Biomateriale

OBIECTIVE

- Clasificarea materialelor, considerând criterii diferite

(compozitie, proprietãti, utilizãri);

- Descrierea, compararea, evaluarea si alegerea biomaterialelor

care îndeplinesc functii de utilizare definite;

- Proiectarea rutei de procesare potrivite, pentru o compozitie datã, în vederea

obtinerii structurii si texturii adecvate, având în vedere o anumitã functie de utilizare

în domeniul biomedical;

- Selectarea si utilizarea metodelor experimentale care permit caracterizarea

materialelor (în special în ceea ce priveste proprietãtile specifice, definitorii pentru

domeniul de utilizare), precum si interpretarea rezultatelor obtinute;

- Corelarea notiunilor fundamentale compozitie – procesare – proprietãti;

- Utilizarea vocabularului stiintific specific domeniului, în vederea comunicãrii

eficiente, în scris si oral;

- Operarea cu mijloace de informare si comunicare, în mod proactiv si responsabil, în

vederea realizãrii unui proces independent de învãtare si investigare stiintificã în

domeniu;

- Identificarea de solutii creative pentru problemele specifice biomaterialelor.

2

ISTORIC

- Domeniul Biomaterialelor moderne este relativ nou pentru ca o istorie formalã sã fi

fost deja scrisã.

- Romanii, chinezii sau aztecii foloseau aur pentru refacerea dintilor cu 2000 de ani

în urmã.

- Ochii din plastic sau dintii din lemn sunt des mentionati în istorie.

- În 1838 Elias Wildman a realizat primii dintii din portelan.

- În 1886 H. Hansmann experimenteazã utilizarea plãcilor din otel placate cu Ni

pentru fixarea fracturilor osoase.

- La începutul secolului XX s-au descoperit si sintetizat materialele plastice, multe

teste fiind realizate pentru utilizarea acestora ca biomateriale.

- În lumina cunostintelor pe care le avem astãzi, multe dintre acestea erau sortite

esecului.

- Polimetil metacrilatul PMMA a fost introdus în stomatologie în 1937.

- În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, aschii de PMMA din alcãtuirea

tunurilor au intrat accidental în ochii soldatilor, arãtând cã existã materiale

care provoacã o reactie slabã a tesuturilor.

- Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial Voorhees a experimentat utilizarea pânzei

de parasutã pentru realizarea protezelor

3

ISTORIC

- Prima bioceramicã testatã pe scarã largã a fost ipsosul.

- Descrieri în acest sens dateazã încã de la începutul secolului trecut.

- O etapã importantã în folosirea ipsosului în chirurgia ortopedicã a fost

realizatã în 1952, când s-a raportat umplerea cu succes a unei cavitãti

tibiale cauzatã de un abces.

- În 1920 a fost injectatã o suspensie 5% de fosfat tricalcic în osul radial al

soarecilor.

- Analizele radiografice au relevat cã defectul injectat cu fosfat tricalcic a

avut o crestere osoasã mai rapidã si o legare mai bunã decât proba

martor.

- Anul 1963 este foarte important din punct de vedere al istoriei bioceramicii.

- În acel an, s-a raportat dezvoltarea unui nou subsistem de ceramicã

pentru reconstituirea osoasã prin impregnarea unei ceramici poroase cu o

rãsinã epoxi.

- Acest material imitã caracteristicile fizice ale osului.

4

ISTORIC

- În continuare cercetãrile s-au diversificat si pe lângã

dezvoltarea bioceramicii aproape inerte la începutul anilor

’70, o nouã directie a apãrut în domeniul biomaterialelor.

- Hench (1972) si colaboratorii au proiectat un sistem

compozitional în care au fost preparate sticle cu proprietãti

speciale: SiO2–CaO-P2O5-Na2O.

- Aceste sticle, implantate în femurul soarecilor, nu mai

puteau fi extrase dupã numai 6 sãptãmâni “in vivo”.

- Anii ‘80 au marcat începutul unei noi etape: ceramica

fosfaticã a fost utilizatã pentru implanturi, în chirurgia

reconstructivã maxilo-facialã.