tab1.doc

Alții au mai descărcat și

Studii privind Implementarea AP în Procesele Industriale

CAPITOLUL 1. GENERALITĂŢI PRIVIND AUTOMATELE PROGRAMABILE 1.1.Definiţii şi caracteristici. Automatele programabile sau PLC-urile sunt...

Sisteme de Automatizare

Modulul SISTEME DE AUTOMATIZARE este destinat pregătirii elevilor din domeniul TEHNIC, nivel 3, (clasa a XI-a- liceu tehnologic şi clasa a XII-a...

Emulator de Procese pentru Automate Programabile

Introducere Simularea evenimentelor discrete este o abordare foarte bună în ceea ce privește modelarea unui sistem real și pentru a-i reproduce...

Automatizări Industriale în Mecatronică

Definirea sistemului flexibil de prelucrare Sistemul flexibil de prelucrare SFP poate fi definit ca un ansamblu integrat de maşini-unelte...

Concepte de automatizare modernă

Argument Proiectul cu tema “Concepţie de automatizare industrială modernă” este structurat în 5 capitole, fiecare capitol având subcapitolele...

Noțiuni de automatizare, cibernetizare și robotizare a proceselor tehnologice

NOŢIUNI DE AUTOMATIZAREA, CIBERNETIZAREA ŞI ROBOTIZAREA PROCESELOR TEHNOLOGICE CUPRINS 1. Automatizarea proceselor tehnologice 2....

Java

Java este o tehnologie inovatoare lansata de compania Sun Microsystems 1n 1995, care a avut un impact remarcabil asupra a1ntregii comunitatsi a...

Roboți Industriali

Manipulatorul este sistemul mecanic automat a carui comanda se bazeaza pe sisteme rigide care presupun o interventie in structura fizica a...

Te-ar putea interesa și

Modelarea și Strategii de Conducere a Manipulatoarelor Robotice

CAPITOLUL 1 Modelare si strategii de conducere a manipulatoarelor robotice 1.1. Introducere în problematica robotilor industriali Notiunea de...

Robot cu motoare pas cu pas

Memoriu de prezentare Activitatea umană s-a orientat întotdeauna spre realizarea unei vieţi mai bune, spre eliberarea parţială sau totală de...

Controlul unui braț robotic prin intermediul unui sistem embedded

1. Introducere Proiectul are ca scop controlul unui brat robotic care urmareste miscarea unui brat real. Pentru captarea pozitiei bratului...

Studiul Privind Actionarea și Programarea Roboților Mobili pe Două Roți de Tip Sumobot

1. Introducere Denumirea ROBOT a fost introdusă de către scriitorul ceh Karl Capek în lucrarea sa ,,Roboţii universali ai lui Rossum”,(1921),...

Tipuri de motoare folosite în realizarea roboților mobili

1.Introducere Notiunea de robot dateaza de peste 4 mii de ani. Omul si-a imaginat dispozitive mecanizate inteligente care sa preia o parte...

Modelarea Geometrică și Simularea Asistată de Calculator Utilizând Mediul Catia a unui Robot Industrial având Structura TRTTRR

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE 1.1. GENERALITATI Robotica reprezintă un domeniu de ştiinţă multidisciplinar, care cuprinde elemente de Fizică,...

Roboți Utilizați în Agricultură

Introducere SUA şi Uniunea Europeană se confruntă cu un mare deficit de forţă de muncă în agricultură unde ponderea o are munca la negru şi...

Încercarea și recepția roboților industriali

Capitolul 1 1.1 Prezentare generala a tipului de aplicatie de la licenta Paletizarea reprezinta operatia de dispunere voluminca ordonata, in plan...

Ai nevoie de altceva?