Gestiunea globală a patrimoniului

PATRIMONIUL

Veniturile, cheltuielile si economiile populatiei

1.1. Corelatii macroeconomice între venituri, cheltuieli, economii si P.I.B.

La nivelul unei economii nationale se poate afirma, prin definitie, ca produsele realizate (ca produse finite) în cadrul acesteia, în expresie baneasca, sunt egale cu veniturile obtinute, respectiv cu suma diferitelor forme de utilizare a acestora. Vânzarea produselor compenseaza eforturile depuse pentru realizarea acestora, venitul astfel obtinut acoperind costul utilizarii diferitilor factori de productie, care vor primi remuneratia cuvenita (salariu, dividend, profit, renta etc.).

Aceste remuneratii, la rândul lor, vor fi cheltuite sau vor fi economisite. Sumele cheltuite la nivel macroeconomic vor finanta productia, închizând astfel cercul fluxurilor valorice, în timp ce sumele economisite, vor avea tendinta sa iasa din circuitul economic, urmând ca ulterior sa fie reintroduse în aceasta, pe diverse cai (prezentate ulterior).

Acest circuit poate fi analizat din mai multe puncte de vedere, cel mai relevant fiind descrierea, prin modalitati diferite, a principalului agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, ce reflecta performantele acesteia, adica a produsului intern brut (P.I.B.). Acest indicator poate fi definit prin urmatoarele metode:

a) din punctul de vedere al cheltuielilor efectuate pentru obtinerea de produse finite:

P.I.B. = C + I + G + (E - M), unde:

P.I.B. = produsul intern brut (preturi de piata);

C = cheltuielile de consum final ale populatiei si agentilor economici;

I = cheltuielile brute efectuate pentru investitii în cadrul economiei nationale

(formarea burta de capital fix);

G = sumele cheltuite de administratia publica pentru achizitionarea de bunuri si

servicii;

E = exporturi;

M = importuri;

(E - M) = exportul net.

b) din punct de vedere al veniturilor din care se formeaza P.I.B-ul, se poate construi relatia:

P.I.B. = w + i + r + p + d + t, unde:

w = venituri salariale;

i = venituri de tip dobânda;

r = venituri din alocatii, respectiv de tip renta;

p = profiturile;

d = amortizarile în sectorul productiv;

t = venituri indirecte ale administratiei publice din impozite.

c) din punct de vedere a utilizarii acestor venituri:

P.I.B. = C + S + T + Rf, unde:

C = cheltuielile de consum ale populatiei si agentilor economici;

S = economiile populatiei si agentilor economici;

T = impozite platite catre administratia publica (din care se scad dobânzile,

transferurile si alte forme de subventionare);

Rf = transferurile banesti nete, efectuate catre alte state de catre cetatenii tarii.

Daca avem în vedere faptul ca cele trei relatii reprezinta forme diferite de descriere ale aceluiasi indicator, putem construi relatia:

C + I + G + (E - M) = P.I.B. = C + S +T +Rf, de unde rezulta ca:

I = S + (T - G) + (M  E + Rf)

Putem afirma deci ca o economie poate efectua investitii numai pâna la nivelul economisirilor facute de catre populatie si de sectorul productiv (S), de catre administratia publica (T - G) si de catre sectorul extern (M  E + Rf, adica balanta de plati externe).

De aici rezulta faptul ca economisirile facute de catre populatie si agentii economici nu pot fi folosite în întregime pentru investitii în cazul în care deficitul bugetar, respectiv deficitul balantei de plati externe necesita finantare. Însa, fara investitii nu se poate realiza un spor de productie si implicit o crestere economica. Presupunând ca, atât bugetul, cât si balanta de plati externe se afla în echilibru (T  G = 0 si M  E + Rf = 0), relatia se simplifica:

I = S,

adica investitiile vor fi egale cu economisirile populatiei si ale agentilor economici.

În realitate însa, aceasta egalitate se verifica numai statistic deoarece, în fapt, între deciziile de economisire si cele de investitii vor exista întotdeauna decalaje atât în timp cât si în spatiu si volum.1)

În afara de P.I.B., vazut ca principal indicator macroeconomic care reflecta valoarea adaugata bruta creata de catre factorii de productie din interiorul tarii, o serie de indicatori precum venitul national disponibil sau venitul personal al populatiei trebuie analizati pentru a ne putea forma o imagine completa privind sursele de formare ale economiilor populatiei, structura si dinamica acestora.

Astfel, conform metodei repartitiei utilizate în determinarea marimii venitului national, acesta va fi reprezentat de catre însumarea veniturilor din salarii, rente, dobânzi (dobânda neta = cu dobânda încasata  dobânda platita) si profituri.

Daca venitul national creat este corectat cu soldul încasarilor si platilor în raport cu strainatatea (soldul transferurilor curente cu exteriorul) se obtine venitul national disponibil.2) Acest indicator este utilizat la analizele privind veniturile si consumul membrilor societatii si a investitiilor.