Design-uri de cercetare alternativă

5. Design-uri de cercetare alternative

Principii generale privind alegerea strategiei

Până aici am discutat propoziţiile cercetării şi relaţiile dintre două variabile şi am examinat în ce mod variabile adiţionale pot interveni într-o relaţie. Am discutat şi în ce mod unele propoziţii pot fi formulate ca ipoteze astfel încât să fie testate empiric şi cum pot fi ele formulate drept comparaţii între două sau mai multe unităţi de cazuri. Am luat în considerare şi alte întrebări de cercetare care cer descrieri complete sau o explorarea a relaţiilor şi nu o testare a unor propoziţii. Fiecare din aceste alternative implică modalităţi diferite de a face designul cercetării. Acest capitol descrie câteva design-uri diferite. Porneşte de la ideea că nu există un design mai bun decât altul. Trebuie să alegeţi un design care să vă ajute să răspundeţi întrebării care vă interesează şi care poate fi executat în situaţia dată. Ultimul capitol va reveni la acest punct pentru a sugera că adesea puteţi dezvolta design-uri alternative pentru un singur subiect de cercetare. De aceea este util să înţelegem logica din spatele câtorva design-uri.

Următoarele descrieri ale acestor design-uri explică logica lor, oferă exemple şi ajung la concluzii legate de validitatea lor. Validitatea internă indică dacă un studiu răspunde întrebărilor pe care le-a formulat, dacă aceste concluzii într-adevăr rezultă din cercetare. Validitatea externă se referă la gradul de generalizare al studiului, la măsura în care el spune ceva şi despre alte cazuri şi fenomene în afara celor studiate.

Cînd se efectuează o analiză, o cercetare, este bine să facem distincţia între strategiile şi tacticile adoptate pentru strîngerea informaţiilor. Strategiile se referă la orientarea generală a cercetării, la stilul ei, iar tacticile se referă la modul concret în care pot fi culese informaţiile.

Proiectarea unei analize constă în transformarea problemelor, întrebărilor ce trebuie cercetate, în modalităţi practice de culegere a informaţiilor . Aceasta este o parte a oricărei analize, însă deseori se trece repede peste ea, fără a lua în considerare toate posibilităţile. Este o tendinţă puternică, atît printre cei care fac analize, cît şi printre cei care le solicită, să presupună că nu este nici o alternativă la abordarea lor preferată. Pentru mulţi cercetători din domeniul ştiinţelor sociale analiza statistică a datelor obţinute în urma unui sondaj reprezintă singura perspectivă posibilă.

Manstead şi Semin (1988) subliniază faptul că strategiile şi tacticile selectate pentru desfăşurarea unei cercetări depind foarte mult de întrebările la care se caută răspuns. Ei fac o analogie cu trecerea unui fluviu. Sarcina de a trece fluviul, un anumit fluviu, corespunde cu definirea şi înţelegerea problemei. Întrebările de cercetare specifice corespund numărului de oameni ce doresc să treacă rîul, vitezei cu care vor să treacă, lăţimii rîului, vitezei sale, etc. Alegerea strategiei de cercetare este analogă alegerii dintre a înota, a merge, a naviga sau a zbura. Tacticile de cercetare (metodele de investigare) corespund stilului de înot, tipului de pod, de feribot, de avion, etc.

Principiul general este că strategia sau strategiile de cercetare, precum şi metodele sau tehnicile utilizate, trebuie să fie potrivite pentru întrebările la care se doreşte răspuns:

1. Este una din strategiile tradiţionale corespunzătoare?

Există mai multe feluri de clasificare a strategiilor, cea mai simplă cuprinzînd trei categorii: experimentul, ancheta şi studiul de caz

a) Experimentul: constă în măsurarea efectelor modificării unei variabile asupra altei variabile. Este cel mai formal design de cercetare. Un grup de cazuri este abordat într-un mod special, cum ar fi primirea unui nou program de pregătire profesională. Întrebarea cercetării ar fi, ”Tratamentul provoacă vreo diferenţă?” Pentru a răspunde la întrebare veţi compara pe cei care primeau tratamentul cu un grup asemănător, netratat. Dacă cele două grupuri diferă doar prin a primi sau nu tratament (variabila independentă), aţi putea determina dacă tratamentul, pregătirea primită în acest caz, produc vreo schimbare. Experimentele, de aceea, au avantajul că pot stabili cauzalitatea. Dezavantajul major este că este dificil de găsit sau de creat grupuri care să fie similare. Un al doilea design experimental, quasi-experimentul sau experimentul natural, studiază efectele tratamentului în condiţii naturale. Acest design este mai uşor de realizat şi de îndeplinit; dar datorită faptului că este mai puţin riguros, este mai dificil să se tragă concluzii privind efectele tratamentului sau ale variabilei independente.

