Servicii Publice la Nivel European

1. NOTIUNI GENERALE DESPRE SERVICIILE PUBLICE

1. 1 Funcţiile statului în cadrul serviciilor oferite

- Funcţia de furnizor de servicii colective necomerciale reprezintă una din cele mai importante funcţii ale statului, care oferă servicii publice în general şi servicii colective necomerciale. Această funcţie constă în furnizarea către colectivitatea umană a unor servicii la un preţ inferior costului de producţie (servicii necomerciale), sau producerea acestora prin serviciile sale proprii, sau încredinţarea producerii lor sectorului privat subvenţionat. Serviciile colective furnizate de stat urmăresc înlăturarea unor lacune ale pieţii; facilitarea factorilor externi pentru efectuarea unor servicii de infrastructură, cercetare fundamentală, protecţia mediului înconjurător, accesibilitatea cetăţenilor la servicii de sănătate, învăţământ etc.

Servicii necomerciale se pot grupa în două categorii:

- apărarea teritoriului naţional şi

- garantarea securităţii bunurilor şi persoanelor pe care statul o are încă de la constituirea sa.

Această funcţie constă în asigurarea securităţii persoanelor şi bunurilor din interiorul ţării, cu ajutorul poliţiei şi justiţiei; apărarea teritoriului naţional împotriva agresiuniloe externe, cu ajutorul diplomaţiei (Afaceri externe) şi a armatei.

Alte servicii colective necomerciale sunt oferite de stat prin autorităţile sau colectivităţile locale. Este vorba de serviciile publice de învăţământ, cele medicale (spitale publice), culturale (muzee, biblioteci, case de cultură, cămine culturale etc.), de cercetare, de echipare şi întreţinere a reţelei rutiere, de iluminat public etc. La aceste servicii statul asigură finanţarea şi delegă prestarea sau producţia sectorului privat.

Învăţământul şi sănătatea, în care coexistă instituţii publice şi private, statul contribuie cu o parte din finanţare ( în special cheltuielile de funcţionare), şi îşi păstrează prerogativa de acreditare şi dreptul de control asupra calităţii şi gestiunii fondurilor lor deoarece aceste servicii sunt de iportanţă prioritară pentru ţară şi sunt subvenţionate.

- Funcţia de redistribuire a apărut din necesitatea de a asigura fiecărui cetăţean o cât mai bună protecţie socială posibilă. În acest caz, statul a introdus un sistem de asigurări mutuale împotriva principalelor riscuri ale vieţii: boală, accidente de muncă etc. Funcţia reprezintă şi o formă de solidaritate pentru unele categorii de cetăţeni: pensionari,şomeri, persoane aflate temporar în dificultate, etc. Funcţia de redistribuire presupune: prelevarea de cotizaţii sociale asupra veniturilor (persoane care se asigură), şi redistribuirea acestor cotizaţii sub forma de prestaţii sociale: pensii, cheltuieli medicale, alocaţii familiale etc., obţinute de cei ce se asigură.

- Funcţia de reglare economică constă în acea acţiune a statului, asupra evoluţiei economice, cu scopul de ameliorare a principalilor indicatori ai acesteia (produsul intern brut, locuri de muncă, echilibru balanţei de plăţi externe, stabilirea de preţuri ş.a.). Reglarea se poate realiza pe termen lung, prin orientarea economiei prin politici structurale (politici industriale, politici de mediu ambiant, alegerea infrastructurilor etc.), şi pe termen mediu şi scurt, prin reglarea conjucturală sau politică conjucturală, în vederea atingerii unui ritm de creştere şi nivel de ocupare a forţei de muncă active maximă, compatibile cu menţinerea principalelor echilibre economice, sociale şi de dezvoltare durabilă.

1.2. Serviciile şi rolul lor în societate

Serviciile pot fi considerate „ocupaţii” (îndatoriri) ale unor persoane, „funcţii”, „acţiuni”, „organisme” sau subdiviziuni care fac parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.

În opinia unor specialişti şi a teoriei economice, termenul de „servicii” este utilizat în mai multe direcţii de activităţi şi anume:

- „service industry” se referă la organizaţiile cu activităţi nestocabil şi care servesc procesele de aprovizionare materială a unităţilor de producţie;

- „service products” efectuate de sectorul economic în procesul de transformare a materiilor prime în bunuri materiale;

- „service functions” respectiv activităţi efectuate la nivelul administraţiei sau în afara acesteia;

Depăşind graniţele teoriei economice şi luând în considerare valoarea de întrbuinţare a „serviciului” acesta se poate defini ca: activităţi utile satisfacerii unei nevoi sociale.

Trebuie, totuşi, subliniat că până în primul sfert al secolului XX activităţile umane se împărţeau în două mari categorii:

- activităţi industriale, agricole, comerciale, pe care le îndeplineau persoanele private;

- activităţi administrative pe care le putea desfăşura numai statul şi instituţiile sale.

Separararea celor două tipuri de activităţi au rămas pentru multă vreme neclarificate. Unele dintre primele activităţi din prima categorie au fost aşezate în sectorul producţiei, altele în categorii ajutătoare acestuia şi au fost denumite servicii pentru producţie.

Activităţile din a doua categorie (administrative), unele sunt efectuate în cea mai mare parte pentru nevoile populaţiei (sănătate, învăţământ, ordine publică, informaţii, administraţie, justiţie etc.), altele au un caracter productiv (alimentare cu apă, salubritate, comerţ, gospodărie comunală, transport de călători.).

În timp, s-a impus ideea separării serviciilor pentru populaţie, cărora trebuia să li se aplice un regim jurigic administrativ de servicii pentru producţie, cărora să li se aplice un regim juridic civil.