Suport curs Etică I

Oamenii de afaceri oneşti şi performanţi nu se mai îndoiesc de faptul că good ethics is good business, asumându-şi (indiferent din ce motive) responsabilităţi şi obligaţii faţă de un spectru tot mai larg de stakeholders: proprii angajaţi, consumatorii, furnizorii, creditorii, comunităţile locale în care îşi au sediul, statul sau mediul înconjurător. Dar, până de curând, toate aceste argumente etice şi reguli morale şi-au limitat sfera de valabilitate şi de aplicabilitate exclusiv pe plan domestic, fiind considerate prea puţin sau chiar de loc relevante în sfera afacerilor internaţionale. Aşa se explică faptul că abordarea teoretică a eticii în afacerile internaţionale s-a produs cu mare întârziere; prima lucrare, de-acum clasică în acest domeniu, The Ethics of International Business, a fost publicată de către Thomas Donaldson abia în anul 1989.

Un prim motiv pentru care posibilitatea eticii în afacerile internaţionale a fost privită cu rezervă este unul de natură mai degrabă speculativă. Printr-un acord tacit, însă câtuşi de puţin de ordinul evidenţei, analiştii au convenit că principalii agenţi economici care operează pe piaţa mondială sunt corporaţiile multinaţionale. Acest fapt nu poate fi pus nicicum la îndoială, dar aceasta nu înseamnă că firmele de mai mici proporţii, care încheie contracte cu parteneri din alte ţări, reprezintă cantităţi neglijabile, nevrednice de a fi luate în discuţie. Concentrându-şi atenţia exclusiv asupra activităţilor economice la scară planetară ale marilor corporaţii, analiştii s-au blocat în faţa unei false probleme. Moralitatea este legată de comportamentul unui agent liber, înzestrat cu voinţă autonomă şi conştiinţa relativ clară a deosebirii valorice dintre bine şi rău; într-un cuvânt, condiţia morală poate fi atribuită numai persoanelor sau indivizilor. Or, corporaţiile de mari dimensiuni, precum I.B.M., General Motors, Toyota sau Shell, cu zeci de mii de salariaţi şi cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de dolari, nu sunt persoane „fizice”. Chiar dacă au personalitate juridică, aceşti coloşi sunt nişte organizaţii anonime şi impersonale, cărora nu li se pot atribui decât obligaţii legale, nu însă şi răspunderi morale propriu-zise.

În afară de argumentele mai recente care susţin existenţa unor responsabilităţi sociale ale corporaţiilor, alte două obiecţii elimină acest mod scolastic de problematizare. În primul rând, este greu de înţeles de ce se acceptă că I.B.M. sau Honda ar avea, pe plan domestic, anumite obligaţii morale faţă de americani, respectiv faţă de japonezi, dar nu şi faţă de germani sau filipinezi, atunci când fac afaceri în afara ţării lor de origine. În al doilea rând, o organizaţie comercială care îşi desfăşoară activitatea pe plan naţional, chiar dacă de mai mici dimensiuni prin comparaţie cu corporaţiile multinaţionale, este totuşi, din punct de vedere calitativ, la fel de „anonimă” şi de „impersonală”. Ieşirea din acest impas artificial este cât se poate de simplă atunci când se discută etica în afaceri la nivel domestic: nu organizaţiile sau firmele iau decizii şi, ca atare, nu ele au răspunderi morale, ci managerii, acţionarii, finanţatorii, salariaţii sau furnizorii lor – într-un cuvânt, toţi aceia care, prin actele lor, contribuie într-o măsură sau alta, la activitatea unei firme. În mod cu totul inexplicabil, atunci când se discută despre corporaţiile multinaţionale, se uită faptul că acestea nu sunt nişte entităţi autocinetice, care funcţionează de la sine, independent de voinţa umană, ci, la fel ca oricare alt tip de organizaţie comercială, sunt şi ele conduse, corect sau greşit din punct de vedere moral, de către nişte oameni în carne şi oase, cărora le revin anumite datorii şi obligaţii etice.

Din acest punct de vedere, lucrurile se pot clarifica destul de simplu şi rapid. Nu e vorba, prin urmare, de a stabili un cod universal valabil de conduită morală a corporaţiilor ca atare, în calitate de persoane juridice. Etica în afacerile internaţionale vizează un cod de conduită moralmente acceptabil al persoanelor cu atribuţii decizionale şi executive, aflate pe diferitele trepte ierarhice ale unei firme care îşi desfăşoară activitatea nu numai în cadru domestic, ci şi în alte ţări. Chiar dacă reformulăm problema în aceşti termeni, rezervele faţă de posibilitatea unui cod etic în afacerile internaţionale persistă, pe fondul unei concepţii larg răspândite, pe care Donaldson o numeşte realism. „Etichetez drept «realist», spune el, pe oricine se opune aplicării conceptelor morale în politica internaţională, fie în afaceri sau în alt domeniu”. Realiştii „susţin că, oricât de grijuliu ar proceda, oricine ar încerca să aplice concepte morale într-o manieră normativă, dincolo de graniţele naţionale, comite o eroare”. În accepţia propusă de către Donaldson, realismul se îndoieşte de posibilitatea formulării şi aplicării unor norme morale universale, care să aibă aceeaşi semnificaţie şi autoritate pretutindeni. O corporaţie din SUA îşi poate asuma anumite responsabilităţi morale faţă de publicul american, întrucât în societatea americană există un relativ consens asupra semnificaţiei unor concepte precum dreptate, echitate, libertate, corectitudine etc., integrate într-un sistem de valori relativ omogen. Aceleaşi cuvinte au însă cu totul alte semnificaţii şi ponderi axiologice în alte părţi ale lumii, îndeosebi în arii culturale foarte diferite de matricea anglo-saxonă din care s-a plămădit mentalitatea specific americană. Realismul de care vorbeşte Donaldson apare ca un soi de pragmatism, aflat în proximitatea cinismului, care priveşte piaţa mondială şi economia globală ca pe un soi de Babilon după „amestecarea limbilor” de către Dumnezeu, în care popoarele vorbesc graiuri diferite şi în care nimeni nu poate pretinde că ştie mai bine decât ceilalţi ce sunt binele şi răul, dreptatea, adevărul şi onestitatea. Pe fondul acestei confuzii generale, singurul cuvânt pe care îl înţeleg şi îl preţuiesc cu toţii, în egală măsură, este „profit”, astfel încât unica regulă tacit admisă şi urmată de toată lumea în afacerile internaţionale este aceea de a stoarce beneficii cât mai mari din orice conjunctură.