Realizarea de structuri de exerciții pentru învățarea lateralității, echilibrului dinamic și a spatio-temporalității

Psihomotricitatea

Conceptul de corp a suferit numeroase modificări de-a lungul anilor. Inițial, corpul a fost studiat doar din punct de vedere psihologic. Ulterior, el a fost studiat din punct de vedere fiziologic, insistându-se pe funcțiile acestuia. În realitate, corpul este o unitate complexă, prin intermediul căruia omul simte și acționează. Evoluția psihomotricității este, de fapt, istoria interacțiunii dintre elementul psihic și cel fizic. Încă din prii ani de viață expresiile motrice evidențiază relația copilului cu propriul corp și cu personajele din anturaj.

După cum spune Arlette Bourcier „tot ccea ce copilul vede, întâlnește, atinge, manevrează...contribuie la dezvoltarea inteligenței sale”

Noțiunea de psihomotricitate a fost introdusă de Ernest Dupre, atunci când a prezentat sindromul de „debilitate motrică”, manifestat prin dereglări ale funcțiilor motrice în care sistemul nervos joacă un rol esențial. Prin acest termen se înțelege: „o insuficiență și o imperfecțiune a funcțiilor motrice considerate în adaptarea lor la actele obișnuite ale vieții”.

A. De Meur face o sinteză a teoriilor legate de evoluția conceptului de psihomotricitate, observând 4 etape. În cea de-a IV etapă s-a ajuns la cunoașterea complexă a psihomotricității și la studierea relațiilor ce există între schema corporală, lateralitate și orientare spațio-temporală.Psihomotricitatea scoate în evidență legătura dintre motricitatea, intelectul și afectivitatea copilului.

În țara noastră, Mihai Epuran s-a ocupat de această problemă și a definit psihomotricitatea ca „expresia maturizării și integrării funcțiilor motrice și psihice la nivelul pretins de integrarea funcțională bună a individului în ambianță”.

Lateralitatea

„Lateralitatea este definita ca fiind inegalitatea functionala a unei parti a corpului ca o consecinta a diferentei de dezvoltare si repartitie a functiilor in emisferele cerebrale.” R. Lafon

Lateralitatea se referă la existența predominanței funcționale a unei părți a corpului asupra alteia, dominanța unei părți a corpului asupra celeilalte. Dreptacii au localizarea principalelor comenzi cerebrale în emisfera stângă, iar stângacii în emisfera dreaptă. Aceasta se referă la o lateralitatea normală. Lateralitatea este în strânsă legătură cu schema corporală, avându-se în vedere că în schema corporală localizarea dreapta-stângă este legată de dominanta laterală, care poate fi normală sau anormală. Tulburările lateralității sunt determinate în pricipal de contrarierea lateralității, de încercarea de a reeduca stângăcia sau de lateralizare forțată în cazul unei lateralități nedefinite. Stângăcia nu trebuie considerată anormală și în consecință nu trebuie contrariată, evitându-se astfel consecințe grave de natură psihomotrică, intelectuală, fiziologică și /sau afective. Literatura de specialitate oferă numeroase teste, probe standardizate pentru a determina dominanta laterală.

Psihopedagogul sau educatoarea pot depista lateralitatea observând copiii în condiții obișnuite, în activitățile zilnice, cu ce mână scriu sau desenează, cu ce mână aruncă mingea, cu ce picior lovește mingea, cu ce mână taie cu foarfecele, cu ce ochi privesc prin caleidoscop, cu ce ureche ascultă atent o sursă sonoră slabă etc. Dominanta manuală (dreaptă sau stângă) este însoțită de cele mai multe ori de aceeași dominantă vizuală, auditivă sau tactilă. În cazul copiilor cu deficiențe asociate se pot observa dificultăți de lateralitate sau lateralitatea este nedefinită, acestea pot fi educate prin diverse exerciții și jocuri efectuate în cadrul activitățior de la clasă, în aer liber cu un program personalizat de educație psiho-motrică. Dacă mâna nu are o dominantă definită, în această situație se vor face exerciții folosind ambele mâini (dreapta și stânga).

Exemple:

- sotronul

- aruncarea unei mingi la un punct dat cu o mână, repetă mișcarea cu cealaltă mână;

- mototolește o hârtie cu o mânâ, apoi repetă aceeași mișcare cu cealaltă mână,

- joc cu panglici colorate, învârte panglica în cercuri cu o mână, apoi cu cealaltă mână. Pentru picior se aleg jocuri, activități care să solicite ambele picioare la fel, pe rând

- lovirea unei mingi

- saritura cu bataie la groapa cu nisip