Creditul

ACTIVITATEA BANCARA SI SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CONCEPTUL DE “BANCA” SI EVOLUTIA LUI ÎN TIMP

Originea practicilor bancare se pierde în negura timpurilor. În antichitate templele erau nu doar locase de cult ci si locuri de adapostire a bogatiilor, acestea fiind împrumutate obtinându-se un mic profit.

Conceptul de “banca” dateaza din cele mai vechi timpuri, însa de la aparitia sa si pâna în prezent a evoluat succesiv în timp, de la formele sale incipiente la activitati extrem de complexe.

Cel mai nou edificiu bancar cunoscut dateaza din perioada 3400-3200 î.e.n., dovada fiind tabelele de contabilitate descoperite în Mesopotamia, sub ruinele templului URUC.

În Grecia Antica preotii din Delos si din alte temple faceau operatiuni de banca cu numerar si cu bunuri, împovarând cu datorii clientela. Acest fapt a dus la aparitia criticilor la adresa “bancherilor”, Aristotel, în lucrarea “Politica”, contestând însusi principiul dobânzii. De remarcat faptul ca în Evul Mediu Crestin, adeptii noii religii crestine se ridicau împotriva ideii de dobânda ce sta la baza bancilor si finantelor, inspirându-se din Evanghelia Sf. Luca : “Iubiti-va dusmanii, faceti numai bine si împrumutati fara a pretinde ceva”.

În Roma Antica au aparut bancheri privati si banci publice ce aveau de rezolvat probleme cum ar fi : schimbul de monede, ridicarea si transferul impozitelor. Au aparut “negociatores” care însoteau armatele romane în cautare de afaceri, practicând împrumuturi pe termen scurt si operatiuni de schimb, cei mai multi fiind greci, evrei, sirieni.

În Bizant bancile se dezvolta, Iustinian fixând în secolul VI dobânda de 6% pe an, exceptie facând împrumuturile maritime si cele acordate bisericilor, dobânda fiind de 12% si respectiv 13% pe an.

În societatea medievala apare ideea de risc, de prejudiciu (cel ce acorda un împrumut îsi asuma un risc sau pierde un câstig posibil), pe fondul cuceririlor normande si a cruciadelor. Astfel se explica dezvoltarea Sistemului Bancar în Europa Occidentala (sec. XII – XIV), acum utilizându-se pentru prima data cambia, aparând termenii de banca si bancher.

O ampla si corespunzatoare definitie a bancii poate fi cea data de dr. Costin C. Kiritescu : “Banca este o entitate de stat sau particulara ale carei functii principale sunt :

- atragerea mijloacelor banesti, temporar disponibile ale clientilor, în conturile deschise ale acestora

- acordarea de credite pe diferite termene

- efectuarea de viramente între conturile deschise la alte banci

- emiterea de instrumente de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente

- vânzarea – cumpararea de valuta si alte operatiuni valutare.”

Prima banca în adevaratul sens al cuvântului se considera a fi Banca di Venezia (1171) cu scopul principal de a face operatiunea de administrare a bunului public pentru cetate. Ulterior s-au înfiintat Banca de Barcelona (1341) si Banca di San Georgio (1470) din Genova. În 1584 apare, tot la Venezia, prima banca ce avea autorizatia sa primeasca depozite si sa acorde împrumuturi particularilor : Banca di Rialto. Au urmat bancile din Milano (1593), Amsterdam (1609), Hamburg (1619), Nurenberg (1621), Rotterdam (1635).

Prima banca de emisiune a aparut în Suedia, la Stockholm, iar în 1668, cea de-a doua banca de emisiune din lume : Banca Angliei, la Londra. Mai târziu s-au înfiintat : Banca din Edinburg (Scotia – 1760), Banca S.U.A. (1731), Banca Frantei (1800 – fondata de generalul Napoleon Bonaparte, având un capital de 30 de milioane de franci). În 1531 a aparut prima bursa de valori la Anvers (Belgia), urmata de cea de la Londra, facându-se astfel distinctie între pietele financiare si banci.