Oboseala și refacerea post-efort

Efortul

Efortul este starea organismului opusă repausului în care se depășesc condițiile bazale prin mișcare, mai exact prin repetarea sistematică a unor acțiuni motrice având ca scop îmbunătățirea performanțelor funcționale ale organismului fără producerea unor modificări morfologice evidente, efortul este rezultatul multiplelor solicitări la care este supus organismul uman în timpul prestării unor activități de natură diferită. Efortul fizic reprezintă un agent stresant, un excitant care obligă organismul să răspundă adecvat prin manifestări electrice, mecanice, calorice, răspunsurile fiind particulartizate în funcție de individ și ducând în final la adoptarea de către organism a unor modificari adaptative .

Tipuri de efort sportiv. Clasificare

Efortul de antrenament se concretizează într-o prestație fizică și psihică a sportivilor, în care, printr-un proces de învingere conștientă a solicitărilor din pregătire, se urmărește atingerea unui nivel superior al capacității de performanță.

Efortul de competiție, ca prestație fizică și psihică a sportivilor, ce se concretizează într-un proces conștient de valorificare a pregătirii dobândite concomitent în confruntări individuale sau colective, urmărește obținerea de performanțe superioare.

Oboseala

Oboseala este o stare temporară de scădere a potențialului funcțional al organismului, produsă de o activitate prelungită sau excesivă. Ea este determinată, în principal, de consumul sporit de energie și este însoțită de senzații neplăcute, locale sau generale, obiective sau subiective.

În condiții normale, în organismul uman există o stare de echilibru a mediului intern - starea de homeostazie, caracteristică vieții, care nu se modifică nici în condițiile depunerii unui efort moderat. Oboseala, ca efect al antrenamentului sportiv, produce o rupere a homeostaziei, o dereglare a echilibrului intern, prin modificarea proceselor biochimice, obligând organismul să se mobilizeze pentru restabilirea echilibrului.

Doar repetarea unor eforturi care produc oboseala provoacă apariția fenomenelor de supracompensație și, în final, adaptarea organismului la eforturi din ce în ce mai mari. Depășirea, însă, a limitelor efortului și, deci, a gradului de oboseală, poate produce, pe de altă parte, o stare de inhibiție, caracterizată prin scăderea randamentului și însoțită de o serie de fenomene obiective și subiective neplăcute, stare denumită curent supraantrenament sau suprasolicitare.

Producerea oboselii traversează două faze — latentă și manifestă

Faza latentă se manifestă prin scăderea gradului de coordonare a mișcărilor, lipsa de economicitate a acestora, scăderea reacției musculare, creșterea gradului de transpirație, accelerarea ritmului respirator etc. Ea este urmarea scăderii rezervelor energetice, în primul rând, din grupele musculare solicitate și, apoi, din zonele de depozitare, acumularea de reziduri în mușchi (în primul rând de acid lactic), de bioxid de carbon în sânge, dereglarea echilibrului acido-bazic. Oboseala latentă dispare în cazul refacerii rezervelor energetice și a eliminării rezidurilor aflate în organism, ea fiind forma de oboseală tipică antrenamentului sportiv.

Faza manifestă apare prin cumularea, în timp, a oboselii dintr-un sistem de lecții și este însoțită de o serie de manifestări obiective și subiective: revenirea tardivă a funcțiilor organice după efort (valori ale pulsului și tensiunii arteriale, ale ritmului respirator etc.), lipsa poftei de antrenament, senzații de somnolență, tonus muscular scăzut și, în general, prin refuzul de a desfășura activitatea în regimul planificat. Continuarea pregătirii în același regim produce o acumulare a oboselii care, în final, conduce la starea de supraantrenament.

Starea de oboseală exprimă o reacție fiziologică de inhibiție de protecție la nivelul sistemului nervos central, care urmează unei activități psihofizice. Această formă de oboseală este o stare de disconfort fiziologic care este combătută de organism de cele mai multe ori pe cale naturală, spontan. Numai că, în sportul de performanță, această refacere, pe căile naturale, de care dispune organismul, nu este în totdeauna suficientă și atunci prin disproporția creată în raportul refacere/intensitate a antrenamentului se ajunge la oboseală patologică, cu mult mai greu de tratat și care cert ține sportivul departe de circuitul competițional. Oboseala îndeplinește un rol de apărător al organismului contra exceselor de efort.

Refacerea specifică sportului

Refacerea reprezintă componentă a antrenamentului sportiv, în care, prin utilizarea unor mijloace metodico-pedagogice sau medicale, naturale și/sau artificiale, provenite din mediul extern și /sau intern se urmărește restabilirea parametrilor somatici, funcționali și umorali la nivelele anterioare efortului și chiar depășirea acestor nivele prin apariția supracompensației.

Refacerea urmează cam aceleași principii ca antrenamentul.

Principii:

- între efort și refacere trebuie să existe relații de intercondiționare bazate în special pe mecanismul de tip feedback;

- refacerea se face gradat, progresiv, trebuie să aibe caracter individualizat și să fie accesibilă;