Competența de Comunicare Asertivă

Conduita asertivă. Elemente de analiză comparativă

Zilnic suntem confruntaţi cu situaţii care ne solicită să luăm atitudine. Se abuzează de timpul nostru, nu obţinem ceea ce dorim, nu ni se oferă sprijinul pe care îl merităm, nu ni se respectă drepturile.

Comunicarea asertivă poate fi o soluţie – aceasta vizează capacitatea de a exprima propriile trăiri şi opţiuni într-o manieră în care stima de sine şi a celorlalţi să nu fie lezate.

O persoană care deţine această competenţă comunicaţională ştie şi poate să-şi exprime dorinţele, să spună ce gândeşte, să refuze, să rezolve conflicte într-o manieră fermă dar fără să-şi jignească interlocutorii, menţinându-şi, în acelaşi timp, controlul asupra focarelor conflictuale.

Prezentăm în continuare o analiză comparativă a trei tipuri de comportamente care au o mare incidenţă asupra calităţii procesului de comunicare interpersonală.

Comportament

ostilComportament

asertivComportament pasiv

Drepturiîşi comunică drepturile fără a fi interesat de drepturile altora

îşi comunică drepturile personale fără a le viola pe ale altora

nu îşi comunică deloc drepturile

Interesenu este preocupat decât de propriile intereseîşi urmăreşte interesele dar într-o manieră în care se respectă pe sine respectându-i şi pe ceilalţi

este interesat în primul rând de ceilalţi

Conformismface presiuni asupra anturajuluirezistă la presiunile anturajuluise supune presiunii celorlalţi

Comunicarea sentimentelorîşi exprimă ostil sentimenteleîşi exprimă sentimentele onest, deschisnu-şi exprimă sentimentele

Implicare personală în atingerea obiectivelorîşi atinge obiectivele

prin efortul altoraare încredere în sine, o reală imagine de sine şi îşi atinge obiectivele prin eforturi proprii

face apologie celorlalţi

Tabelul nr.1 O analiză comparativă a trei tipuri de comportament

Asumarea unei conduite pasive nu aplanează conflictele în mod autentic. În acest caz, este vorba mai mult despre o amânare a exprimării propriilor opinii şi sentimente şi a luării unor decizii importante pentru viaţa noastră. Avantajul pe termen scurt se întoarce, în timp, împotriva noastră. Dacă, în cadrul unei relaţii, avem în spate o întreagă istorie de implicare pasivă din partea noastră în luarea deciziilor, este posibil ca, în momentul în care luăm atitudine în legătură cu lucrurile care ne privesc personal, partenerii noştri, nefiind învăţaţi cu un astfel de comportament, să nu ne mai accepte implicarea. Este momentul în care toate tensiunile acumulate ies la suprfaţa şi relaţia însăşi are de suferit. Asumarea unei conduite ostile ne scuteşte, aparent, de mari frustrări pentru că ne folosim de ceilalţi cât putem de mult şi eliminăm brutal orice focar de tensiune şi conflict. Problema apare ulterior – vom sesiza că o astfel de conduită ostilă nu pate fi asumată în orice tip de situaţie formală, motiv de disfuncţii în integrarea profesională, spre exemplu, şi că cei de jur vor începe să ne evite. Viaţa noastră de relaţie va avea în acest caz de suferit.

Asertivitatea nu presupune nici renunţare nici lipsă de combativitate. Răspunsul asertiv nu este întotdeauna uşor. El reclamă adesea o alegere conştientă, un mare grad de flexibilitate şi abilitate, curaj şi încredere în procesul comunicării.

Situaţii tipice în care avem nevoie de intervenţii asertive

-Este ora 17.00. Trenul dvs. pleacă peste 20 de minute. Şeful vă cere să-i trageţi la xerox o lucrare de 50 de pagini. Ce faceţi ?

-Sună telefonul. Este un prieten care întotdeauna vă ţine prea mult de vorbă. Sunteţi ocupat. Ce-i spuneţi ?

-Copiii întorc capul şi se revoltă când le cereţi să vă ajute la spălatul vaselor. Cum vă descurcaţi ?

-Vecinul dvs. se pare că a aruncat deşeurile de la o construcţie pe un loc viran din spatele casei dvs. Cum reacţionaţi?

2. Cum se comunică asertiv ? – Aserţiunea EU

În urma experienţei pe care o au în desfăşurarea seminariilor pe tema rezolvării conflictelor şi în practica resurselor umane, Helena CORNELUIS şi Shoshana FAIRE (1996), prezintă în lucrarea lor “Ştiinţa rezolvării conflictelor” o serie de strategii sigure pentru a ajunge la o comunicare asertivă.

În viziunea lor, atunci când vrem să spunem ceva cuiva, dar nu dorim să-l determinăm să treacă în defensivă, formularea unei propoziţii care începe cu “EU” ar putea fi o soluţie. Utilizarea aserţiunii EU se bazează pe un algoritm simplu şi vizează următoarele etape:

1. AcţiuneaCând …

2. Răspunsul dvs.simt …

3. Rezultatul preferat de dvs.şi ceea ce aş vrea este ca eu …

1. Acţiunea

Această etapă se referă la formularea problemei, mai precis a motivului care ne deranjează şi ne determină să reacţionăm într-o manieră dezirabilă. Descrierea acestor fapte comise de cei din jurul nostru trebuie să fie cât mai impersonală, mai puţin încărcată de mesaje de natură afectivă.

Referirea la acţiune trebuie să se rezume la o descrierea factuală a ceea ce s-a întâmplat şi nu la o interpretare a noastră sau a altcuiva despre cele petrecute.

Referirile ostile la faptele care ne crează probleme constituie un început rău pentru că este posibil ca cealaltă persoană să devină mult prea ocupată cu apărarea de sine pentru a mai auzi restul spuselor noastre.

Când îţi laşi resturile împrăştiate pe biroul meu …

Când te dai mare şi urli la mine …

Când nici măcar nu te sinchiseşti să-mi spui că îmi aduci un invitat la masă …

Referirile impersonale, neutre din punct de vedere afectiv sunt o soluţie sigură pentru a comunica asertiv.

Când sunt lăsate hârtii pe biroul meu …