Comert Internațional

Majoritatea economiilor naţionale se află într-o strânsă

interdependenţă. Aproape nici una dintre ele nu s-ar putea retrage din

cadrul economiei mondiale fără a suferi consecinţe dezastruoase. Un

asemenea comportament ar fi de neimaginat deoarece ar determina o

scădere drastică a nivelului de bunăstare pentru cetăţenii ţării respective şi

o schimbare completă a stilului de viaţă. Din motive practice, toate ţările

trebuie să accepte faptul că reprezintă o parte din economia mondială. Fără

îndoială, gradul de interdependenţă dintre economiile naţionale a crescut în

mod semnificativ de-a lungul timpului. Comerţul mondial a crescut foarte

rapid în perioada postbelică, atât în mod absolut cât şi relativ la veniturile

naţionale. Ce forţe stau la baza creşterii volumului comerţului

internaţional? Răspunsul scurt este: comerţul internaţional încurajează

specializarea, iar aceasta sporeşte productivitatea. Pe termen lung, creşterea

volumului schimburilor comerciale şi a productivităţii duce la ridicarea

nivelului de trai al fiecărui cetăţean. Treptat, economiile naţionale şi-au dat

seama de faptul că schimburile comerciale internaţionale reprezintă una din

căile cele mai sigure care duc la bunăstarea materială.

1.1. Principiul avantajului absolut

Economiştii clasici au fost printre primii care au elaborat o teorie a

comerţului internaţional. Această teorie s-a vrut a fi o reacţie la concepţia

mercantilistă, aflată în contradicţie evidentă cu doctrina liberală, ce punea

accentul pe individ şi considera naţiunea ca fiind doar o însumare a

locuitorilor ţării respective.

Principiul avantajului absolut a fost iniţiat de Adam Smith (1723-

1790)1, care a publicat, în 1776, lucrarea sa cea mai importantă, intitulată

1 Adam Smith a fost profesor de filosofie morală la Universitatea Glasgow. Prima figură

reprezentativă a curentului clasic a pus bazele teoriei valorii şi a promovat ideile

economiei de piaţă (de exemplu, "principiul mâinii invizibile") - vezi: Sodersten, B.,

Geoffrey, R., International Economics, MacMillan Press, London, 1994, p. 22

"Avuţia naţiunilor"2. Pornind de la avantajele diviziunii muncii între

indivizi şi ţări, îndeosebi creşterea productivităţii muncii naţionale, A.

Smith recunoaşte utilitatea comerţului exterior pentru fiecare ţară şi

consideră că la baza comerţului dintre naţiunile lumii stă avantajul absolut3.

Spre exemplu să presupunem că, datorită condiţiilor climatice, România

este eficientă în producţia de grâu, dar este ineficientă în producţia de

cartofi. În schimb, o ţară vecină precum Cehia este ineficientă în producţia

de grâu, dar este eficientă în producţia de cartofi. Cu alte cuvinte, România

deţine un avantaj absolut în producţia de grâu şi un dezavantaj absolut în

producţia de cartofi. Conform teoriei lui Smith, ea se va specializa în

producţia de grâu. Cehia se va specializa în producţia de cartofi deoarece

deţine un avantaj absolut la acest bun şi un dezavantaj absolut în producţia

de grâu.

Avantajul absolut - fie că este vorba de unul natural, cuprinzând

condiţiile climatice, resursele naturale sau abundenţa de forţă de muncă, fie

că este vorba de unul dobândit ce se referă la tehnologia unui produs sau a

unui proces de fabricaţie - a fost asociat de Smith ideii de specializare4.

De exemplu, o ţară poate avea condiţii favorabile pentru a produce, să

spunem cereale, cum este cazul României, iar o alta poate deţine mari

rezerve de petrol, cum este, de exemplu, Kuweitul. Producţia totală a

ambelor ţări poate fi sporită dacă România produce numai cereale, iar

Kuweitul produce numai petrol.