Caracteristici:

- selectarea eşantioanelor de indivizi din populaţia cunoscută;

- alocarea eşantioanelor la diferite condiţii experimentale;

- modificarea planificată a uneia sau a mai multor variabile;

- măsurarea unui număr mic de variabile;

- controlul celorlalte variabile;

- de obicei implică testarea unor ipoteze;

b) Ancheta: constă în colectarea informaţiilor într-o formă standardizată de la grupuri de oameni pentru a determina dacă există o tendinţă generală care leagă două sau mai multe variabile

Caracteristici:

- selectarea eşantioanelor de indivizi din totalul populaţiei;

- colectarea unei cantităţi relativ mici de date într-o formă standardizată, de la fiecare individ;

- de obicei, implică chestionare sau interviuri structurate;

c) Studiul de caz: constă într-o cunoaştere detaliată, profundă, despre un singur caz sau despre un număr mic de cazuri. Este mai interesat de obţinerea unei înţelegeri cât mai complete a unui caz decât de stabilirea cauzalităţii.

Caracteristici:

- selectarea unui singur caz sau a unui număr mic de cazuri apropiate, cazuri ce privesc o situaţie, un grup, etc;

- studierea cazului în context;

- culegerea informaţiilor cu ajutorul unui şir de tehnici cum ar fi observaţia, interviul, analiza documentelor;

2. În acest stadiu, nu trebuie renunţat la alte posibile strategii.

Aceste trei strategii tradiţionale nu acoperă toate formele posibile de cunoaştere. Ele reprezintă mai mult o recunoaştere a domeniilor în care cercetătorii au tendinţa de a se autoinclude, semnalând preferinţele lor pentru un anumit tip de muncă.

Ar putea funcţiona foarte bine şi o strategie hibridă, situată undeva între aceste ideal tipuri. De exemplu, nu este nimic care să împiedice colectarea unui număr mare de date într-o formă standardizată de tip anchetă, de la un număr mic de cazuri. Sau efectuarea unui experiment în care informaţiile sunt obţinute printr-un sondaj.

De asemenea, se pot folosi strategii combinate. Unul sau mai multe studii de caz pot fi asociate cu o anchetă sau cu un experiment. Sau, un mic experiment ori o anchetă la scară mică pot fi incorporate într-un studiu de caz.

3. Trebuie luate în considerare scopul (scopurile) cercetării.

Cercetările pot fi clasificate după scopul lor ca şi după strategia utilizată. În mod obişnuit se utilizează o clasificare în trei categorii de scopuri: exploratorii, descriptive şi explicative.

1. Scopuri exploratorii:

- a descoperi ce se întîmplă;

- a urmări noi înţelesuri;

- a pune întrebări;

- a pune fenomenul într-o lumină nouă;

- în general , dar nu în mod obligatoriu, calitative;

2. Scopuri descriptive:

- pentru a contura o imagine cît mai aproape de realitate a persoanelor, grupurilor, evenimentelor;

- cer o cunoaştere prealabilă a situaţiei ce trebuie cercetată, descrisă, pentru a şti despre ce aspecte trebuie strînse informaţii;

- pot fi calitative şi/sau cantitative;

3. Scopuri explicative:

- urmăresc explicarea unei situaţii sau a unei probleme, în general sub forma unei relaţii cauzale;

- pot fi calitative şi/sau cantitative;

O analiză poate avea mai mult decît un singur scop, însă unul dintre ele va fi predominant. În plus, scopul se poate schimba pe parcursul desfăşurării cercetării.

4. Scopul poate ajuta în alegerea strategiei.

Cele trei strategii tradiţionale reprezintă moduri diferite de colectare şi de analiză a datelor empirice. Fiecare are puncte forte şi slăbiciuni. Cele trei strategii pot fi ordonate funcţie de scopul cercetării astfel:

- studiile de caz sunt mai potrivite pentru explorare;

- anchetele sunt mai potrivite pentru descriere;

- experimentele sunt mai potrivite pentru explicaţie.