Economia Întreprinderii

1. INTRODUCERE ÎN ECONOMIA ÎNTREPRINDERII

Întreprinderea este o unitate economică organizată în care se produc bunuri, se prestează servicii sau se execută lucrări.

Economia întreprinderii asigură cunoşiinţe fundamentale despre procesele economice care au loc la nivelul microeconomic. Economia întreprinderii tratează întreprinderea sub toate aspectele de la forma juridică de organizare până la relaţiile stabilite în cadrul procesului productiv analizând şi probleme privind administrarea, funcţionarea, restructurarea, lichidarea sau dizolvarea întreprinderii.

Cadrul legislativ este alcătuit din Legea 31/1990 care este Legea societăţilor comerciale, Legea 82/1991 şi OMFP 1752/2005.

Macroeconomia se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului de ansamblu al economiei ca sistem. Macroeconomia permite observarea fenomenelor la nivel de grupuri de subiecţi economici reunite în categorii omogene şi degajaţi de comportamentele lor individuale. Macroeconomia operează cu mărimi globale, denumite agregate, indicatori cei mai utilizaţi fiind PIB, somaj, PNB, inflaţie, consum, ofertă, etc.

PIB-ul cuprinde totalitatea bunurilor şi serviciilor produse de firmele româneşti şi străine aflate pe teritoriul României. Asemănător cu PIB-ul este PNB-ul, care cuprinde totalitatea bunurilor şi serviciilor produse de firmele româneşti aflate în România şi în străinatate. PIB-ul pe anul 2000 a fost de aproximativ 600 miliarde lei.

Microeconomia se referă la procesele, faptele, actele şi comportamentele participanţilor individuali (societăţi comerciale, bănci, instituţii financiare şi administraţii) la fluxurile economice. Aceşti participanţi au o autonomie proprie, un centru de decizie autonom.

Întreprinderile pot fi producătoare de bunuri, prestatoare de servicii sau executoare de lucrări.

Entităţile publice cuprind instituţiile publice (Parlament, Guvern, Preşedenţie, Autoritatea Judecătorească, Consilii Judeţene, Primării) şi companiile naţionale (RA, agenţii guvernamentale) unde statul este acţionar.

Întreprinderile pot fi organizate sub forma individuală (un singur asociat), parteneriat sau societăţi comerciale. Un parteneriat durează atâta timp cât partenerii sunt în viaţă şi sunt de acord să menţină colaborarea, în timp ce o societate comercială poate să aibe o viaţă mai lungă decât asociaţii ei.

Economia întreprinderii se bazează pe aplicarea principiului fundamental: al maximizarii profitului.

Profitul este diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.

Cash-flow-ul este diferenţa dintre încasări şi plăţti.

P = v – ch

CF = incasări – plăţi = ∆TN (trezoreria netă)

Cifra de afaceri cuprinde totalitatea veniturilor realizate din producţia de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii (ct. 701-708+741+766, pentru firmele al cărui obiect de activitatea îl reprezintă leasing-ul.), practic sunt venituri monetare din activitatea de exploatare. Conturile 711,721,722 sunt venituri neîncasabile, nemonetare.

VT ≥ VE ≥ CA

unde: VT = venituri totale

VE = venituri din exploatare

CA = cifra de afaceri.

2. ÎNTREPRINDEREA ŞI MEDIUL SĂU ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Întreprinderea are rolul de a administra cu maximă eficienţă resursele de care dispune în vederea atingerii obiectivelor stabilite de conducere.

Întreprinderea are trei caracteristici principale:

- este o unitate economică şi de producţie a cărei funcţie principală este producerea de bunuri şi servicii destinate vânzării;

- este celula de bază a societăţii întru-cât angajează personal şi satisface nevoile angajaţilor săi;

- este un centru de decizie economică întru-cât ea hotăreşte natura produselor şi serviciilor pe care le va obţine combinând factorii de producţie, tehnologiile utilizate, precum şi preţurile stabilite în funcţie de cerere şi ofertă.

Mediul întreprinderii reprezintă un ansamblu de factori eterogeni (de natură economică, socială, juridică, politică, demografică) ce acţionează asupra întreprindererii influenţând relaţiile acesteia cu piaţa.

Există trei tipuri de medii ale întreprinderii:

- mediul stabil, schimbările sunt rare, de mică amploare şi uşor previzibile;

- mediul schimbător, adică schimbările sunt frecvente, de amploare variată şi în general previzibile;

- mediul turbulent, adică schimbările sunt foarte frecvente, de amploare variată cu implicaţii profunde asupra activităţii întreprinderii şi în general sunt greu de anticipat.

Micromediul întreprinderii cuprinde componentele cu care aceasta intră în relaţii directe pe termen scurt.

Componentele micromediului sunt: furnizorii de mărfuri, prestatorii de servicii, furnizorii forţei de munca, clienţii, concurenţi, organismele publice, etc.

Macromediul sau megamediul cuprinde factorii care au o acţiune indirectă şi pe termen lung asupra întreprinderii.

Macromediul cuprinde:

- mediul demografic, adică numărul de personal, structura pe sexe şi vârste, dimensiunea medie a unei familii;

- mediul economic, adică structura pe ramuri a economiei, gradul de ocupare a forţei de muncă, situaţia financiar – valutară (în PIB intră industria, serviciile, agricultura, comerţul, în ţările dezvolate cea mai mare pondere o au serviciile aproximativ 45-50%);

- mediul tehnologic, adică invenţii şi inovaţii, asimilarea de produse noi, modernizarea produselor tradiţionale;

- mediul cultural, adică obiceiuri, tradiţii, norme de convieţuire;

- mediul politic, adică forţele politice şi raporturile dintre ele, gradul de implicare a statului în economie, climatul politic intern;

- mediul juridic, reglementări privind modul de funcţionare al întreprinderii,