Cheltuieli publice pentru acțiuni social - culturale

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACTIUNI

SOCIAL-CULTURALE

Alaturi de nevoile individuale, exista si o serie de nevoi sociale a caror satisfacere reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni cu ajutorul unor institutii publice.

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusa sau sub forma de transferuri banesti (alocatii bugetare, pensii, ajutoare, etc.). De prestatiile social-culturale beneficiaza anumite categorii sau grupuri sociale, iar în unele cazuri întreaga populatie.

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale asigura educatia si instructia copiilor si tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala, ridicarea nivelului cultural, artistic si de civilizatie al membrilor societatii, asigura un sistem de protectie sociala.

Cresterea acestor cheltuieli se datoreaza în principal cresterii demografice (în volum si pe structura) cât si cresterii costului serviciilor sociale (a nivelului ajutoarelor familiale, a alocatiilor).

Sursele de finantare a cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale sunt:

- Fondurile bugetare (bugetul de stat, bugetele locale);

- Cotizatiile suportate de persoanele fizice si juridice;

- Fondurile proprii ale entitatilor (utilizate pentru finantarea cheltuielilor cu protectia muncii, pregatirea profesionala a salariatilor);

- Veniturile institutiilor social-culturale;

- Veniturile populatiei (taxe, cotizatii);

- Fondurile organizatiilor fara scop lucrativ (institutii de caritate, fundatii, biserici, asociatii);

- Ajutorul financiar extern.

1. Cheltuielile publice pentru învatamânt

În conditiile lumii de astazi, învatamântul joaca un rol esential în dezvoltarea de ansamblu a societatii.

Cheltuielile pentru învatamânt se caracterizeaza prin faptul ca ele nu reprezinta un consum definitiv de PIB ci se regasesc în nivelul de pregatire profesionala a membrilor societatii.

Principalele trasaturi ale acestor cheltuieli sunt:

- Produc cadre calificate;

- Au caracterul unor investitii pe termen lung (10-18 ani);

- Produc efecte pe tot parcursul vietii;

- Produc efecte multiple cu caracter economic, social si uman;

- Nu se uzeaza moral putând fi reînnoite;

- Conduc la adaptarea individului în mediul socio-economic.

Cresterea cheltuielilor publice pentru învatamânt din ultimii ani este datorata actiunii conjugate a mai multor factori:

- Factori demografici (cresterea populatiei a antrenat si sporirea populatiei scolare);

- Factori economici (dezvoltarea economica, sporirea si diversificarea capitalului fix si circulant, ca urmare a modernizarii si a perfectionarii proceselor tehnologice, au reclamat o forta de munca cu calificare medie si superioara);

- Factori sociali si politici (acestia se refera la politica scolara, la principiile avute în vedere de guverne în stabilirea acesteia, a nivelului învatamântului obligatoriu, la resursele, facilitatile si ajutoarele îndreptate catre institutiile de învatamânt sau chiar de catre elevi, studenti si familiile acestora).

În tarile dezvoltate, ca si în cele în curs de dezvoltare, exista doua tipuri de unitati de învatamânt : publice (finantate de la buget) si private (care pot fi independente si partial subventionate de stat).

Sursele de finantare a cheltuielilor publice pentru învatamânt sunt:

- Bugetul de stat;

- Veniturile proprii ale institutiilor de învatamânt;

- Veniturile întreprinderilor (pentru cursurile de pregatire profesionala, de calificare a fortei de munca);

- Donatii, sponsorizari;

- Ajutor extern.

Cheltuielile publice pentru învatamânt , privite din punct de vedere economic, cuprind:

- Cheltuieli curente (cheltuieli cu întretinerea si functionarea unitatilor de învatamânt);

- Cheltuieli de capital (investitii);

În România, principala sursa de finantare a acestor cheltuieli o reprezinta bugetul de stat.