Credit

1.1 Conceptul și funcțiile creditului

1.2 Elementele caracteristice raporturilor de creditare

1.3 Formele creditului

1.1 CONCEPTUL ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI:

Definirea creditului poate fi realizată prin colerarea celor trei abordări și anume:

- Creditul privit ca încredere

- Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire

- Creditul ca formă a relațiilor de schimb

Creditul exprimă relații de repartiție a unei părți din PIB prin care se mobilizează și se distribuie disponibilitățile existente în economie, se creează noi mijloace de plată în scopul satisfacerii nevoilor de capital și realizării unor proiecte de investiții.

Creditul reprezintă în esență, schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

Termenul de credit provine din limba latină care reprezintă încrederea pe care o investește cel care plasează resurse că va primi în schimb o valoare de întrebuințare pe măsură. În limba română termenul de credit ajunge în sec. al XVIII-lea de la francezul credit.

Cele trei aspecte comune(unice) ale creditului și ale creditării întîlnite în oricare dintre definițiile date acestuia sunt:

1. Existența unor sume de bani la dispoziția unei persoane numite creditor;

2. Disponibilitatea acestuia de a renunța temporar la acele sume de bani;

3. Capacitatea unei persoane de a primi respectiva sumă de bani și de a o înnapoia creditorului la un anumit termen cunoscut sub denumirea de scadență, această persoane se numește debitor.

FUNCȚIILE CREDITULUI

1. Funcția de emisiune – creditul are aceasta funcție pentru că este monetizabil, creează monedă de prim rang atunci cînd este acordat de Banca Centrală și monedă de rang secund atunci cînd este acordat de Băncile Comerciale.

2. Funcția de redistribuire - este prezentă atunci cînd resursele monetare atrase de Băncile Comerciale de la Banca Centrală sau de la alte instituții de gen ajung la întreprinzători sau populație pentru a satisface nevoile acestora.

3. Funcția de purtător de dobîndă – este o functie specifica, unică pe care creditul o are atunci cînd este primit de instituția bancară, dobînda se bonifică investitorului (dobîndă pasivă), iar atunci cînd este acordat de aceiași instituție, dobînda se percepe de acesta

1.2 ELEMENTELE CARACTERISTICE RAPORTURILOR DE CREDITARE

CREDITAREA este principala componentă a fluxului de finanțare a economiei în condițiile

dezvoltării, intermedierii financiare și reglementării bancare.

Intermedierea financiară, prin instituții bancare pe canalul creditului este de natură să:

- Să amelioreze, dizolve, ocolească si să transforme asimetriile informaționale ale pieței bancare

ELEMENTELE CARACTERISTICE UNUI RAPORT DE CREDIT

1. PARTICIPANȚII LA RAPORTUL DE CREDIT

Cunoscuți în lit. de specialitate drept creditori și debitori (subiecte ale ctr. de împrumut), analiza procesului de creditori evidențiază dimensiunea amplă a acestuia și diversitatea participanților la raport.

În calitate de participanți se remarcă 3 categorii semnificative:

• ÎNTREPRINZĂTORII – se înscriu în ambele ipostaze de creditor și debitor. Atunci cînd înregistrează rezultate financiare pozitive și urmăresc plasarea resurselor excedentare către unitățile deficitare sunt creditori, invers sunt debitori.

• STATUL – are excedente bugetare și poate fi considerat creditor atunci cînd alocă sumele respective către destinații cu rentabilitate aleatorie sau îndepărtată sau urmărește să consolideze sistemul asigurărilor sociale și al protecției sociale.

• POPULAȚIE – se înscrie atît în rîndul debitorilor cît și în rîndul creditorilor în condițiile în care apelează la împrumuturi bancare sau datorează sume instituțiilor statului după cum poate constitui un suport pentru acoperirea deficitelor înregistrate la nivel național.

2. PROMISIUNEA DE RAMBURSARE

– reprezintă angajamentul asumat de debitor că la un anumit termen va returna suma împrumutată plus dobînda asociată acesteia.

În anumite circumstanțe considerate nefavorabile, debitorul poate întîrzia plata sumelor datorate sau și mai grav poate deveni insolvabil și declarat falimentat.

În aceste situații banca se găsește în imposibilitatea recuperării în totalitate a sumei împrumutate. Această situație poate fi agravată de lipsa măsurii asigurătorii sau de insuficientă analiza a bonității debitorului împrumutat.

Analiza bonității presupune culegerea de date și informații cu privire la :

- La trecutul financiar al debitorului

- La poziția lui pe piața respectivă

- La situația împrumuturilor contractate

3. GARANTAREA CREDITELOR

- este strîns legată de rambursabilitatea acestora și se concretizează în măsuri asigurătorii de natura garanției reale și garanției personale solicitate de creditor debitorului.

GARANȚIA REALĂ poate fi grupată în 2 categorii:

- Garanția imobiliară de natura ipotecii asupra unor clădiri sau terenuri.

- Garanția mobiliară de natura unor titluri de valoare considerate valori mobiliare sau a gajului cu sau fără deposedare.

GARANȚIA PERSONALĂ - poate fi grupată în 3 categorii:

- Garanție în alb –atunci cînd debitorul împrumutat garantează cu starea lui de bonitate fără a

se încheia nici-o formalitate

- Garanție personală individuală – realizată de către o terță persoană pentru debitorul împrumutat.

- Garanție personală în nume colectiv – cînd un grup de persoane garantează debitorul împrumutat

4. SCADENȚĂ SAU TERMENUL DE RAMBURSARE

– prezintă o mare diversitate și se stabilește în funcție de eficiența sectorului de activitate respectiv și calitatea beneficiarului de credit. Sunt cunoscute scadențe de la o zi pe piata interbancară pînă la 20-30 ani pe piața împrumuturilor ipotecare și obligatare.