Managementul inovării

CAP.1. NOȚIUNEA DE INOVAȚIE

1.1. Definiție Ce este inovația ?

- Producerea unui nou bun pentru consumatori, sau unui bun de o calitate nouă;

- Introducerea unei noi metode de producție, practic necunoscută, în cadrul unei ramuri economice;

- Descoperirea unei noi piețe de desfacere, pe care nu s-a mai acționat în cadrul ramurii respective;

- Identificarea unor noi surse de materii prime sau semifabricate;

- Înființarea unei organizații noi, crearea sau spargerea unui monopol.

"Inovarea este procesul de găsire a aplicației economice pentru o invenție. Invenția este primul pas firesc către orice produs/proces nou. Imitația este procesul prin care inovația este difuzată prin economie/industrie." (Joseph A. Schumpeter 1883-1950). Noțiunea de inovare revine în atenția întreprinzătorilor abia în anii 1970. Cele mai noi dezvoltări în cercetare și în practica economică arată clar că managementul inovării activităților trebuie considerat ca o componentă integrată în cadrul procesului de conducere a organizației. În domeniul macroeconomic, prin cercetările lui Nikolai Kondratieff (1892-1938), sunt descrise corelațiile dintre inovație și "ciclurile conjuncturale". Conform acestuia fazele lungi de dezvoltare/creștere sunt provocate de inovări profunde, periodice (cicluri economice de circa 60 de ani). Viitorologii văd în trecerea de la "societatea informațională" la "societatea cunoștințelor" începutul unui nou ciclu Kondratieff, care aduce noi sectoare de creștere, în care noile cunoștințe devin factorul concurențial principal. 1.2. Delimitarea noțiunilor Inovație provine de la înnoire. În acest sens, inovarea cuprinde orice fel de proces de schimbare. În domeniul economic între "inovare" și "invenție" este o deosebire clară. Invenția produce o îmbunătățire a tehnicii. Această îmbunătățire trebuie să fie imprevizibilă și considerabilă. Modificarea este orice schimbare fizică, care nu se întemeiază pe o extindere a bazei cunoștințelor tehnice. Aici putem include modificări în dotare, îmbunătățiri calitative și modificări de montare. Modificările produselor pot eventual doar prelungi ultima fază din ciclul de viață al produsului, și nicidecum nu o pot opri. Deosebirea față de "inovarea produsului" constă în riscul științific diminuat, dar mai ales în costurile de investiție mult mai mici. Imitația inovativă se bazează pe o inovare care a fost confirmată de piață. Reușesc acele inovații care folosesc produse și procedee proprii, dar elimină punctele slabe ale inovației de origine. Astfel se poate ajunge la un succes economic, fără dezvoltarea unei inovații proprii. Situația se caracterizează prin termenul de imitație inovativă, și în multe cazuri repurtează succese.

Cercetarea și dezvoltarea industrială. Prin aceasta se înțeleg activitățile de cercetare și dezvoltare desfășurate chiar de către organizații/întreprinderi. Cercetarea industrială trebuie să realizeze temelii solide pentru atingerea unor obiective inovative precise în domeniul economic și tehnic. Poate fi definită ca o activitate productivă care se realizează în mod sistematic pe o bază economică, și se referă la descoperirea de produse, procedee de producție, utilizări ale producției și dezvoltări eficiente ale activităților - fie noi, fie îmbunătățite, precum și la îndepărtarea, eliminarea trăsăturilor negative ale produselor și metodelor existente. Caracteristicile activității de cercetare-dezvoltare constau în:

- cercetare sistematică și nu accidentală;

- stabilire economică a obiectivelor;

- probabilitatea atingerii scopului.

Politica inovării Păstrarea continuității inovării în toate nivelele ierarhice și domeniile funcționale este scopul principal al unei politici dinamice de inovare. Premisele pentru aceasta sunt stabilirea unui cadru general propice creativității și proceselor de schimbare. O politică activă de inovare cade în sarcina celor mai înalte sisteme de conducere și conține: - crearea unui climat inovațional pozitiv; - formularea scopurilor inovării, care sunt în concordanță cu obiectivele organizației; - promovarea persoanelor și grupelor de inovare, creative și competente; - căutarea și dobîndirea de "platforme de siguranță" care să confere spațiul necesar pentru finalizarea procesului de inovare, precum și siguranță psihologică și socială pentru participanții la procesul de inovare în cazul eșecului. Managementul inovării Pentru înțelegerea noțiunii de management al inovării sunt importante trei criterii: - formarea și inițierea/impunerea voinței conducătorilor în raport cu procesele de schimbare, de înnoire; - inițierea unor etape sistematice inovative țintite spre un obiectiv; - corelarea inovațiilor într-un sistem strategic al organizației. Managementul inovării este o sarcină complexă de conducere, care, prin elementele sale strategice și operative determină un proces sistematic de schimbare.