Uniunea Europeană - politică privind protecția consumatorilor

1. ROLUL, CONŢINUTUL

ŞI DINAMICA POLITICII

DE PROTECŢIE A

CONSUMATORILOR ÎN UE

Dezvoltarea ºi aplicarea politicii de protecþie a

consumatorilor în UE au reprezentat un proces

gradual desfãºurat în concordanþã cu dinamica pieþei

interne, acceleratã dupã adoptarea Actului Unic

European în 1986. Gama tot mai diversã de produse ºi

servicii oferitã pe o piaþã tot mai extinsã ºi practicile

anticoncurenþiale ale unor producãtori ºi comercianþi

au creat adeseori consumatorilor din UE prejudicii ºi

imposibilitatea de a-ºi proteja interesele într-un mediu

în care transparenþa comerþului era insuficientã. Pe

parcursul anilor, þãrile membre ale Comunitãþii

Europene au introdus în legislaþia naþionalã propriile

reguli care sã satisfacã cerinþele consumatorilor interni,

dar odatã cu progresul integrãrii pieþelor naþionale ºi

consolidarea pieþei interne unice a apãrut necesitatea

ca instituþiile europene abilitate sã asigure un nivel

ridicat ºi uniform de protecþie a consumatorilor la

scarã comunitarã, îndeosebi prin instrumente juridice

ºi programe de acþiune, care sã vizeze armonizarea

condiþiilor ºi cerinþelor comerciale în cadrul Uniunii ºi

sã confere o poziþie echitabilã participanþilor pe piaþã.

Dezvoltarea politicii de protecþie a consumatorilor s-a

fãcut în mai multe etape, dar ea s-a bazat în principal

pe prevederile diverselor articole din tratatul de la

Roma din 1957. În preambulul la Tratatul Comunitãþii

Economice Europene se fãcea referire la îmbunãtãþirea

constantã a condiþiilor de viaþã ºi muncã în interesul

consumatorilor din þãrile membre. Articolul 2 din

Tratatul CEE include între obiective “creºterea rapidã a

nivelului de trai”. Referiri la alte aspecte ale protecþiei

consumatorilor existau ºi în articolul 39 care stipula

cã politica agricolã are ca obiectiv ºi asigurarea unei

oferte corespunzãtoare de produse agricole la preþuri

accesibile pentru consumatori, precum ºi articolul

86, care preciza cã regulile privind concurenþa în

UE interzic toate abuzurile care aduc prejudicii

consumatorilor.

Progresul procesului de integrare europeanã, atât pe

linie economicã cât ºi pe linie socialã, a determinat ºi

cerinþa tot mai evidentã de a avea o politicã comunã

de protecþie a consumatorilor. Dupã summitul de la

Paris din 1972, al ºefilor de stat ºi guvern din þãrile

comunitare, care a solicitat acþiuni în acest domeniu,

Comisia Europeanã a prezentat primul program de

acþiune privind politica de protecþie a consumatorilor

în 1975, care a fost adoptat in acelaºi an de Consiliul

de Miniºtri. “Programul preliminar al CEE pentru

protecþia consumatorilor ºi politica de informare“

s-a focalizat pe protecþia a 5 drepturi de bazã ale

consumatorilor:

- dreptul la protecþia sãnãtãþii;

- dreptul la protecþia intereselor economice ale

consumatorilor;

- dreptul la informare ºi la educaþie;

- dreptul la despãgubiri;

- dreptul la reprezentarea consumatorilor la nivel

comunitar ºi naþional.

Acest program preliminar a scos în evidenţǎ aspectele

orizontale ale politicii de protecţie a consumatorilor,

iar obiectivele sale au fost integrate în alte politici

comune ale Comunitǎţii, cum sunt Politica Agricolă

Comună, politica mediului, transportului şi energiei,

care afecteazǎ consumatorii comunitari. Dupǎ

acest prim program de acţiune au fost adoptate

ulterior alte programe privind politica de protecţie a

consumatorilor pe perioadele 1981-1986, 1990-1993

şi 1993-1995. Toate s-au confruntat însa cu rezistenţa

puternicǎ a unor grupuri de interese economice, ceea

ce a îngreunat procesul de dezvoltare a politicii de

protecţie a consumatorului la nivel comunitar. Meritul

tuturor acestor programe a fost acela de a statuta noi

principii şi drepturi fundamentale ale consumatorilor.

Legislaţia adoptatǎ iniţial de instituţiile europene

s-a referit la domenii precum siguranţa cosmeticelor,

etichetarea alimentelor, reclama înşelǎtoare şi vânzǎrile

la domiciliu, însă doar odată cu lansarea programului

pieţei unice a debutat şi politica comunǎ de protecţie a

consumatorilor. In Cartea Albǎ din 1985 asupra pieţei

unice, Comisia Europeanǎ a folosit o nouǎ abordare a

politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis

Consiliului de Miniştri sǎ adopte în bloc directivele

privind protecţia sǎnǎtǎţii şi siguranţei pentru toate

categoriile de produse. În acest fel nu mai era necesar

ca în prevederile din legislaţia naţionalǎ sǎ fi e stabilite

separat standarde pentru fi ecare produs. Experţii

organizaţiilor europene de standardizare CEN şi

CENLEC au fost abilitaţi sǎ introducǎ în standardele

tehnice cerinţe de bazǎ pentru siguranţa produselor.

Marcajul CE reprezintǎ astfel un semn de certifi care

şi garantare