Metodica predării gimnasticii în gimnaziu

CAPITOLUL I. GIMNASTICA – DISCIPLINĂ

COMPONENTĂ A SISTEMULUI DE EDUCAłIE FIZICĂ SI SPORT DIN ROMÂNIA

Scopul unităŃii de curs

Formarea unei viziuni globale asupra problematicii gimnasticii în

învăŃământul gimnazial.

Obiective operaŃionale:

să identifice obiectivele si caracteristicile gimnasticii scolare la nivel

gimnazial;

să identifice ramurile, mijloacele si particularităŃile gimnasticii scolare

gimnaziale.

6

1.1. INTRODUCEREA GIMNASTICII ÎN SCOALĂ

Preocupări pentru introducerea gimnasticii în scoli au fost destul de frecvente

si timpurii. Astfel, în anul 1776, în timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti,

regulamentul scolii domnesti de la Sf. Sava cuprindea instrucŃiuni asupra exerciŃiilor

corporale dar fără detalii. Aplicarea lor a fost însă sporadică.

Primul document în care apare cuvântul „gimnastică” este o cerere a

pastorului luteran Serai din 1830, adresată generalului Kieseleff prin care acesta

solicită înfiinŃarea unei scoli.

În 1832 sunt prevăzute în bugetul scolilor din łara Românească sume

necesare scolarizării a doi profesori de gimnastică de la Scoala Centrală din Craiova si

Sf. Sava din Bucuresti.

Cercetări mai recente arată existenŃa în scolile românesti din Transilvania a

unui „ludi magister” în anii 1836-1837 la Liceul Român din Beius.

În Moldova, Academia Mihăileană din Iasi a angajat în anul 1841 un profesor

de gimnastică italiană Luzzato.

Despre dezvoltarea gimnasticii la noi se poate vorbi după venirea profesorului

Gheorghe Moceanu (1831-1909) de la Cluj la Bucuresti. După anul 1862, timp de trei

decenii aceasta a activat pentru introducerea gimnasticii în scoală, în armată si pentru

înfiinŃarea societăŃilor de gimnastică.

Gheorghe Moceanu era adeptul lui Jahn si a scris singur sau în colaborare mai

multe manuale. Prima carte scrisă în 1839 se intitula „Carte de gimnastică” cu figuri si

text explicativ. A fost un pasionat al jocurilor populare a căror frumuseŃe a demonstrato

atât în Ńară cât si în străinătate. El a format si primii profesori care au funcŃionat

începând din anul 1876.

Legea instrucŃiei din 1864 introduce gimnastica si muzica vocală în liceu, dar

predarea era întâmplătoare din lipsa personalului pregătit.

Gimnastica devine obligatorie în scolile secundare în anul 1879 iar în anul

1893 prin reforma învăŃământului, Spiru Haret o introduce în scolile primare.

Programele prevedeau folosirea exerciŃiilor libere si la aparate.

Din îndemnul lui Spiru Haret în vacanŃa anului 1909-1910 are loc pentru

prima dată un curs oficial de gimnastică cu profesorii care erau deja în activitate.

Lupta sistemelor de gimnastică suedez si german pe plan internaŃional s-a

resimŃit si la noi mai ales în gimnastica scolară. Disputa celor doi protagonisti, prof.

Dumitru Ionescu adept al gimnasticii germane si prof. Ion Bucovineanu adept al

gimnasticii suedeze s-a finalizat prin oficializarea celui de-al doilea.

Legea învăŃământului secundar din anul 1928 schimbă termenul de gimnastică

folosit până atunci cu cel de educaŃie fizică si măreste numărul de ore săptămânal

afectat acestei discipline. Gimnastica este prezentă cu o pondere însemnată în toate

programele de educaŃie fizică.

1.2. OBIECTIVELE GIMNASTICII ÎN SCOALĂ

Datorită bogăŃiei de mijloace de care dispune, gimnastica în scoală urmăreste

realizarea următoarele obiective:

1. asigurarea dezvoltării corecte si armonioase a organismului în crestere;.

2. stimularea si îmbunătăŃirea funcŃiilor organismului uman, baza sănătăŃii si

a capacităŃii de efort;

3. educarea esteticii corporale si motrice prin formarea unei Ńinute corecte si

a expresivităŃii miscărilor;

4. dezvoltarea aptitudinilor motrice, în special a forŃei, supleŃei si

coordonării;

5. formarea deprinderilor si/sau priceperilor motrice specifice gimnasticii;

6. prevenirea si corectarea influenŃelor negative ale unor activităŃi

profesionale asupra organismului;

7. menŃinerea si dezvoltarea capacităŃii motrice la vârste înaintate;

8. formarea capacităŃii de practicare independentă a gimnasticii;.

9. formarea unor trăsături pozitive de personalitate ca: voinŃa, curajul,

perseverenŃa, stăpânirea de sine, disciplina constientă, răspunderea

personală.