Politica Agricolă Comună

1. CONSIDERAŢII GENERALE

Integrarea României în spaţiul economic European este condiţionată de însuşirea şi aplicarea unor principii deja experimentate, care au condus la creşterea calităţii vieţii membrilor societăţilor deja cuprinse în comunitatea europeană.

În acest complex, agricultura şi industria alimentară sunt domenii conexe, intercondiţionate, care pot fi determinante pentru succesul programului de integrare a României în marea familie europeană.

Conceptual, un sistem de producţie agroalimentară poate fi considerat unitate care asigură un ciclu intern de operaţii: obţinerea de materii prime-procesarea materiilor prime-vânzarea produselor şi subproduselor rezultate. Fiecare operaţie determină obţinerea de profit, în ansamblu sau pe componente. Este situaţia fericită şi dezirabilă, când sistemul se dezvoltă, dar pot exista şi situaţii nedorite, când integrarea determină consumarea propriilor resurse, chiar produce pagube, iar în final întreprinderea trebuie închisă.

În mod normal, este vorba despre o integrare pe verticală, într-un sistem închis, datorită limitelor impuse prin regulile administrative şi stilul managerial.

Condiţiile determinate de marea extindere europeană generează probleme pentru economiile naţionale ale ţărilor componente, indiferent de poziţia la startul integrării (membră a comunităţii economice, ţară integrată, aderată recent sau în curs de aderare, preaderare etc.).

O problemă principală este determinată de costuri.

Ţările componente ale matricii de bază au de suportat în majoritate costurile integrării celorlalte ţări (susţinerea unor programe de sprijin nerambursabil din partea UE

pentru pregătire, de tipul PHARE, ISPA, SAPARD etc., pentru asistenţă pre-aderare – în perioada 2000-2006, în valoare de 22 miliarde euro –, respectiv programe de asistenţă pentru noile state membre, în aceeaşi perioadă, în valoare de peste 58 miliarde euro).

Desigur că integrarea presupune costuri şi pentru statele care se adaugă matricei de bază, structurate în două categorii: costuri de aderare şi costuri de neaderare, în acord cu opţiunea fiecărei ţări independente din punct de vedere decizional.

Costurile de aderare sunt de tipul costurilor sociale, de restructurare a unităţilor productive, retehnologizare a întreprinderilor, creare a unor structuri şi sisteme associative.

Costurile de neaderare sunt provocate de reducerea ritmului de creştere economică, încetinirea reformei, descurajarea investiţiilor străine, creşterea crimei organizate şi a imigraţiei ilegale etc., fiind valabile pentru toate ţările Europene, din matricea de bază sau din categoria noilor membri.

2. CONCEPTE ŞI CONDIŢII

O afacere în sistem integrat presupune mai multe elemente constitutive: o bază primară, care devine punctul de început al unei dezvoltări ciclice, o misiune, strategia de dezvoltare, resursele umane, contextul local şi cel general etc.

Este evident un complex specific de conexiuni între elementele sistemului, care elimină multe dintre barierele economice, comerciale, industriale şi de afaceri.

În condiţiile integrării europene, generată de formarea unei pieţe unice, apar probleme specifice provocate de efectul de vecinătate şi de efectul de stabilitate în accelerarea proceselor de convergenţă macro- şi microeconomică.

Astfel, vecinătatea de structură, în cadrul căreia economiile se apropie ca structură, funcţionează simetric şi cunosc şocuri simetrice, acţionând în sensul ancorării sistemelor integrate de fabricaţie agroalimentară din România în economia Uniunii Europene, cu consecinţe favorabile: Marea Piaţă, stabilitate, efecte de antrenare etc.

În aceleaşi condiţii, apare un proces de sporire a factorilor de creştere şi de dezvoltare prin internalizarea externalităţii şi a costurilor, agenţii economici reuşind să-şi uniformizeze comportamentul pe un spaţiu mai mare.

Se generează implicit o abordare sistemică, complexă dar unitară, cu un sistem de criterii şi principii unice, judicios stabilit, care să simplifice calificarea sistemelor integrate pentru fabricaţia agroalimentară.

3. ELEMENTE DE MANAGEMENT ŞI PERSPECTIVE DE EVOLUŢIE

Procesul de concepere şi proiectare a unui system integrat de producţie agroalimentară este generat şi dirijat de anumite condiţii, fiind structurat pe mai multe etape. Lanţul procesual format din aceste etape este reversibil parţial sau total.

În succesiunea parcurgerii acestor etape se produce feed-back-ul, astfel că, după fiecare etapă, se compară rezultatele cu nevoile şi cu scopul iniţial sau cu misiunea şi strategia afacerii, efectuându-se corecţiile necesare.

Există situaţii practice la care corecţia poate fi făcută după parcurgerea mai multor etape sau chiar în final, sau situaţii în care se constată abateri aberante de la misiunea sau strategia iniţială a afacerii. În aceste situaţii, va trebui regândită întreaga afacere în ce priveşte resursele, amplasamentul, structura, conţinutul sau momentul de începere,corecţiile fiind parţiale sau totale.

Etapele concepţiei şi proiectării sistemului integrat

1. Analiza resurselor de personal disponibile

2. Alegerea afacerii

3. Stabilirea obiectiveloe sistemului

4. Elaborarea strategiei

5. Elaborarea planului financiar şi a bugetului

6. Construcţia elementelor de evaluare şi monitorizare a sistemului integrat