Crize și Instabilitate în Europa

CAPITOLUL 1

FOCARE DE CRIZĂ ŞI INSTABILITATE ÎN EUROPA

Transformările produse în mediul internaţional de securitate în ultimul deceniu, cu precădere în ultima sa perioadă, au făcut ca toată atenţia comunităţii internaţionale să se îndrepte către clarificarea unei viziuni care să contribuie la o consolidare a păcii şi securităţii mondiale, deci la reducerea stărilor conflictuale de orice natură, implicit, la reducerea, până la eliminare, acolo unde este posibil, a cauzelor ce le generează. Această viziune presupune, în esenţă, identificarea la scară globală a vulnerabilităţilor, a posibilelor riscuri şi ameninţări ce ar putea conduce la apariţia unor surse de instabilitate sau agravarea unora deja existente. Un element important este însoţirea procesului de identificare a acestora de către analize care să permită crearea de instrumente necesare realizării practice a acestei viziuni, astfel încât să se ob ţină o stare de stabilitate solidă, la diferite niveluri (global, regional sau naţional) şi să împiedice, totodată , apariţia unor surse noi. Este de presupus că acest proces va căpăta anvergură , atât în dimensiunea sa spaţială, cât şi în cea temporală, implicând resurse, strategii multiple şi acţiuni diversificate, în concordanţă cu natura surselor majore de instabilitate.

Astfel, ne vom îndrepta aten ţia, pentru început, asupra surselor de instabilitate existente, dar şi posibile, realizând o clasificare a acestora în funcţie de natura lor, la nivel global, pentru ca apoi să ne concentrăm asupra spaţiului european.

Dup ă natura şi modul de manifestare, sursele de instabilitate îşi pot avea originea la nivel:

- economico-financiar ;

- politic;

- militar;

- social;

- cultural;

- de mediu.

Aceste niveluri reprezintă palierul clasic de desfăşurare a competiţiei pentru resurse, în special cele energetice, a rivalităţilor etnice şi religioase (care, nu de puţine ori, generează conflicte violente de natură etnică, religioasă sau combinate, etnico-religioase, reuşind chiar să transceadă graniţele naţionale, prin existenţa afinităţilor etnice sau religioase, şi să creeze, astfel, instabilitate în zonele de graniţă, apărând riscul de extindere a conflictului pe teritoriile mai multor state) sau a descompunerii statelor.

Acestora li s-au adăugat, în ultimele decenii, surse de instabilitate ce îşi au originea în fenomene ca:

- terorismul;

- proliferarea armelor şi tehnologiilor pentru arme de distrugere în masă;

- traficul de arme şi de droguri;

- imigraţia ilegală.

Spre deosebire de cele care se manifestă în cadrul palierului clasic, acestea din urmă prezintă o caracteristică specială, dată de faptul că urmările lor nu sunt limitate la un nivel anume (de exemplu: politic, economic, social ş.a.), ele fiind resimţite la toate nivelurile acestui palier, ceea ce le face să fie considerate surse majore de instabilitate, cu repercusiuni atât asupra securităţii naţionale, cât şi a celei regionale şi, implicit, globale (atentatele teroriste, de exemplu).

Date fiind obiectivele strategiei de securitate a României, cu accent pe integrarea euro-atlantică, am considerat necesar a ne îndrepta atenţia asupra principalelor surse de instabilitate în Europa.

Ce ar putea destabiliza Europa în acest moment- Care este originea şi natura surselor de instabilitate din Europa- Acestea sunt întrebările pe care le vom considera punctul de pornire în primul capitol al studiului de faţă.

O privire atentă asupra situaţiei actuale ne dezvăluie că sursele de instabilitate de natură militară, la nivelul Europei, sunt în momentul actual extrem de reduse, aproape inexistente, nici un stat neavând interesul de a se confrunta cu arma în mână. Revendicările teritoriale, deşi nu au dispărut complet – cazul fostei Federaţii Iugoslave – se mai fac auzite, rareori, dinspre grupări cu un puternic caracter extremist- naţionalist, ceea ce ne face să afirmăm că există un grad ridicat de stabilitate teritorială. Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, România sunt cazuri concrete. De şi au existat ipoteze asupra unei eventuale stări de instabilitate, capabilă de a genera o criză majoră în România, privind aspectele teritoriale – din cauza minorităţii maghiare, majoritar ă în sud-estul Transilvaniei, dinspre care s-ar putea emite idei separatiste – aceasta nu a ap ărut, unul dintre motive – pe lângă politica de largă deschidere privind minorităţile în România – a fost şi faptul că teritoriile locuite de minoritatea maghiară nu se învecinează direct cu Ungaria. De asemenea, o situaţie specială se înregistrează în Bulgaria, unde minoritatea turcă, comasată în apropierea graniţei cu Turcia, înregistrează o puternică creştere a ratei natalităţii.

Un domeniu care necesită o atenţie sporită în perioada următoare este cel economico-financiar, dezechilibrul economic – încă existent între Vest şi Est (în special în cazul statelor din fosta sferă de influenţă a URSS, printre care şi România) – putând deveni o sursă de instabilitate ce ar putea duce la apariţia unei crize de proporţii în cadrul UE. Aceasta ar fi favorizată de faptul că partea răsăriteană a Europei a ieşit din Războiul Rece, caracterizată de o puternică instabilitate economică. Semnele de slăbiciune economică s -au făcut simţite, pe rând, în Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria, când angrenate în programele de pre-aderare, aceste state au înregistrat întârzieri economice semnificative, unele persistând până astăzi – cazul României şi Bulgariei.

De asemenea, cunoscută fiind dependenţa Europei de resurse energetice externe, se cuvine amintită aici starea de instabilitate poate fi generată prin acţiunea combinată sau separată a unor agenţi a căror natură poate varia, de la atacuri cu bombă până la atacuri cibernetice. Acestea pot afecta în mod negativ infrastructura, iar pentru că infrastructura, în cazul reţelelor de conducte ce transportă petrolul de la sondă până la staţiile de desfacere, este extrem de vastă, o transformă într-o potenţială ţintă a unui adversar. Dependenţa crescută a Europei de resurse energetice externe, ar face ca asemenea atacuri la nivel de infrastructură să aibă două urmări principale: întreruperea fizică a procesului necesar asigurării fluxului energetic normal şi fluctuaţii periculoase ale preţului acestor resurse. Preţul petrolului în special şi cel al energiei în general sunt extrem de sensibile, orice posibil conflict putând genera o creştere excesivă a preţurilor, efectul fiind declanşarea unei crize, majore, în cazul unui sistem energetic precum cel european, care este nevoit să importe cea mai mare parte a energiei. Statisticile interne prevăd, în lipsa unor măsuri care să ducă la îmbunăt ăţirea situaţiei, că importul de energie va atinge în viitorul apropiat un prag de 70% din necesar, punctul nevralgic aflându -se la nivelul importurilor de petrol, care se vor situa la mai mult de 90% din necesar în următoarele două decenii.