Relații umane - leadership

4. Diferenţe de stil cognitiv: adaptativi şi inovativi

Stilurile cognitive adaptativ şi inovativ desemnează anumite modalităţi specifice, constante de recepţionare şi prelucrare a informaţiei. Concret, ele se referă la modul în care oamenii abordează schimbarea, adică se implică în creativitate (generarea noului), rezolvarea problemelor (soluţionarea noului) şi adoptarea deciziei. Stilurile cognitiv-adaptativ influenţează foarte mult relaţiile dintre noi, în bine sau rău, fără ca noi să bănuim care este cauza.

Fiecare individ prezintă un mod structural propriu de a face faţă schimbărilor, un stil cognitiv preferat, înnăscut şi stabil, pe care-l utilizează spontan, cu consum minim de energie şi în care este mai eficient. Însă natura problemei sau a soluţiei aşteptate într-un context specific poate constrînge persoana să renunţe la stilul preferat, adoptînd temporar şi conjunctural un stil nefamiliar ei, impus, un comportament de adaptare sau de conformare la cerinţele externe (acea problemă sau gen de soluţie previzionată).

Exemplu. Dr. X lucrează în cercetarea istoriei literare, unde se simte în largul lui: are contact numai cu cărţile, lucrează după un program sui-generis şi scrie fără grijă de acurateţe a exprimării “la prima mână”, pentru că îşi permite să facă oricâte corecturi vrea, până obţine forma definitivă. Semestrul trecut i-a ţinut locul unui fost coleg, la facultate, unde a trebuit să predea cursuri şi să ţină seminarii. S-a descurcat foarte onorabil, dar l-a obosit foarte mult programul strict, conform orarului, expunerile libere şi dialogul cu studenţii, care la început îl cam intimidau. Acum a revenit “şoarece de bibliotecă” şi n-ar mai repeta experienţa didactică decât dacă ar fi obligat sau extrem de bine plătit.

Dar a opera cognitiv în afara stilului propriu este incomod, iar omul nu este dispus să tolereze acest lucru decât prin prezenţa unui motiv. Determinat şi susţinut de o motivaţie suficient de puternică, individul acceptă şi reuşeşte să realizeze ceea ce “nu-i stă în fire” şi într-un mod care “nu-i stă în fire”.

Costurile psihologice sunt însă direct proporţionale cu diferenţa faţă de stilul preferat şi cu durata comportamentului impus. Individul va reveni involuntar, spontan la stilul preferat, de îndată ce survine una din condiţiile următoare: dispariţia motivului, implicit dispariţia sursei energetice suplimentare; ducerea sarcinii la bun sfîrşit; schimbarea condiţiilor, devenind posibilă rezolvarea într-un mod mai apropiat de stilul preferat.

Comportamentul real este mai mult sau mai puţin sub semnul comportamentului impus, un comportament exclusiv preferat fiind mai puţin posibil. Cel care este supus schimbării este comportamentul, nu stilul preferat.

Tipurile adaptativ extrem şi inovativ extrem se plasează la polii unui continuum, urmînd distribuţia normală, gaussiană.

Adaptativii. Adaptativul realizează progresul, schimbarea, creaţia păstrînd paradigma (statu-quo-ul existent, acceptat, verificat), consolidînd-o, îmbunătăţind-o. Chiar atunci cînd rezultatul final este transformarea integrală a paradigmei iniţiale, acest proces se produce treptat, în timp, pas cu pas, prin acumulări parţiale, niciodată prin destructurarea şi restructurarea întregului. Adaptativul se mişcă în interiorul paradigmei, nu-i ameninţă tabu-urile, regulile, postulatele, el îi cunoaşte regulile şi le respectă, valorificîndu-le cu succes; el nu va ataca nici un pattern, fie el comportamental, organizaţional, de limbaj, vestimentar, ştiinţific (instrumental, conceptual sau teoretic), sau de orice alt gen. Preocuparea lui majoră este de a perfecţiona datul existent (“a face mai bine”), adaptînd din mers paradigma la noile cerinţe. Este eficient în situaţii de stabilitate, dar în momentele de criză, cînd paradigma încetează a mai fi viabilă şi se cere înlocuită, adaptativul poate fi expus erorii de a nu sesiza aceasta şi a nu opta pentru o transformare capitală şi frontală. Pe scurt, adaptativul preferă să realizeze schimbarea prin evoluţie.

Trăsăturile adaptativilor:

1. Caracterizati prin precizie, exactitate, soliditate, spirit metodic, prudenţă şi disciplină.

2. Preocupati mai degrabă de rezolvarea problemelor, decît de găsirea lor.

3. Caută solutii în modalitati deja încercate şi verificate.

4. Rezolvă problemele prin îmbunatatiri treptate, cu continuitate şi stabilitate.

5. Este vazut ca logic, om care acceptă regulamentele.

6. Pare a nu se plictisi niciodată, este capabil să fie meticulos fară să devină superficial spre sfirsitul unei activităţi mai îndelungate.

7. În cadrul unor structuri date şi familiare lui, este foarte competent.

8. Regulile le schimbă rareori, cu atentie şi numai dacă este sigur de sprijin puternic.

9. Tinde să se îndoiască de sine; reactionează la critici printr-o mai mare conformare la cerinţele externe; vulnerabil la presiunea socială şi la autoritate (şefi); docil.

10. Este un element esential în functionarea curentă a institutiei, dar uneori este nevoie ca sistemul să-l "înghiontească".

În colaborarea cu inovativii, adaptativii:

1. Oferă stabilitate, ordine şi continuitate

2. Mentine coeziuneă şi cooperareă grupului; în general este sensibil la ceilalti oameni, la ideile şi problemele lor.

3. Reprezintă un coeficient de sigurantă în cazul operatiilor mai riscante.

Adaptativii sunt consideraţi de inovativi ca: stabili, conformişti, prudenţi, previzibili, inflexibili, păstrători ai sistemului, intoleranţi faţă de situaţiile ambigui.

Reacţii la părerile despre ei: adaptativii suferă la exprimarea unor opinii negative despre ei şi sunt mai puţin dispuşi să le admită, pentru că sunt preocupaţi de consens şi de opinia bună din partea celorlalţi.

Inovativii sunt mai puţin eficienţi, dar mai originali. Ei pot începe rezolvarea problemei prin însăşi redefinirea, reformularea acesteia. Inovativul schimbă deseori regulile, are un respect redus pentru tradiţie şi modurile de lucru existente, încetăţenite. Inovativul atacă paradigma, pe care fie că o restructurează din temelii, fie că o înlocuieşte, fie că o părăseşte pentru a face incursiuni în altele. El poate fi abil în utilizarea normelor existente, dar preferă să le sfărîme, practicînd o schimbare de tip revoluţie. Obsesia inovativului este de “a face altfel”.