Autorizarea și reglementarea băncilor

Obiectivul central al activitatii de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a bancilor il constituie realizarea stabilitatii si viabilitatii intregului sistem bancar prin stabilirea unor norme si indicatori de prudenta bancara si urmarirea respectarii cu strictete a acestora, precum si prin asigurarea eleiminarii din sistem a bancilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii prudentiale a bancilor este acela de a preveni riscul sistemic, avandu-se insa in vedere respectarea autonomiei fiecarei banci in organizarea si desfasurarea activitatii sale pe baze concurentiale.

Problemele fundamentale ce stau in atentia sectorului bancar privesc atat dezvoltarea si cresterea eficientei acestuia cat si restructurarea si solutionarea portofoliului de credite neperformante, care continua sa inregistreze niveluri ridicate. Aceasta presupune din partea BNR o abordare strategica a problemelor sistemului bancar care s-a concretizat, pana in prezent, in consolidarea sistemului printr-o politica prudenta de autorizare de noi banci, in asistenta acordata la privatizarea a doua banci cu capital de stat(BRD,Banc Post), participarea la restructurarea altor doua (Banca Agricola, Bancorex), instituirea unui regim sever de supraveghere sau retragerea autorizatiilor de functionare unor banci aflate in incapacitate de plata(Credit Bank, Banca Dacia Felix).

TEMA 1 REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE BANCARĂ

1.1. Reglementare şi supraveghere bancară – concept, conţinut şi rol

În timp ce reglementarea bancară se defineşte prin ansamblul de

legi şi norme aplicabile băncilor în activitatea lor, cea de supraveghere se

referă la activitatea de monitorizare a situaţiei financiare a instituţiilor

bancare şi la verificarea modului cum sunt respectate şi aplicate

reglementările bancare.

În mod tradiţional, sistemul bancar a fost supus unui grad înalt de

reglementare şi supraveghere. Deşi în numeroase ţări se observă o tendinţă

de dereglementare a sistemului bancar, activitatea bancară continuă să

rămână, pe plan mondial, una din activităţile economice cele mai normate.

În funcţie de motivele care stau la baza aplicării lor, se pot deosebi

trei clase de reglementări bancare:

a) reglementarea economică

b) reglementarea prudenţială

c) reglementarea monetară.

Prima clasă este reglementarea economică ce are drept scop să se

obţină asigurarea că băncile mobilizează resurse şi acordă credite în

condiţii de eficienţă economică.

Cea de-a doua clasă de reglementări este cea prevenită sau

prudenţială. Reglementarea prudenţială are menirea să garanteze alocarea

eficientă a resurselor, să minimizeze riscurile pe care şi le asumă băncile

şi să asigure stabilitatea şi sănătatea financiară a fiecărei bănci şi a

sistemului bancar în ansamblu. Altfel spus, scopul reglementării

prudenţiale şi reducerea reglementării economice (dereglementarea

economică).

A treia clasă este reglementarea monetară al cărei scop este

menţinerea stabilităţii valorii externe şi interne a monedei naţionale, prin

controlul exercitat asupra lichidităţii totale a sistemului bancar.

În timp ce analiza macro-prudenţială se regăseşte, într-un fel sau

altul, printre activităţile oricărei bănci centrale, protecţia investitorilor, în

special pe piaţa de capital, este foarte rar inclusă în mandatul acesteia. În

opoziţie, agenţiile de supraveghere au ca obiectiv principal protecţia

consumatorilor. În alegerea unui cadru instituţional eficient, o problemă o

reprezintă rezultatele supravegherii micro-prudenţiale, pe care Băncile

Centrale le consideră strict legate de sistem, iar agenţiile de supraveghere

le consideră angrenate protecţiei deponenţilor şi investitorilor.

1.2. Sisteme de supraveghere

Definirea unui sistem de supraveghere financiară presupune

alegerea unui model de supraveghere şi stabilirea instituţiei ce va

monitoriza operaţiunile intermediarilor financiari. În acest sens, se impune

şi clasificarea rolului pe care îl are banca centrală în activitatea de

supraveghere.

Inovarea financiară şi progresele tehnologice au determinat

erodarea continuă a frontierelor tradiţionale dintre segmentele sectorului

financiar (sistem bancar, pieţe de capital, instituţii de asigurări) şi

creşterea competiţiei între diferite tipuri de intermediari financiari ce oferă

produse similare. Aceste tendinţe ridică numeroase probleme privind

alegerea unui model de supraveghere financiară optim, şi în cadrul

acestuia, a autorităţii căreia trebuie să i se încredinţeze supravegherea.

Funcţiile reglementării şi supravegherii determină o serie de

sarcini care pot fi grupate astfel:

1. activităţi de protecţie a investitorilor, care se bazează pe asigurarea

unui sistem bancar competitiv şi pe contractarea riscului moral

indus de existenţa sistemului de asigurare a depozitelor prin

crearea regulilor de bună practică şi pe distribuirea informaţiei;

2. supravegherea la nivel micro, care se axează în primul rând pe

protejarea deponenţilor;

3. analiza macro-prudenţială, care grupează activităţile ce au scop

monitorizarea expunerii la riscul sistemic şi identificarea

potenţialelor „ameninţări” la nivel macroeconomic ca urmare a

dezvoltării pieţelor financiare.

1.2.1. Modele de supraveghere

În practica internaţională, sunt întâlnite, în general, următoarele

două tipuri de modele de supraveghere: 1) supravegherea instituţională, şi

2) supravegherea integrată.