Teorii Moderne privind Gestiunea Portofoliului de Titluri

3.1.Analiza riscului plasamentului în valori mobiliare

O modaliate esenţială de finanţarea a organizaţiilor economice este finanţarea în baza emisiunii de acţiuni, care duce la o îmbunătăţire a indicatorilor financiari de rentabilitate şi risc , contribuind la sănătatea financiară a firmei.

Trebuie stabilit că emisiunea de acţiuni are un dublu scop şi anume atât asigurarea nevolilor de finanţare ale firmei cât şi asigurarea posibilităţii de satisfacere a dorinţei de câştig acţionarilor care investesc în acţiuni noi sau care beneficiază de acţiuni noi. Emisiunea de acţiuni se poate face prin două modalităţi:emisiunea de acţiuni prin vânzarea acestora către vechii acţionari sau investitori noi care cumpără drepturi de subscriere, emisiunea de acţiuni prin încorporarea de rezerve şi distribuirea acestora către vechii acţionari proporţional cu numărul de acţiuni vechi deţinute.Dacă în primul caz are loc o modificare a valorii capitalului social şi a valorii capitalului propriu ducând la creşterea acestuia, în cazul distribuirii gratuite de acţiuni creşte doar valoarea capitalului social valoarea capitalului propriu rămânând neschimbată.Ca urmare a acestor operaţiuni are loc un efect de diminuare a valorii acţiunilor cunoscut sub numele de efect de diluţie. Acţionarii vechi sunt de acord să suporte acest efect deoarece au posibilitatea ca în urma emisiunii să intre în posesia mai multor acţiuni iar dreptul lor la un prezumtiv dividend se îmbunătăţeşte şi de asemenea doresc îmbunătăţirea autonomiei financiare a firmei şi a imaginii de piaţă a acesteia.Rentabilitatea unei acţiuni este dată de variaţia de curs pe perioada de posesie şi de dividendul distribuit astfel că proprietarii acţiunilor vor fi direct interesati de cursul acestora şi de repartizarea profitului pentru dividende trebuind să asigure un echilibru între resursele proprii care se folosesc pentru dezvoltare şi cele care se folosesc pentru remunerarea deţinerilor de capital.

A existat o preocupare veche faţă de conceptul de risc şi formele pe care le îmbracă acesta. A prezenta riscul ca pe un eveniment obişnuit ar fi o greşeală flagrantă de abordare. Existenţa riscului induce o serie de manifestări interne, caracteristice psihologiei subiectului uman. Dacă am dori să caracterizăm o situaţie vom face în mod categoric apel şi la noţiunea de risc.

O prezentare diacronică ne indică, poate, cel mai bine, dezvoltarea conceptelor legate de risc.

Teorii generale privind riscul An Titlu Autori implicaţi

Paradoxul de la Saint - Petersburg D. Bernoulli

N. Bernoulli

G. Cramer

Teoria aversiunii faţă de risc Arrow

Pratt

Teorii privind riscul titlu-rilor financiare Selecţia portofoliului optim

H. Markowitz

Preferinţa spre lichiditate

J. Tobin

Modelul Diagonal sau Modelul de piaţă

W. Sharpe

Lichiditatea - ca preferinţă a investitorilor

J. Lintner

Modelul Arbitrage Price Theory

J. Ross

Modelul Arbitrage Price Theory

Internaţional Solnik

Ikeda

Riscul este un fenomen caracteristic oricărei activităţi umane. Nu se poate pune problema eliminării riscului ci doar diminuării lui.

Din punctul meu de vedere riscul reprezintă un fenomen complex care nu poate fi definit decât în strânsă legătură cu subiectul uman.

Riscul capătă semnificaţie în momentul în care este conştientizat. Putem considera analiza riscului tocmai ca o parte al conştientizării acestuia.

Atitudinea subiecţilor uman vis-a-vis de risc îi separă pe aceştia în două categorii:

- riscofil;

- riscofob.

- Riscofil-ul este cel ce îşi asumă riscul în schimbul unei remuneraţii pe măsura riscului asumat.

- Riscofob-ul este cel ce încearcă în orice situaţie să-şi diminueze riscul.

Minimizarea riscului reprezintă unul din scopurile lui fundamentale ale gestiunii portofoliului de acţiuni şi permite să se optimizeze deţinerile de capital în funcţie de atitudinea investitorului faţă de risc. Astfel s-a definit că funcţia de utilitate este o funcţie ce exprimă interesul relativ pe care un investitor îl acordă diferitelor niveluri de îmbogăţire. Nivelul absolut al utilităţii este o măsură totalmente abstractă.

A.Comentariul von Neuman-Morgenstern

Von Neuman-Morgenstern calculează prima derivată a utilităţii aşteptată în condiţii de incertitudine. Ei au presupus că în general investitorii aleg loterii, prin loterie înţelegându-se o variabilă în care sunt specifice veniturile posibile asociate cu probabilităţi.

Această abordare a fost criticată deoarece ea porneşte de la premisa că agenţii cunosc (folosit în sensul de intuiesc) probabilităţile de realizare a veniturilor. Astfel ne aflăm în faţa unui joc al şanselor în care există obiective probabile ce pot fi asumate. Probabilităţile sunt cunoscute şi au un caracter obiectiv.

Critica vizează faptul că nu se pot specifica probabilităţile distribuţiilor fiindcă investitorii nu pot caracteriza alegerile precum o loterie.

B.Comentariul lui Savage

Savage afirmă de utilitatea aşteptată că ia forma unei alegeri, având mai ales caracetristica unei stări probabile decât caracteristica unei loterii. Spre deosebire de von Neuman-Morgenstern, pentru Savage probabilităţile sunt mai degrabă obţinute decât date având un puternic caracter subiectiv.

Specific abordării lui Savage este ideea conform căreia dacă preferinţele agenţilor în ceea ce priveşte o stare probabilă viitoare sunt dominate de anumite axiome, atunci ei au o reprezentare a utilităţii aşteptate conformă cu credinţele lor.

Abordarea lui Savage pornind de la această situaţie, de fapt este imună la obiecţiile care prevedeau faptul că investitorii nu cunosc probabilităţile.

Savage afirmă că dacă agenţii sunt capabili să aleagă, atunci ei se comportă ca şi cum ar cunoaşte probabilităţile care de fapt sunt subiective şi diferenţiate.

C.Comentariul lui Friedman şi Savage

Friedman şi Savage au pus în evidenţă legătura ce există între comportamentul investitorilor vis a vis de risc şi semnul matematic al derivatei a doua a funcţiei de utilitate.

Funcţia de utilitate pentru un investitor cu aversiune faţă de risc are concavitatea orientată în jos. Derivata a doua pentru această funcţie de utilitate este negativă.

Altfel spus utilitatea marginală a bogăţiei unui investitor cu aversiune faţă de risc este descrescătoare adică scade cu creşterea venitului investitorului respectiv.

Fig. 1. Funcţia de utilitate pentru investitor cu aversiune faţă de risc

În grafic avem:

R0 – bogăţia iniţială a investitorului

g – câştigul probabil al investitorului