Unele considerații privind criteriile de convergență ale aderării României la zona euro

Adoptarea euro este vazuta, de regul[, ca o încununare a integrarii europene. Tarile aspirante

se grabesc spre o integrare deplina desi completa integrare nu este posibila fara un cadru

monetar adecvat. Cu toate ca acest adevar este pe deplin constientizat atât de EU, cât si de

tarile aspirante, solutia propusa pentru UEM variaza substantial de la o tara la alta. Experienta

ultimilor zece ani, ne arata ca a grabi adoptarea euro poate sa transforme calea spre o

integrare deplina si eficienta în UE într-una extrem de dificila. De aceea specialistii sugereaza

ca trecerea în zona euro nu trebuie accelerata inutil, iar adoptarea monedei europene nu trebuie

sa devina un scop în sine. Alaturi de îndeplinirea criteriilor de convergenta nominala, realizarea

într-un timp cât mai scurt a convergentei reale trebuie sa retina atentia autoritatilor fiecarei

tari. Drept urmare intervalul de timp ce se scurge dîntre momentul aderarii la UE si cel al

intrarii efective în mecanismul ERM II va trebui folosit de tara noastra cu întelepciune, pentru

restructurare economica de profunzime, pentru realizarea unor programe de investitii menite sa

reduca cât mai substantial decalajul fata de standardele actuale ale Uniunii Europene.

Cuvinte cheie - criterii de aderare; convergenta nominala si convergenta reala; stategie si

politica monetara

Constructia monetara europeana

Abandonarea la 1 ianuarie 2002 de catre mai mult de 300 milioane de europeni a monedei lor

nationale în favoarea euro, a constituit o miscare de o mare amploare. Fiecare tara a trebuit sa se

obisnuiasca cu manipularea unor instrumente de plata noi si mai ales, sa estimeze valoarea

propriilor produse într-o unitate diferita de cea în care erau exprimate pâna atunci preturile.

Europa monetara nu a fost constituita brusc în ziua în care moneda unica a înlocuit monedele

nationale. Constructia monetara europeana a trecut prin mai multe etape de-a lungul carora

legaturile între monedele europene s-au strâns pentru a ajunge la o Uniune Europeana (UE), la o

uniune economica si monetara (UEM) si o moneda unica gestionata de un sistem european de

banci centrale (SEBC).

Jacques Rueff afirma: „L’ Europe se fera par la monnaie ou elle ne se fera pas1” - punct de

vedere conform caruia integrarea monetara nu este doar un scop în sine, ci si un mijloc important

de atingere a unui deziderat mai generos si ambitios – unificarea politica a Europei. Trecerea la

moneda unica reprezinta etapa cea mai marcanta a unui proces de unificare monetara

reprezentata initial de vointa statelor europene de a adera la o ordine monetara mondiala

supervizata de Statele Unite ale Americii, apoi de a recrea aceasta ordine la scara europeana în

cadrul „sarpelui monetar” în momentul în care SMI se dovedeste incapabil sa asigure în mod

eficient stabilitatea cursurilor de schimb si sa se elibereze apoi de dolar prin crearea SME.

Daca tarile europene au acceptat sa se angajeze în aceste etape în ciuda constrângerilor pe care

acestea le impun, aceasta este deoarece constructia monetara europeana este în masura sa ofere

avantaje decisive tarilor participante. Începuta în 1972 cu „sarpele monetar”, integrarea monetara

în cadrul CEE se continua în 1979 prin crearea sistemului monetar european (SME), apoi cu

initierea unui proces care va conduce la moneda unica. Functionarea sistemului se sprijina pe ecu

si pe definirea cursurilor pivot, baza mecanismului de schimb.2

Decizia integrarii în structurile Uniunii Europene este singura corecta si utila dezvoltarii pe

termen lung a tarii noastre. Aderarea la Uniunea Europeana reprezinta un catalizator al

progresului si un instrument pentru ca România sa depaseasca etapele si sa elimine decalajele

care o despart în prezent de nivelul Uniunii Europene,