Jurisprudența CEDO

Introducere

CEDO între istorie şi actualitate

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost precedată de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de Declaraţia Americană a Drepturilor şi Îndatoririlor Omului.

Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, elaborată în cadrul Consiliului Europei, deschisă pentru semnare la Roma la 4 noiembrie 1950, a intrat în vigoare în septembrie 1953. De la intrarea în vigoare a Convenţiei, dezvoltări importante au intervenit ca urmare a adoptării unui număr de treisprezece protocoale adiţionale. Protocoalele 1, 4, 6, 7, 12 şi 13 au adăugat drepturi şi libertăţi celor consacrate de convenţie. Protocolul 2 a conferit Curţii puterea de a emite avize consultative. Protocolul 9 a deschis petiţionarilor individuali posibilitatea de a-şi prezenta cauza în faţa Curţii, sub rezerva ratificării instrumentului respective de către statul acuzat şi a acceptării de către un Comitet de filtrare. Protocolul 11 a restructurat mecanismul de control. Dispoziţiile acestui Protocol au asigurat creşterea noului sistem, în special prin aceea că a permis accesul direct în faţa Curţii al persoanelor fizice şi juridice aflate sub jurisdicţia statelor contractante. Celelalte Protocoale se refereau la organizarea instituţiilor înfiinţate de Convenţie şi la procedura de urmat în faţa acestora. La 1 octombrie 2009 a intrat în vigoare Protocolul nr. 14bis cu privire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Protocolul nr. 14bis urmăreşte eficientizarea activităţii Curtii Europene a Drepturilor Omului, în contextul cresterii numărului de cauze pe rolul acesteia. Acest Protocol, care include două proceduri specifice1 privind numărul de judecători care examineaza cererile şi decide cu privire la admisibilitatea lor în fond, va fi aplicat ca o măsură temporară până la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14.

1 - completul judecătorului unic, care are competenţa să respinga o cerere ca inadmisibilă (până acum această competenţă revenea unui complet alcătuit din trei judecători);

- completul format din trei judecători poate să admita şi să soluţioneze cauza cu privire la cereri vădit întemeiate precum şi în cele în care exista o jurisprudenţă clară, aşa numitele cauze repetitive (aceste cazuri erau de competenţa camerele cu şapte judecători sau Marii Camere) 3

Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului a început să funcţioneze la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a protocolului 11. După această dată, numărul cazurilor Curţii a crescut foarte mult şi se pune, din nou, problema unei reforme.

CEDO a fost ratificată prin legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994. Textul Convenţiei, modificat prin Protocolul 11 la CEDO, încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, a fost ratificat de România prin legea nr. 79/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 147 din 13 iulie 1995.

Jurisprudenţa este ansamblul hotărârilor definitive pronunţate de către un organ jurisdicţional (european sau naţional), iar justiţiabilitatea reprezintă capacitatea normelor de garantare a drepturilor persoanei de a fi suficient de concrete pentru a putea da efectivitate enunţului normativ în cazul unor împrejurări specifice prin care a trecut persoana care se consideră victimă a violării drepturilor omului. Hotărârile CEDO constituie un model de interpretare şi aplicare a legii prin claritatea şi coerenţa raţionamentelor, prin consecvenţa şi predictibilitatea interpretării normelor ce consacră drepturile şi libertăţile fundamentale pe care le are fiecare cetăţean. Pevederile Convenţiei şi ale protocoalelor sale adiţionale nu pot fi interpretate şi aplicate corect decât prin raportare la jurisprudenţa Curţii. Din această cauză, Corneliu Bîrsan afirmă că normele cuprinse în Convenţie şi în protocoalele sale adiţionale alcătuiesc, împreună cu jurisprudenţa organelor sale, un bloc de convenţionalitate.

Convenţia vizează asigurarea de către state a respectării Drepturilor Omului, Statului de drept şi principiilor Democraţiei pluraliste. Acceptarea sa, inclusiv jurisdicţia obligatorie a Curţii şi caracterul obligatoriu al hotărârilor sale, este în prezent o condiţie de a fi membru al Consiliului Europei. În prezent, Convenţia este parte integrantă a sistemului juridic intern al Statelor membre. Respectarea sa este asigurată şi de Uniunea europeană, cu toate că problema aderării Uniunii la sistemul de protecţie stabilit de către Consiliul Europei rămâne a fi deschisă. Din punct de vedere practic, succesul Convenţiei se explică în mare parte prin mecanismul său de control dezvoltat, care a făcut posibilă o garantare concretă şi eficientă a drepturilor şi libertăţilor pe care le enunţă.

Executarea hotărârilor Curţii este un aspect al mecanismului instaurat de Convenţie încă destul de puţin cunoscut publicului, dar care este de o importanţă capitală. Dacă Convenţia se prezentă ca unul din elementele cheie ale arhitecturii politice europene, oare aceasta nu se datorează chiar faptului că executarea fiecărei

hotărâri individuale ce constată că un Stat a încălcat Convenţia constituie obiectul unui control atent şi sistematic din partea altor State reunite în cadrul Comitetului Miniştrilor?