Monedă și Credit

Capitolul I

MONEDA SI ROLUL EI ÎN ECONOMIE

Datorita faptului ca moneda are circulatie zilnica, îsi poate releva cu putere functia sociala. Pâna la urma, moneda ramâne o notiune foarte complexa si dificil de cuantificat si de definit. Din totdeauna, moneda a constituit pentru cercetatori, un subiect de controverse. Ca urmare, raspunzând mercantilistilor care afirmau ca moneda reprezinta un semn al bogatiei, clasicii prin vocea lui Stuart Mill, spuneau ca nimic nu este mai semnificativ decât moneda, „simplu voal” fara influente asupra echilibrului economic. În epoca moderna însa, daca aspectul monetar al celor patru mari dezechilibre (inflatia, somajul, deficitul bugetar, deficitul balantei de plati), carora trebuie sa le faca fata toate tarile, este recunoscut de toata lumea, o divergenta fundamentala apare, chiar din momentul în care se examineaza natura interventiei monedei, în aceste manifestari de instabilitate.

Rducând controversele la afirmatiile extreme, constatam ca doua mari scoli se opun: pentru prima, fluctuatiile în cantitatea de moneda se gasesc la originea dezechilibrelor din economie; în timp ce pentru a doua, ele sunt efectele acestor fenomene. În opinia primei scoli, guvernele trebuie sa utilizeze cu prioritate instrumente ale politicii monetare pentru a corecta aceste dezechilibre, iar dupa partizanii celei de-a doua scoli, politica monetara nu trebuie sa constituie vârful de lance în cadrul politicii economice.

Totusi, moneda se poate defini atât într-o maniera directa, relevând-i continutul, cât si într-o maniera indireca, evidentiindu-i finctiile.

Pentru început putem spune ca m o n e d a se concretizeaza prin ansamblul mijloacelor de plata direct utilizabile în vederea efectuarii platilor pe pietele de bunuri si servicii, adica ansamblul de active (aici, active = creanta) acceptate pretutindeni, de catre toti si totdeauna pentru a regla datoriile generate de schimbul de marfuri.

Moneda apare ca un activ care poate fi detinut, schimbat, împrumutat.

Pentru a fi acceptata, valoarea monedei trebuie sa se bazeze pe încrederea acelora care o vor detine, încredere circumscrisa unei anumite comunitati nationale sau internationale.

1.1. Privire istorica asupra monedei

Consideram relevanta si totodata justificata o incursiune în evolutia monedei, pentru a vedea legatura cauzala a diferitelor forme pe care le-a cunoscut de la aparitie si pâna la acest început de mileniu trei.

Valabilitatea celor doua acceptiuni date monedei (calitatea ei de marfa si de creanta) este demonstrata de evolutia istorica a monedei, de la concret la abstract. Mai mult, în analiza evolutiei monedei se va avea în vedere si rolul deosebit al factorilor subiectivi privind deciziile operatorilor economici în ce priveste destinatia si oportunitatea folosirii monedei.

Moneda a aparut de timpuriu în istoria societatii umane, rezervându-si dreptul de a participa la tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte diversificate. Exteriorizarea valorii se realiza o data cu schimbul, prin raportarea marfurilor la marfa care avea rolul de moneda. În Europa, de la sfârsitul preistoriei, se utilizau ca moneda vitele, în Africa, etnologii au observat în societatile traditionale folosirea monetara a sarii si a scoicilor rare care serveau, de obicei ca podoabe. Acelasi lucru s-a petrecut multa vreme cu ceaiul în Tibetul chinezesc.

Prin folosirea unei „marfi” unice drept intermediar în tranzactii, omul a iesit din sfera trocului primitiv si intra în cea a economiei de schimb, permitându-si prin marfa aleasa vânzarea si cumpararea bunurilor obisnuite, masurarea precisa a valorii si economisirea. Ca urmare, marfa ia locul trocului, care se poate utiliza ca bun de consum sau de productie, dar serveste si drept instrument de schimb.

Valoarea marfurilor obisnuite se va masura prin stabilirea unui bun în calitate de etalon monetar. Astfel, marfa moneda – etalon trebiua sa aiba durabilitate ca sa i se poata conserva puterea de cumparare. De asemenea, trebuia sa fie divizibila pentru a permite efectuarea platilor si sa prezinte o valoare proprie, intrinseca, suficient de mare si stabila.

Dintre toate bunurile care întruneau calitatile respective, metalele si aliajele s-au impus rapid datorita proprietatilor fizice, perfect adaptabile functiilor monedei. Au fost folosite initial ca monede, metalele si aliajele comune - cupru, bronz, fier - , apoi au aparut metalele pretioase - aurul si argintul.

Primele monede ar putea fi considerate cele din China (sec. XI î. Cristos), iar în Europa, cele batute de statul elen antic Lidia (sec. VI î. Cristos). Monezile de metal aveau forme de obiecte (inele, vârfuri de sageti etc.) sau de lingouri (obiecte premonetare), ceea ce necesita verificarea continutului prin cântarire si probarea titlului.

Denumirea de moneda provine de la monetaria romana, instalata lânga templul Juno Moneta din Roma. Etimologic, cuvânul „moneda” îsi are originile deci, în cuvântul latin „moneta” care înseamna „aceea care avertizeaza”.

Celebrarea victoriei Romei antice asupra regelui Epirului (anul 275 î. Cristos) a fost marcata prin „baterea” unor piese din metal, demonstrând prin aceasta aparitia primelor semne a ceea ce va purta mai târziu numele de moneda.