Extras din curs
Asigurarea autonomiei administrative potrivit principiului descentra¬lizării si autonomiei locale nu se poate face fără existenta unui cadru legislativ si a mecanismelor adecvate respectiv a instrumentelor nece¬sare autorităţilor locale pentru îndeplinirea atribuţiilor care le revin.
Cadrul legislativ este asigurat de către Legea administraţiei publice locale, Legea privind finanţele publice si Legea privind finanţele publice locale, precum şi de o serie de reglementari anuale aduse odată cu legea bugetară (legea bugetului de stat).
Între cele mai importante instrumente la îndemâna autorităţilor locale necesare in vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, un loc priori¬tar îl ocupa bugetul local.
Potrivit Legii finanţelor publice locale, nr. 189/1998 prin bugete locale se înţeleg bugetele de venituri si cheltuieli ale unităţilor admi-nistrativ-teritoriale... Fiecare comuna, oraş, municipiu, sector al capitalei, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul local, in condiţii de autonomie potrivit legii. „Intre aceste bugete nu exista relaţii de subordonare", mai sintetic prin bugetul local se înţelege actul in care se înscriu veniturile si cheltuielile colectivităţilor locale pe o perioada de un an, adică bugetele unităţilor administrativ teritoriale care au personalitate juridica.
Structura bugetelor locale este următoarea:
- bugetele proprii ale judeţelor si al municipiului Bucureşti adminis¬trate de Consiliile judeţene şi municipiul Bucureşti;
- bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor si ale sectoa¬relor capitalei, ce sunt administrate de primarii in calitate de ordonatori principali de credite.
În ţara noastră, autonomia financiara a colectivităţilor locale nu este încă deplina, existând raporturi de dependenta fata de bugetul de stat, mai ales cu privire la partea de venituri.
În componenta bugetului local, partea de venituri cuprinde, atât venituri proprii provenind din impozite, taxe si vărsăminte de venituri cuvenite de la contribuabilii persoane juridice de importanta locala si de la populaţie, (acestea sunt prevăzute de actele normative ce se refera la impozitele si taxele locale si la modul de stabilire a competentei consiliilor locale in domeniu) dar si venituri atribuite din sume defalcate din unele venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat; transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor investiţii de interes general ce depăşesc perimetrul unor colectivităţi locale sau pentru acţiuni de pro¬tecţie sociala in instituţii publice cu caracter naţional sau regional (cămine de bătrâni, casa de copii, scoli speciale, etc).
Cheltuielile ce se finanţează din bugetele locale pentru realizarea acţiunilor si activităţilor din competenta consiliilor locale, au la bază prevederi iegale şi vizează:
- activitatea autorităţilor executive si a serviciilor publice de subor¬donare locala;
- activitatea desfăşurată de instituţiile social-culturale (învăţământ, cultură, religie, asistenta sociala, indemnizaţii, ajutoare)
- realizarea diverselor servicii (salubrizare, zone verzi, protecţia mediului), dezvoltare publica (reţele de apa, canal, străzi, drumuri, trotoare, zone de agrement) si locuinţe;
- activitatea de transporturi, agricultura si diverse acţiuni economice.
- constituirea de fonduri de rezerva si pentru rambursări de împru¬muturi si plaţi de dobânzi.
Atât veniturile cât şi cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect dimensionate, corect urmărite, dar mai ales prin buget să se atingă finali¬tatea vizată de legiuitor în ceea ce priveşte administraţia publică locală.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale
La elaborarea proiectelor bugetelor locale se au în vedere preve¬derile Legii privind finanţele publice locale şi a celor rezultate din Legea privind administraţia publică locală, care stabilesc competenţele ce revin consiliilor iocale pe linia stabilirii surselor de venituri din impozite, taxe, şi alte vărsăminte, precum şi sarcinile pe linia finanţării instituţiilor şi servi¬ciilor publice de subordonare locală.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor Socaie (primarii şi pre¬şedinţii consiliilor judeţene şi al Consiliului genera! al capitalei) vor stabili acţiunile ce vor fi finanţate din bugetele locale, pe bază de programe care vor fi întocmite de către instituţiile şi serviciile publice de interes local, în scopul finanţării unor activităţi, obiective, proiecte, care vor constitui anexe la bugetul local.
Ordonatorii principali de credite trebuie să prezinte Direcţiilor Gene¬rale ale Finanţelor Publice Judeţene, până la 15 mai a fiecărui an, proiec¬tele bugetelor locale echilibrate. Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, după ce vor analiza nivelul veniturilor prevăzute ca posibil a se realiza pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale din informaţiile deţinute de trezoreriile operative şi organele fiscale teritoriale) şi a nive¬lului de cheltuieli rezultate din programele instituţiilor şi serviciilor publice ce urmează a fi finanţate din bugetele locale, va depune la Ministerul Finanţelor Publice proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului, până la 1 iunie ale fiecărui an.
Ministerul Finanţelor Publice, după examinarea propunerilor de acor¬dare de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specială, cuprinse în aceste proiecte, cu acordul guvernului, va comunica până la 1 iulie Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene limitele sumelor defalcate şi a transferurilor, precum şi criteriile de repartizare a acestora pe fiecare unitate administrativ-terito--rială, judeţ în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale. Limitele sumelor şi criteriile de repartizare se transmit şi Consiliilor judeţene şi Consiliului general al capitalei.
După primirea limitelor maxime din sume defalcate şi transferuri, ordonatorii principali de credite întocmesc noile propuneri de proiect de bugete locale şi le transmit Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, până la 20 iulie.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană după confruntarea datelor primite prin proiecte de la unităţile administrativ teritoriale cu datele primite de la Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte proiectul de buget local pe ansamblul judeţului şi îl transmite Ministerului Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.
Aprobarea bugetelor locale
Proiectele bugetelor locale elaborate în condiţiile expuse mai sus, se prezintă spre aprobare consiliilor locale, judeţene şi Consiliului local al municipiului Bucureşti, în termen de 30 zile de ia intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat.
Pe baza bugetelor locale aprobate de consiliile locale şi judeţene, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor Publice bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, grupate pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti şi bugetul propriu al consiliului judeţean, pe structura clasificaţiei bugetare stabilită de Ministerul Finanţelor Publice.
Veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de plată a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor potrivit programelor întocmite de instituţiile şi serviciile publice locale, şi se aprobă de către:
- Ministerul Finanţelor Publice pentru sumele defalcate din veniturile bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget, pe baza propu¬nerilor ordonatorilor principali de credite, transmise de Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene la Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 20 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat;
- de către ordonatorii principali de credite (primării) ai bugetelor locale pentru bugetele proprii şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, în termen de 15 zile de la aprobarea sumelor repartizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Bugetele Locale.doc