Piața Valutară Internațională

Curs
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 4193
Mărime: 24.71KB (arhivat)
Publicat de: Abel Mocanu
Puncte necesare: 0

Extras din curs

DEFINIŢII

- Este un sistem de relaţii valutare prin care se desfăşoară vânzările/cumpărările de valută efectivă şi în cont, trate, bilete la ordin, cecuri exprimate în valută, activitate ce exprimă un gen specific de activitate;

- Este un sistem de relaţii băneşti, de reglementări şi instituţii care au ca obiectiv principal transformarea unei monede naţionale în altă monedă naţională prin intermediul vânzărilor/cumpărărilor de valute în diverse scopuri;

- Este constituită dintr-un sistem de relaţii ce iau naştere între bănci, precum şi între bănci şi clienţii acestora, prin intermediul cărora se efectuează vânzările/cumpărările de valute, în scopul reglementării plăţilor şi încasărilor apărute în schimburile economice internaţionale, al obţinerii unui câştig etc.

- Piaţa valutară nu este un teritoriu delimitat, unde se întâlnesc cei care vând cu cei care cumpără, ci reprezintă totalitatea băncilor unei ţări autorizate de către banca centrală să efectueze operaţiuni cu valuta.

Tipologia pieţelor valutare după locul concentrării acestora

- Pieţe valutare naţionale işi concentrează activitatea în principalele oraşe ale ţării date, care sunt şi centre comerciale şi financiare

- Pieţe valutare regionale se realizează operaţiuni cu un număr anumit de valute convertibile

- Pieţe valutare internaţionale deservesc interese nelocalizate pe un anumit spaţiu geografic. (Londra, Londra, New-York, Tokyo, Frankfurt pe Main, Paris

FUNCŢIILE PIEŢEI VALUTARE

- Conversia monedelor în scopul asigurării plăţilor rezultate din contractele comerciale

- Asigurarea de resurse creditare, necesare pentru rambursarea sau acordarea de credite

- Crearea de disponibilităţi băneşti în valute convertibile necesare pentru plata dobânzilor la credite, comisioane, speze bancare

- Mutarea unor fonduri băneşti dintr-o monedă în altă monedă în scopul obţinerii de câştiguri sau evitării riscurilor valutare

- Transformarea disponibilităţilor din conturi bancare în cecuri, bancnote etc, pentru a asigura turismul internaţional, transporturile, deplasările

Factorii ce stau la baza dezvoltării

rapide a pieţei valutare:

- creşterea comerţului internaţional de mărfuri şi servicii;

- dinamica investiţiilor străine;

- trecerea a tot mai multe monede la diferite forme de convertibilitate;

- dezvoltarea pieţei eurovalutelor;

- creşterea instabilităţii cursurilor unor valute;

- amplificarea activităţilor societăţilor transnaţionale;

- trecerea de la economia planificată la economia de piaţă;

- instabilitatea politico-economică, valutar-financiară;

- dezechilibrul generalizat al balanţelor de plăţi externe;

- apariţia unor tehnici noi de operare pe pieţele valutare;

- dezvoltarea tehnicilor moderne de telecomunicaţii şi tehnici de virament bancar.

Trăsături caracteristice PVI

- nu este caracterizată printr-un loc concret de realizare a tranzacţiilor - ele sunt desfăşurate peste tot

- nu are un timp concret de lucru -tranzacţiile se desfăşoară 24 ore din 24

- nu dispune de un organ de reglementare -cursurile se determină exclusiv de cerere şi ofertă

- este caracterizată de un număr considerabil de participanţi şi un volum mare de operaţiuni -Volumul zilnic – 3 trilioane USD şi este în creştere

- este cea mai rapidă şi lichidă piaţă -tranzacţiile se realizează în câteva secunde

Tendinţele pieţei valutare internaţionale

- Creşterea volumului operaţiunilor valutare este legat de transferurile financiare determinate de tranzacţiile speculative şi nu de transferurile legate de deservirea comerţului exterior;

- Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale moderne, care permit zi de zi transferarea mijloacelor băneşti între diverse centre financiare ale lumii.

- Liberalizarea pieţei valutare a mai multor ţări şi în special în condiţiile decontărilor on-line. Aceasta determină majorarea fluxurilor valutare, dar totodată majorează posibilităţile unor speculaţii.

Mecanismul organizării pieţei valutare

Funcţionarea şi organizarea pieţei valutare presupune existenţa unui mecanism valutar format din:

I. Instituţii şi persoane autorizate a efectua operaţiuni valutare:

1. Segmentul primar – este acea structură a PVI care generează cererea şi oferta de monedă străină în scopul exportului-importului de mărfuri şi servicii, investiţii străine, credite externe etc. Este format din firme de export-import; firme, instituţii publice care acordă credite, efectuează investiţii; fondurile de investiţii; brokerii etc.

2. Segmentul principal sau interbancar – controlează la dispoziţia sa cererea şi oferta de valute. Este constituit din: băncile comerciale autorizate, instituţii financiare şi bancare internaţionale; casele de schimb valutar etc.

3. Segmentul terţiar (de supraveghere) – este reprezentat de banca centrală şi autorităţile monetare ale fiecărui stat.

II. Reglementările privind controlul operaţiunilor valutare, se are în vedere ansamblul măsurilor monetare, valutare şi administrative, structurate într-un tot care reprezintă politica valutară a statului, a cărei finalitate o reprezintă stabilirea unei strategii în ceea ce priveşte cursul valutar şi echilibrarea BPE.

