Egalitatea de Șanse

Capitolul I . Considerații introductive cu privire la egalitatea de șanse și tratament

La baza organizării muncii stau principiile fundamentale comune întregului sistem de drept, precum: principiul legalităţii; principiul egalităţii în faţa legii; principiul democraţiei etc. O parte dintre aceste principii prezintă o deosebită importanţă pentru raporturile de muncă şi de aceea sunt denumite principii fundamentale ale dreptului muncii , fiind deci specifice acestei ramuri de drept. Fiind consacrate prin normele juridice, aceste reguli generale, aceste principii, iau forma unor principii de drept.

Principiile fundamentale ale dreptului muncii reflectă pe plan juridic rânduielile de bază ale organizării muncii, esenţialul politicii statului în domeniul relaţiilor de muncă, aşezarea lor pe temeiul unor concepte pe care le presupune statul de drept.

Principiile fundamentale ale dreptului muncii sunt reprezentate de legi fundamentale de bază sau idei călăuzitoare ale definirii relaţiilor de muncă, ale interpretării şi aplicării acestor reglementări şi care, prin consacrarea lor legală, capătă forma unor reguli obligatorii de conduită .

Principiile fundamentale ale dreptului muncii sunt transpuse în viaţă prin mijlocirea normelor juridice elaborate pe baza lor şi care dezvoltă şi concretizează aceste principii. Aceste principii, consacră înfăptuirile obţinute în domeniul muncii, stabilind, totodată, orientarea generală a reglementării relaţiilor de muncă, în scopul perfecţionării lor în raport de schimbările pe care le presupune trecerea la economia de piaţă, precum şi reglementările realizate în domeniul muncii pe plan internaţional.

Este posibil chiar ca mai multe principii fundamentale să determine cadrul reglementării unei singure instituţii juridice, cum este cazul instituţiei contractului de muncă, prin normele care o reglementează realizându-se aplicarea şi dezvoltarea principiilor: dreptului la muncă, negocierii condiţiilor de muncă, protecţiei muncii etc.

Aşadar, principiile fundamentale ale dreptului muncii se aplică tuturor relaţiilor sociale de muncă, în care cei ce prestează munca au calitatea de angajaţi în temeiul unui contract de muncă, iar principiile generale ale reglementării relaţiilor de muncă, cuprinse în partea I din Codul muncii, sunt aplicabile şi raporturilor de muncă ce cad sub incidenţa reglementării altor ramuri de drept.

Egalitatea de tratament şi interzicerea discriminării este un principiu care îşi are izvorul în art. 16 alin. 1 din Constituţie, conform căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări".

Menţionăm că acest principiu derivă, în primul rând, din Constituţie care în art.16 proclamă egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără nici un fel de privilegii sau discriminări, iar art.38 alin.4 menţionează expres că la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii, dar şi din numeroasele documente internaţionale, precum şi din clauzele contractelor colective de muncă.

Pe această bază, art. 5 alin. 1 din Codul muncii prevede că „în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Observăm din acest text că sensul egalităţii de tratament este multiplu, având mai multe componente. Primul princiu se referă la faptul că legiuitorul trebuie să reglementeze raporturile de muncă în condiţiile asigurării egalităţii (juridice) a părţilor (angajatori şi salariaţi, precum şi asociaţiile acestora).

Cea de-al doilea principiu face referire la modul în care, autorităţile publice, trebuie să trateze sindicatele şi patronatele ca reprezentanţi ai salariaţilor şi ai angajatorilor. Acestea vor fi tratate de pe aceleaşi poziţii de egalitate; de asemenea trebuie reținut că autoritățile publice trebuie să trateze în același mod structurile sindicale, fără a avantaja pe una în detrimentul celeilalte; același lucru se va întâmpla și în cazul patronatelor.