Microeconomie intermediară

Producatorul si consumatorul se aseamana mult din punct de vedere al comportamentului lor economic; daca ar fi sa amintim doar scopul urmarit, consumatorul urmareste sa consume cea mai buna combinatie de bunuri pe care venitul sau i-o permite, în timp ce producatorul urmareste sa produca cea mai mare productie pe care resursele sale i-o permit. Cu alte cuvinte, atât producatorul, cât si consumatorul se supun principiului maximizarii eficientei economice, unul în productie, iar celalalt în consum.

Comportamentul firmelor depinde mult de factorul timp: pentru ca o firma sa-si extinda capacitatile tehnice de productie, ea trebuie sa faca investitii, care la rândul lor consuma timp. De aceea, pe termen scurt productia creste doar pe baza cresterii consumului de munca, iar factorul de productie capital este fix. Pe termen lung, prin realizarea de investitii, factorul de productie capital devine variabil, astfel încât creste numarul combinatiilor de factori de productie pe care firma le poate realiza. Termenul scurt si perioada lunga de timp sunt notiuni relative, care difera mult ca marime de la o firma la alta si de la o ramura economica la alta. De exemplu, pentru o firma care activeaza în sfera distributiei o investitie poate dura numai doua luni, pe când în sectorul constructiilor navale o investitie se poate întinde pe o perioada de câtiva ani.

În analiza optimului producatorului pornim de la ipoteza ca firma dispune de resurse suficiente de timp pentru a realiza investitii, astfel ca factorii de productie munca si capital sunt variabili si substituibili în anumite limite. Relatia dintre productia realizata si factorii de productie consumati poarta numele de functie de productie: Q=f(K,L), în care prin Q am notat productia, prin K factorul de productie capital si prin L factorul de productie munca. Simplificat, activitatea economica poate fi reprezentata astfel:

Factori de productie Productie

(K,L) (Q)

Productia obtinuta pe unitate de factor de productie utilizat se numeste productivitate medie. Ea se determina prin raportarea productiei la cantitatea de factor de productie consumata. Pentru cei doi factori de productie, munca si capital, productivitatile medii se vor calcula astfel:

WML=Q/L si WMK=Q/K

Modificarea productiei determinata de modificarea cu o unitate a unui factor de productie poarta numele de productivitate marginala. Ea se determina ca un raport între modificarea absoluta a productiei si modificarea absoluta a factorului de productie, astfel:

WmL=DQ/DL si WmK=DQ/DK

Pentru variatii infinit de mici ale factorilor de productie, se poate considera ca productivitatea marginala este derivata functiei de productie în raport cu factorul de productie considerat. De exemplu, daca functia de productie îmbraca forma particulara Cobb-Douglas (Q=AKaLb), în care A este o constanta, iar a si b sunt coeficientii de elasticitate ai productiei în raport cu fiecare dintre factorii de productie analizati, particularizând vom avea:

Q= 6K1,5L2

Productivitatea marginala în raport cu factorul munca se va scrie:

WmL=dQ/dL, adica:

WmL= 6K1,5 2L.

Aceasta forma de exprimare a productivitatii marginale ne va fi foarte utila în continuare, deoarece vom lucra numai în ipoteza ca functia de productie este continua si derivabila. Ansamblul combinatiilor de factori de productie pentru care firma obtine aceeasi productie se numeste curba de izoproductie sau izocuanta. Reprezentarea grafica generala a unei izocuante (pentru substituirea imperfecta a factorilor de productie) este:

K

Q=constant

L

Graf. 6.1. Curba de izoproductie (izocuanta)

Deoarece pe o izocuanta productia este constanta putem scrie ca:

dQ = 0, de unde rezulta ca:

dQ = Q¢kdK+Q¢LdL=0, adica:

Q¢kdK=- Q¢LdL => Q¢L/ Q¢K =-dK/dL

Dar Q¢L este productivitatea marginala a muncii, iar Q¢K este productivitatea marginala a capitalului, astfel ca vom putea scrie:

WmL/ WmK=-dK/dL