Protecția juridică a drepturilor

Curs
9/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 2 fișiere: ppt
Pagini : 73 în total
Mărime: 763.61KB (arhivat)
Publicat de: Visarion Negru
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Drepturile omului, sub aspect internaţional, sunt drepturi subiective individuale, esenţiale pentru existenţa, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea şi libera dezvoltare a fiinţei umane, consacrate şi garantate prin normele dreptului internaţional public

Drepturi subiective: prerogative ale persoanei în virtutea cărora aceasta se poate comporta de o anumită manieră sau poate pretinde altuia un anumit comportament, făcând apel şi la organele etatice dacă este cazul

Drepturi universale: fiind deţinute de persoane în virtutea acestei calităţi, ceea ce exclude considerarea unor diferenţe de rasă, sex, religie, poziţie socială

Drepturi internaţionale: implică recunoaşterea şi aplicarea lor în întreaga comunitate internaţională

Presupun obligaţii corelative atât pentru alte persoane, dar mai ales pentru guvernele statelor de apartenenţă ale persoanelor

Tendinţa de egalitarism: protecţia împotriva tuturor formelor de discriminare şi asigurarea egalităţii în faţa legii a tuturor oamenilor

Unitate socială: individul ca membru al unei familii şi comunităţi

Protecţia juridică a drepturilor omului

formează un dezmembrămând al dreptului internaţional;

cuprinde un corpus de norme juridice internaţionale de consacrare şi garantare a drepturilor omului

Caracterul recent al PJDO:

instituţie juridică nouă a dreptului internaţional, cu o vechime de numai jumătate de secol: 10 decembrie 1948 – Declaraţia universală a drepturilor omului ( Adunarea Generală a ONU)

domenii ale reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului: dreptul internaţional umanitar, interzicerea sclaviei şi a traficului de persoane, protecţia muncitorilor, protecţia minorităţilor

instituţie cu existenţă îndelungată în dreptul intern

Conținut arhivă zip

  • Protectia Juridica a Drepturilor
    • CURS 1.ppt
    • curs 2.ppt

Alții au mai descărcat și

Rudenia și Afinitatea

RUDENIA 1. Noţiune Rudenia este legătura juridică dintre persoanele care, prin faptul naşterii sau, după caz, al adopţiei, descind una din alta...

Legislația de mediu reglementată în România

3.1. Istoricul legislatiei de mediu din Romania (cutume, reglementari timpurii, reglementari de mediu ante si post 1990) Izvoarele dreptului...

Regimul Juridic

Libertatea fundamentală de exprimare şi libertatea presei (reglementate în Proiectul de Tratat constituţional european şi-n constituţiile...

Instituții politice

Partidele politice In societatea moderna partidele politice s- au impus ca incontestabil necesare. Procesul aparitiei lor fiind in stransa...

Drept Procesual Penal

CAPITOLUL V MĂSURILE PROCESUALE Măsurile procesuale sunt mijloace prevăzute de lege, de privare sau limitare a unor drepturi fundamentale ale...

Drept Economic

CAPITOLUL VII NOŢIUNI GENERALE DESPRE LEGISLAŢIA COMERCIALĂ Obiective: - Explicarea noţiunii de legislaţie comercială - Cunoaşterea...

Organizații și relații internaționale

Curs 1 ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE. CURS INTRODUCTIV-INTRODUCERE Organizaţia internaţională este o asociere statală (reunind mai multe state) sau...

Criminologie

Capitolul IV FENOMENOLOGIA CRIMINALITĂŢII Secţiunea I NOŢIUNI, EVALUAREA ŞI TRĂSĂTURILE CRIMINALITĂŢII 4.1.1. Viziunea sistemică în...

Te-ar putea interesa și

Publicitatea Imobiliară

Capitolul 1 Consideraţii introductive privind publicitatea imobiliară 1.Definiţie, obiect şi scurt istoric Norma juridică a luat naştere şi s-a...

Protecția Juridică a Drepturilor Omului în Cadrul European

CAPITOLUL I DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI 1.1. Noţiuni Introductive Problema drepturilor omului rămâne alături de cea a...

Protecția juridică a drepturilor omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a reprezentat sursa de inspiratie a peste 60 de instrumente juridice care impreuna constituie standardul...

Asigurarea protecției juridice a drepturilor omului la nivelul Uniunii Europene

Capitolul 1.Sistemul institutuţional de consacrare şi protecţie a drepturilor omului in cadrul Uniunii Europene Uniunea Europeanǎ este o structurǎ...

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

INTRODUCERE Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea...

Drepturile Omului

INTRODUCERE Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul său fondator,...

Protecția juridică a drepturilor omului între cutumă, lege și jurisprudență

Introducere De-a lungul vremurilor, drepturile omului au cunoscut diferite forme de protecţie din partea societăţii. Dacă la începuturi de aceste...

Ai nevoie de altceva?