Extras din curs
1. INTRODUCERE
Microzomii sunt particule rezultate în urma ultracentrifugării în mediul cu gradient discontinuu de densitate. Aceștia sunt reprezentați de agregate ribozomale și de fragmentele de membrane care delimiteaza organite celulare de mari dimensiuni (reticul endoplasmatic, aparat Golgi) și care nu persistă sub formă aplatizată în mediu ci se închid sub forma unor structuri veziculare, diferite ca dimensiuni.
Ultramicrozomii sunt particule rezultate în urma ultracentrifugării în mediul cu gradient continuu de densitate.
Ultracentrifugarea reprezintă o variantă superioară de centrifugare a componentelor celulare. Aceasta se realizează cu o ultracentrifugă, folosind tuburi de ultracentrifugare.
Mediul cu gradient discontinuu de densitate este un mediu neomogen folosit la ultracentrifugare. În acest mediu, densitatea variază brusc pe verticală, între fazele cu densitate diferită apărând limite nete de separație.
Mediul cu gradient continuu de densitate este un mediu neomogen în care densitatea descrește continuu și discret pe verticală, de la bază spre partea superioară a tubului de ultracentrifugare.
2. MATERIALE ȘI METODE FOLOSITE
Pentru obținerea materialului de analizat se sacrifică animalul de laborator (șobolan alb din rasa Wistar), se prelevează organul de interes(ficatul) și se realizează omogenat.
Pentru realizarea ultracentrifugării s-au folosit o ultracentrifugă, tuburi de ultracentrifugare, mediul cu gradient continuu de densitate.
Pentru prepararea mediului cu gradient continuu de densitate este necesar un dispozitiv special. Acesta este din plexiglas și contine în interior doi cilindri verticali, în care se introduc cele două soluții de zaharoză de concentrații diferite, din care se prepară mediul, ei fiind uniți printr-un canal cilindric care se prelungește și se deschide pe o latură a dispozitivului. La acest nivel se introduce un tub elastic, prin care se colectează mediul rezultat în urma amestecului, într-un tub de ultracentrifugare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Separarea si analiza microzomilor din ficatul de sobolan.docx