Extras din curs

CURSUL 1. ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND ETICA ÎN AFACERI?

1.1. Definiţii ale eticii în afaceri

La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri" este un domeniu care urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenţilor economici dintr-o societate capitalistă. În continuare vom încerca să aprofundăm această abordare.

R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenţi în acest domeniu, defineşte etica în afaceri drept „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunţată explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri". Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se contrazică, astfel încât despre o corporaţie se poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic pus în serviciul comunităţii, daunele provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. De George situează aşadar etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară şi face efectiv un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.

P. V. Lewis defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv". Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. După Lewis, etica în afaceri îşi delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.

În opinia „sintetică" a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat, etica în afaceri este un domeniu de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi teme de discuţie, specialişti, publicaţii, centre de cercetare şi, desigur, o varietate de curente sau şcoli de gândire. în acest sens, Crisp sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens [cel conturat în definiţia lui Lewis], de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali". R. Crisp vrea să spună că etica în afaceri urmăreşte să evalueze şi să susţină cu argumente raţionale valorile şi normele morale care ar trebui să guverneze jocul economic, cu speranţa că explicaţiile sale pot contribui la ameliorarea practicii morale în mediul de afaceri.

Laura Nash consideră că: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. Nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acţionează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice". (Nash, 1995, p. 5) O definiţie şi mai scurtă propun Andrew Crane şi Dirk Matten, într-un foarte recent tratat semnificativ intitulat Business Ethics. A European Perspective: „Etica în afaceri este studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu [ceea ce este moralmente] bine şi rău" - [în original right and wrong].

Dar marea majoritate a celor care scriu despre acest domeniu nu încearcă să formuleze o definiţie explicită a eticii în afaceri, ci presupun că sensul intuitiv al expresiei ca atare este suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări. „Etica în afaceri" este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în măsura în care identificăm sensul termenilor de „etică" şi „afaceri". Cu această condiţie, este uşor de înţeles că, alături de etica medicală, etica juridică sau bioetica, etica în afaceri este o teorie etică aplicată, în care conceptele şi metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiţia sau afacerile.

Dar ce înseamnă cuvântul „etică"? Sociologul Raymond Baumhart a pus această întrebare unor oameni de afaceri americani şi a primit următoarele răspunsuri tipice:

- „Etica are de-a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine sau rău".

- „Etica este legată de credinţa mea religioasă".

- „A fi etic înseamnă să respecţi legea".

- „Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate".

- „Nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt”.

Nici unul dintre aceste răspunsuri nu este pe deplin corect (exceptându-1 pe ultimul, fireşte). Destui oameni sunt tentaţi să asocieze etica şi sentimentele, gândindu-se probabil la un soi de vibraţie empatică faţă de aproapele nostru. Dar etica nu este legată în mod necesar de anumite stări afective. Acestea sunt schimbătoare, capricioase şi nu pe deplin supuse raţiunii, astfel încât foarte frecvent tocmai sentimentele ne determină să nu respectăm normele etice: să nu sancţionăm un subaltern prieten care a greşit grav, să fim invidioşi faţă de cei ce ne sunt cumva superiori, să-i detestăm pe unii oameni doar pentru că fac parte dintr-o anumită categorie socială stigmatizată etc.

Etica nu se află într-o relaţie necesară nici cu religia. Ce-i drept, majoritatea religiilor susţin standarde etice înalte. Dar dacă etica n-ar fi decât un apanaj al religiei, atunci ea nu ar fi valabilă decât pentru persoanele religioase. Or, etica se adresează în egală măsură ateilor şi credincioşilor, astfel încât nu poate fi în nici un caz confundată cu religia sau pe deplin subordonată ei.