Fiziologie Generală

Cap.1.

FUNCŢIILE DE NUTRIŢIE

1.1. SÂNGELE

Sângele este un lichid vâscos care circulă în interiorul arborelui cardiovascular împreună cu

limfa şi lichidul interstiţial; sângele formează mediul intern al organismului. Ontognetic sângele se

dezvoltă din mezoderm iar din punct de vedere funcţional face parte din sistemul reticulo-endotelial

(o varietate de ţesut conjuctiv).

Între mediul intern şi celule există un schimb permanent de substanţă şi energie; substanţele

necesare menţinerii activităţii celulare (O2, glucide, acizi graşi, aminoacizi, vitamine etc.)

traversează continuu membrana celulară spre interior în timp ce produşii nefolositori sau toxici, care

rezultă din procesele catabolice (CO2, acizi nevolatili, amoniac etc.) sunt eliminaţi în lichidul

interstiţial.

Conţinutul lichidului interstiţial atât în factori nutritivi cât şi în produşi de catabolism se

menţine constant, datorită circulaţiei permanente a sângelui care aduce substanţele folositoare până

la intimitatea celulelor, refăcând mereu rezervele metabolice, iar de aici îndepărtează continuu

produşii de catabolism pe care îi transportă spre organele de eliminare.

1.1.1. Proprietăţile sângelui.

Volemia (masa sangvină). Cantitatea normală de sânge din organism exprimată în litri

constituie volumul sangvin şi reprezintă în medie 8% din greutatea corpului. Un bărbat adult de 70

kg are în medie 5 litri de sânge. În mod normal, în repaus, o parte din masa sangvină a corpului

(cca. 2 l) stagnează în organe de depozit (capilare din ficat, splină şi vene subcutanate), ce

reprezintă volumul sangvin de rezervă (stagnant). Restul de 3 l reprezintă volumul sangvin

circulant.

Raportul dintre volumul circulant şi volumul stagnant nu este fix, ci variază în funcţie de

condiţiile de existenţă; astfel, în timpul efortului fizic spre exemplu, cresc nevoile organismului în

O2 şi energie, creşte conţinutul mediu intern în cataboliţi acizi. Aceştia ajung cu sângele la nivelul

centrilor nervoşi, produc efecte stimulatorii asupra centrilor simpatici şi în consecinţă are loc

contracţia musculaturii netede din pereţii vaselor splenice, hepatice şi subcutanate, urmată de

evacuarea sângelui din aceste depozite şi creşterea volumului sangvin circulant.Se asigură astfel

aprovizionarea optimă cu oxigen şi energie a muşchilor.

Culoarea. Sângele are culoarea roşie datorită prezenţei hemoglobinei. Sângele arterial are

culoare roşu-deschis (datorită oxihemoglobinei) iar sângele venos are culoarea roşu închis (datorită

hemoglobinei reduse).

Densitatea. Sângele este mai greu decât apa, având greutatea specifică 1055, faţă de cea a

apei distilate care are valoarea 1000. Densitatea sângelui depinde de proporţia dintre componentele

sale şi în special de hematii şi proteine.

Vâscozitatea. Sângele este mai vâscos decât apa. Valoarea relativă a vâscozităţii sângelui

este 4,5, în raport cu vâscozitatea apei considerată 1. Vâscozitatea sângelui reprezintă proprietatea

de a adera la pereţii vasculari şi este în funcţie de numărul, forma şi dimensiunile hematiilor.

Vâscozitatea asigută scurgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase; creşterea vâscozităţii peste

anumite valori îngreunează circulaţia.

Presiunea osmotică. Toate moleculele dizolvate în plasmă produc o presiune foarte mare

(cca. 5000 mm Hg). Această presiune se manifestă ca o forţă de atracţie şi menţinere a apei în

interiorul arborelui circulator. Presiunea osmotică a proteinelor plasmei este de numai 25 mm Hg şi

se numeşte presiune coloidosmotică.

FIZIOLOGIE GENERALĂ – NOTE DE CURS

7

Deoarece presiunea osmotică a lichidelor interstiţiale este egală cu cea a plasmei, unica forţă

de atracţie a apei din interstiţii spre sânge o reprezintă presiunea coloidosmotică; ea joacă un rol

esenţial în schimburile de la nivelul capilarelor.

Reacţia sângelui se exprimă în unităţi pH, reprezentând logaritmul cu semn schimbat al

concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie apoasă. Când concentraţia ionilor de hidrogen (H+)

dintr-o soluţie este egală cu a ionilor hidroxil (HO-), soluţia este neutră iar pH-ul are valoarea 7.

Toate valorile mai mari de 7 reprezintă reacţia alcalină, iar mai mici de 7, reacţia acidă. În mod

constant pH-ul variază între 7,30 - 7,42 (media 7,35), cifrele mici găsindu-se la bătrâni iar cele mari

la copii. Menţinerea pH-ului în limitele de mai sus, limite necesare unei bune desfăşurări a

proceselor vitale se face prin mecanisme biologice, legate de activitatea plămânilor, rinichilor,

ficatului, pielii şi prin mecanisme fizico-chimice legate de existenţa sistemelor tampon din sânge.

Sistemele tampon intervin prompt în neutralizarea acizilor sau bazelor apărute în exces în

mediul intern; ele se consumă în timpul tamponării. Mecanismele biologice intervin mai târziu şi

duc atât la îndepartarea acizilor sau bazelor cât şi la refacerea sistemelor tampon.

Temperatura. La om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme) temperatura sângelui este

de 370C. Sângele ce provine din vasele extremităţilor poate fi mai rece (25-300C), iar cel ce provine

din organele abdominale, mult mai cald (39-400C). În timpul circulaţiei temperatura sângelui se

uniformizează şi căldura este transportată din viscere spre tegumente unde are loc eliminarea

acesteia prin iradiere. Sângele astfel "răcit" se reîntoarce la organele profunde unde se reîncarcă cu

căldură şi ciclul se repetă.

1.1.2. Componentele sângelui.

Sângele are două componente: una celulară, elementele figurate ale sângelui (situate la

fundul eprubetei de culoare roşie-inchisă) şi alta coloidală, lichidă, plasma sangvină (situată

deasupra, de culoare slab gălbuie). Separarea celor două componente se face prin centrifugarea unei

eprubete de sânge incoagulabil timp de 15 min. la 3.000 t/min.

A.Elementele figurate ale sângelui.

Elementele figurate reprezintă 45% din volumul sangvin; această valoare poartă numele de

hematocrit. Hematocritul este raportul dintre volumul de plasmă şi cel al elementelor figurate (în

medie 55/45); el variază cu sexul (mai mic la femei), scade cu vârsta şi creşte la căldură deoarece

prin transpiraţie scade apa din sânge. Elementele figurate ale sângelui sunt: hematiile, leucocitele şi

trombocitele.