Reglementări și normative de mediu

Curs
9.3/10 (3 voturi)
Domeniu: Ecologie
Conține 9 fișiere: doc, ppt
Pagini : 380 în total
Cuvinte : 3613
Mărime: 4.36MB (arhivat)
Publicat de: Ilona-Doina Mircea
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Macarescu Bogdan

Extras din curs

Prevenirea impactului produs de un anumit proiect/activitate, atât asupra factorilor de mediu, cât şi asupra factorilor economici, sociali şi politici

Stabilirea constrângerilor:

cerinţe pentru obţinerea avizelor;

limite maxime admisibile ale principalilor indicatori de calitate a poluanţilor;

restricţii impuse privind gospodărirea deşeurilor, arii protejate, monumente istorice şi arheologice;

restricţii impuse de convenţiile internaţionale la care România este parte.

Ca să asigure o dezvoltare durabilă a societăţii principiul prevenirii trebuie să fie principiul de bază al tuturor acţiunilor, mai ales în domeniul protecţiei mediului şi a resurselor naturale;

Pentru ca o democraţie adevărată să fie implementată este nevoie să fie creat cadrul legislativ şi cadrul instituţional adecvat care să asigure dezvoltarea, implementarea, aplicarea şi controlul aplicării prevederilor legii;

Ca o lege să fie implementată, trebuie să fie cunoscută, înţeleasă, aplicată şi respectată de toţi participanţii la actul democratic.

Să-şi implementeze un sistem integrat de management calitate-mediu;

Să realizeze studii de evaluare a impactului a lucrărilor propuse pentru ca încă din faza de proiectare să se prevadă măsuri de prevenire/eliminare a impactului negativ asupra mediului;

Să realizeze instruirea personalului, atât sub aspect tehnic şi legislativ, cât şi al comportamentului prietenos faţă de mediu;

Să impună aplicarea legii şi să o respecte prin toţi reprezentanţii lor.

1972 Stockholm: Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu – “Omul şi mediul”:

Declaraţia de la Stockholm (7 puncte şi 26 principii)

Plan de acţiune pentru mediu

PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE pentru MEDIU (UNEP)

Iunie 1992 Rio de Janeiro: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Agenda 21) – Conceptul de Dezvoltare Durabilă:

Declaraţia de la Rio: “Carta Pământului”

Comisia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (CNUDD)

1992 New York: Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC).

Preview document

Reglementări și normative de mediu - Pagina 1
Reglementări și normative de mediu - Pagina 2
Reglementări și normative de mediu - Pagina 3
Reglementări și normative de mediu - Pagina 4
Reglementări și normative de mediu - Pagina 5
Reglementări și normative de mediu - Pagina 6
Reglementări și normative de mediu - Pagina 7
Reglementări și normative de mediu - Pagina 8
Reglementări și normative de mediu - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Reglementari si Normative de Mediu
    • CURS 11 GES monitorizare.ppt
    • CURS 12 CURS MANAGEMENT.ppt
    • CURS 13 Obligatii ale Romaniei, ca membru al UE deseuri.ppt
    • CURS 1=2 cadrul legislativ.ppt
    • CURSUL 10 COMERCIALIZAREA EMISIILOR pp referat.ppt
    • cursul 14 contraventii.doc
    • CURSUL 3 si 4 managementul deseurilor.ppt
    • CURSUL 5 Calitatea aerului si zgomot.ppT
    • CURSUL 8 Calitatea apei.ppt

Alții au mai descărcat și

Proiectare platformă de precolectare deșeuri plastice

1 . MEMORIU TEHNIC Proiectul de tehnologii de tratare şi valorificare a deşeurilor are ca temă de proiectare o platforma de precolectare a...

Sănătate publică

sanatatea-stare de bine dpdv fizic,psihic,moral si social,nu doar lipsa bolii sau infirmitatii,7 aprilie –ziua mondiala a sanatatii +capacitatea...

Compostarea

Componentele care constituie fracţia organică a MSW sunt: resturile alimentare, hârtia, cartonul, plasticul, textilele, cauciucul, pielea,...

Metode fizice de extracție a poluanților din soluri și ape subterane

Metode de depoluare a solurilor si apelor subterane Metodele de depoluare cuprind intreaga gama de tehnici menite sa neutralizeze sau sa blocheze...

Combatere Biologică

1. ELEMENTE TEORETICE CE DEFINESC COMBATEREA INTEGRATĂ Dăunătorii plantelor agricole acţionează pe diverse căi asupra ţesu¬turilor plantelor,...

Monitorizarea calității mediului

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND MONITORIZAREA MEDIULUI 1.1. NOŢIUNEA DE MONITORIZARE Monitorizarea unui proces, fenomen sau sistem înseamnă...

Legislația mediului

Curs 1 Mediul, notiuni generale Mediul reprezinta ansamblul factorilor ecologici in cadrul carora omul a facut modificari. Din punct de vedere...

Ecologie și Protecția Mediului

INTRODUCERE Ecologia: de la ştiinţă la conştiinţă Ca în cazul multor discipline, numele şi definiţia conferite ecologiei, spun mult pentru cei...

Te-ar putea interesa și

Managementul calității în cadrul Primăriei Galați

CAPITOLUL 1. PARTICULARITATI ALE SISTEMULUI SERVICIILOR PUBLICE 1.1 DEFINIREA SERVICIULUI PUBLIC În limbaj curent, notiunea de serviciu public...

Tehnici de Protecție a Mediului în România

Introducere Evoluţiile generale înregistrate în ultimile decenii au determinat un proces amplu de formare şi afirmare a unei ramuri noi, distincte...

Instituțiile naționale și internaționale de mediu

CAPITOLUL I. Dreptul la mediu - drept fundamental al omului Constituţia României, în noua sa formă revizuită în anul 2003, înscrie dreptul la un...

Buna Guvernare în Gestionarea Resurselor Neregenerabile

1. Introducere Industria extractivă non-energetică (IENE) din cadrul Uniunii Europene (UE) are o cifră de afaceri de aproximativ €316 miliarde şi...

Gestiunea deșeurilor

INTRODUCERE Ecologia (din cuvintele grecesti: ecos - casa si logos - stiinta, adica "stiinta studierii habitatului") este o stiinta biologica de...

Instituțiile Mediului în România

CAPITOLUL I • CONSIDERAŢII GENERALE 1.1. OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR - PROBLEMA VITALA A LUMII CONTEMPORANE Din cele mai vechi timpuri, omul...

SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea

In prezent Romania se gaseste intr-un proces complex de integrare in Uniunea Europeana si de reluare a dezvoltarii economice intr-un context...

Noțiunea de izvor de drept și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului

3.Legea si celelalte acte juridice normative. Legea si actele normative, în general, reprezinta categoria foarte importanta a izvoarelor...

Ai nevoie de altceva?