Etica economică

Noțiuni de bază: etica, morala, valori morale, norme morale, principii morale, conștiință morală, etica economică, concepții ale eticii, dileme etice.

1. Noțiune de etică. Corelația dintre etică și morală.

Etica este un domeniu al filosofiei care studiază morala. Termenul „etică” provine de la cuvântul grecesc ethos, ceea ce înseamnă obicei, caracter, datină, iar termenul morală își are originea în cuvântul latin mores, care are, efectiv, aceeași semnificație.

La apariția și dezvoltarea eticii au contribuit mulți gânditori - filosofi, politologi, sociologi, psihologi. Însăși apariția eticii este legată de numele lui Socrate (470-399 î.e.n.) și se întâmplă aceasta în care marele gânditor orientează mirarea filosofică de la problemele naturii, ale universului către legile fundamentale ale condiției umane. Platon (427-347 î.e.n.) este printre primii filosofi greci care scriu despre valorile supreme ale vieții morale. Dar în calitate de știință, etica se constituie de către Aristotel (384-322). În lucrarea sa „Etica Nicomahică”, Aristotel considera că obiectul de studii eticii este binele și virtutea, arătând că binele este scopul suprem. Binele este scopul absolut, spre care tinde totul, dar nu un bine abstract, transcendental pe care îl întâlnim în școala platoniciană, ci un bine realizabil în practică, un bine accesibil omului.

Etica ca știință a fost dezvoltată și de către gânditorii de mai târziu. De exemplu, Machiavelli (1469-1527), în „Principele” a susținut tirania și despotismul unor conducători, afirmând că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale. El considera că un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice, iar în conducerea statului dictează interesele și forța, și nu considerentele morale.

A contribuit la dezvoltarea eticii și de Baruch (Benedictus) Spinoza de Spinoza (1632, Amsterdam - 1677, Haga), care în „Etica” vorbește despre Dumnezeu, despre natura și originea sufletului, despre originea și natura afectelor, despre sclavia și libertatea omului. Lui Spinoza îi aparține meritul de a defini omenia, binele, răul, ura, mândria, îngâmfarea, invidia, umilința, frica, lăcomia, ambiția.

Un aport considerabil pentru dezvoltarea eticii este adus de către I. Kant (1724-1804). În lucrările „Fundamentarea metafizicii moravurilor” și „Critica rațiunii practice” I. Kant prezintă sistemul său etic, care se bazează pe convingerea, că rațiunea este cea mai înaltă instanță a moralei. Kant formulează principiul „imperativului categoric”, considerat ca fundament al moralei.

Etica reprezintă forma de cunoaștere și legitimare în conștiință prin intermediul normelor și imperativelor morale, a unor acte și fapte omenești. Ea este știința comportamentului, a moravurilor, o teorie asupra moralei. Etica caută răspuns la întrebări de genul: „Ce este binele?”, „Ce este răul?”, „Ce este corect?” „Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?”, „Cum trebuie să-i tratăm pe alții și să admitem să fim tratați de ceilalți?”, „Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viață?”. Ea încearcă să stabilească izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simțul etic și conștiința morală, a contura idealul moral, a separa binele de rău, etc.

Etica ca știință nu are de a face cu adevărul în ultima instanță, ea reprezintă mai degrabă cercetarea pozițiilor diferite față de problemele ce presupun o alegere morală.

Etica este știința comportamentului, având în centrul atenției sale morala, moravurile. Ea constituie un studiu teoretic al principiilor care guvernează comportamentul, relațiile umane și problemele practice ale acestora.

Etica ca știință îndeplinește mai multe funcții:

1. Funcția cognitivă - se realizează sistematizarea datelor vieții morale, elaborându-se tipologii ale atitudinilor morale, viciilor și virtuților morale; se realizează o analiză conexiunilor dintre diferite fenomene morale; se elaborează categorii fundamentale ale moralei; se studiază factorii cauzali, generatori ai moralei, care explică geneza, structura, funcțiile morale, tipurile fundamentale de morală și progresul moral.

2. Funcția normativă. Ea reglementează anumite relații dintre oameni.

3. Funcția persuasivă, de convingere.

4. Funcția educativă. Etica explică, orientează și dezvoltă un fond prealabil de moralitate. Etica relevă modele reale de comportament, întruchipate în caractere și atitudini morale.