Extras din curs

Introducere

Securitatea şi sănătatea în muncă (S.S.M.) reprezintă un ansamblu de activităţi de ordin social-economic, organizatoric, tehnic, tehnologic, igienic şi profilactic-curativ având ca scop crearea şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru o muncă înalt productivă, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor.

Procese de producţie sau lucrări, care să nu fie însoţite de anumiţi factori de risc profesional, nu există. Sarcina fundamentală a activităţilor de S.S.M. este a reduce la minimum probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii lucrătorilor şi concomitent crearea confortului în activitatea de muncă. Condiţiile reale de muncă sunt caracterizate, de regulă, de prezenţa anumitor factori de risc care prezintă pericol de accidentare sau de îmbolnăvire a lucrătorilor.

Condiţional, factorii (riscurile) de producţie pot fi divizaţi în două grupuri: factori de producţie periculoşi; factori de producţie vătămători (nocivi).

Factor de producţie periculos (F.P.P.) este numit factorul de producţie care, acţionând asupra lucrătorului, în anumite condiţii, provoacă traumă sau înrăutăţirea bruscă a stării de sănătate.

Factor de producţie nociv (F.P.N.) este numit factorul de producţie care, acţionând asupra lucrătorului în anumite condiţii, provoacă îmbolnăvire sau scăderea capacităţii de muncă.

Exemple de F.P.P. pot servi: părţile conducătoare de curent electric ale utilajului neizolate (deschise); nodurile şi piesele maşinilor şi mecanismelor aflate în mişcare; corpurile şi materialele supraîncălzite; posibilitatea căderii de la înălţime a unor obiecte şi detalii sau a lucrătorului; prezenţa recipientelor sub presiune sau cu substanţe dăunătoare etc.

Exemple de F.P.N. pot servi: prezenţa în aerul zonei de muncă a impurităţilor nocive sub formă de gaze, vapori, prafuri; condiţii meteorologice nefavorabile; radiaţii termice; vibraţii; zgomot; iluminare insuficientă; câmpuri electromagnetice; radiaţii ionizate sau de altă natură; lucrul fizic greu şi intensiv; prezenţa microorganismelor sau insectelor dăunătoare etc.

Folosirea mijloacelor de protecţie colectivă şi individuală este cea mai răspândită măsură de prevenire a acţiunii nefavorabile a F.P.P. şi F.P.N. asupra lucrătorilor.

Mijloace de protecţie colectivă sunt mijloacele care asigură protecţia concomitentă a doi şi mai mulţi lucrători.

Mijloace de protecţie individuală sunt mijloacele care asigură protecţia unui singur lucrător (casca, centura de siguranţă, respiratorul, masca de gaze, căştile antizgomot etc.).

Cursul „Securitatea şi sănătatea în muncă” familiarizează viitorii specialişti cu bazele ştiinţifice ale acestei discipline referitor la specialitate. Problemele concrete referitoare la tehnica securităţii, igiena industrială şi profilaxia incendiilor a diferitelor maşini, utilaje, mijloace de transport, procese tehnologice, tipuri de lucrări, clădiri şi instalaţii se studiază în cadrul disciplinelor speciale corespunzătoare.

1. Problemele organizatorico-juridice ale

securităţii şi sănătăţii în muncă (S.S.M.)

1.1. Obiectul şi conţinutul disciplinei Securitatea

şi sănătatea în muncă

Securitatea şi sănătatea în muncă este un ansamblu de activităţi având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor.

Disciplina Securitatea şi sănătatea în muncă este o disciplină tehnică aplicată, care dezvăluie şi studiază riscurile profesionale (factorii periculoşi şi nocivi) şi elaborează metodele de prevenire sau reducere a acestora cu scopul reducerii la minimum (excluderii, înlăturării) a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a avariilor şi incendiilor.

Disciplina S.S.M. a apărut la intersecţia mai multor ştiinţe (sociale, juridice, economice, medicale, tehnice, general – inginereşti etc.).

Obiectul de studiu al disciplinei „S.S.M.” este sistemul „omul – maşina – obiectul muncii – mediul de producţie”. De aceea, eficacitatea, securitatea şi condiţiile de muncă depind în integritate de faptul cât de desăvârşite, sigure şi nepericuloase sunt elementele acestui sistem şi în ce măsură, din punct de vedere ergonomic, aceste elemente corespund unele altora. Aşadar, în sensul larg al cuvântului, obiectele de studiu ale S.S.M. sunt omul în procesul de muncă (factorii psihofiziologici), interconexiunea omului cu utilajul de producţie (factorii periculoşi), situaţia şi mediul de producţie (factorii nocivi), organizarea muncii şi a activităţii de producţie.