III. Procedurile de stabilire a cursurilor valutare:

1. Gradul de libertate sau de restrângere a acţiunii factorilor ce influenţează cursul valutar.

2. Intensitatea intervenţiei băncii centrale asupra cursului valutar.

3. Tehnicile de stabilire a cursului.

4. Ora de stabilire a cursului valutar etc.

IV. Metode şi tehnici de intervenţie a băncii centrale în vederea evită-rii unor fenomene de criză majore şi în limita nivelului disponibil oferit de politica rezervelor valutare sau de schimb valutar între băncile centrale.

Pe piaţa valutară la vedere (SPOT)se efectuează cumpărări şi vânzări de valute a căror decontare trebuie să se realizeze, cel târziu la 2 zile lucrătoare din data încheierii tranzacţiei, astfel încât momentul tranzacţiei să coincidă cu momentul formării cursului valutar al zilei.

Regulile pieţei spot

- Realizarea plăţilor în termen de două zile bancare lucrătoare fără calcularea dobânzii la suma valutei cumpărate

- Operaţiunile se realizează de obicei în baza acordurilor efectuate la calculator confirmate cu avize electronice

- Existenţa obligatorie a cursurilor

Scopul operaţiunilor valutare

- Scop economic importatorul are de plătit o sumă de bani exportatorului, el îşi asigură necesarul de mijloace de plată pentru o operaţiune curentă sau viitoare.

- Scop de asigurare contra unui risc valutar pentru a evita modificarea de curs valutar în timp, agentul economic efectuează o operaţiune valutare la un curs satisfăcător, de teama modificării nefavorabile a cursului valutar în viitor

- Scop speculativ. se realizează operaţiuni de vânzare / cumpărare din dorinţa obţinerii unui câştig ca urmare a modificării cursului valutar în timp şi spaţiu

- Scop tehnic se realizează unele operaţiuni ca echilibrarea pieţei, prin vânzare / cumpărare de valută

Preview document

Piața Valutară Internațională - Pagina 1
Piața Valutară Internațională - Pagina 2
Piața Valutară Internațională - Pagina 3
Piața Valutară Internațională - Pagina 4
Piața Valutară Internațională - Pagina 5
Piața Valutară Internațională - Pagina 6
Piața Valutară Internațională - Pagina 7
Piața Valutară Internațională - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Piata Valutara Internationala.doc

Alții au mai descărcat și

Imaginea Mărcii Philips pe Piața Produselor Electrice și Electrocasnice din România

INTRODUCERE Piata produselor electrice si electronice este în acest moment invadata de noutati, de firme noi, de marci noi, de produse noi. Este...

Managementul și contabilitatea investițiilor la SC Constyl SRL

CAPITOLUL 1. Noţiuni teoretice privind investiţiile. 1.1. Noţiunea şi rolul investiţiilor. Noţiunea defineşte o categorie financiară pe cât de...

Piața și Mecanismele Sale

Un rol important în economia moderna îl ocupa piata cu mecanismele ei, studierea carora permite nasterea interrelatiilor dintre productie si...

Afaceri Electronice pe Internet

1. Consideratii generale asupra conceptului de sistem, societate comerciala integratoare; Introducere Cresterea ponderii activitatilor cu...

Expertiza mărfurilor

PROCEDURA EXPERTIZEI ORGANUL ÎNDREPTĂŢIT SĂ DISPUNĂ EFECTUAREA EXPERTIZEI : numeşte expertul / specialistul; comunică în scris expertului...

Impactul Inovațiilor Pieței Financiare Asupra Stategiei și Tacticii Politicii Monetare

Abstract The innovation process that influenced financial markets in the last twenty years leaded to the creation with the help of financial...

Piețe de Capital și Managementul Portofoliilor

CAP. I. TEORIA PIEŢELOR FINANCIARE 1.1. NOŢIUNILE DE CAPITAL REAL ŞI CAPITAL FINANCIAR Ideea generică: capitalul văzut ca o marfă...

Piața valutară internațională

Piaţa valutară şi mecanismul de formare a cursului de schimb sunt de o importanţă fundamentală pentru cei implicaţi în tranzacţiile comerciale...

Te-ar putea interesa și

Apariția și dezvoltarea pieței valutare în România

1.1 APARITIA SI DEZVOLTAREA PIETEI VALUTARE IN PLAN INTERNATIONAL In societatea contemporana, volumul zilnic de schimburi valutare tranzactionat...

Euro versus dolar pe piața valutară internațională

Euro versus Dolar pe piata valutara internationala. Analiza evolutiei si performantele euro 1. ANALIZA EVOLUTIE DOLARULUI AMERICAN 1.1...

Piața Valutară Internațională

I. Piata valutara internationala: continut, functii, segmente, participanti rolul în economia mondiala. Piata valutara internationala implica...

Tripolarizarea monetară în economia mondială - euro, dolar american, yen japonez

Introducere: In dezbaterile economice internationale un subiect tot mai frecvent abordat este fenomenul tripolarizarii economiei internationale ca...

Euro versus dolar pe piața valutară internațională - analiza evoluției și performanțele Euro

Introducere Evoluţia şi dezvoltarea societăţilor umane a condus la intensificarea relaţiilor economice între acestea, relaţii care la inceput au...

Euro versus dolar pe piața valutară internațională - analiza evoluției și performanțelor euro

1.1. Moneda euro Statele membre UE realizează o înțelegere cu scopul de a realiza Uniunea Europeană Economică și Monetară (EMU) în vederea...

Operațiuni valutare

Relatiile economice internationale sunt compuse din totalitatea tranzactiilor economice dintre partenerii de afaceri ai statelor lumii. Ele cuprind...

Euro versus Dolar pe Piața Valutară Internațională

Capitolul 1. ANALIZA EVLOLUŢIEI ŞI PERFORMANŢELOR EURO Euro este moneda unică a Uniunii Europene şi succede ECU. Această valută a fost introdusă...

Ai nevoie de altceva?