Finanțe Internaționale

Capitolul 1

LOCUL ŞI ROLUL RELAŢIILOR MONETAR-FINANCIARE ÎN ANSAMBLUL ECONOMIEI MONDIALE

Relaţiile monetar-financiare internaţionale reprezintă ansamblul raporturilor ce se formează între persoane fizice şi juridice în legătură cu mişcările comerciale, necomerciale şi financiare de fonduri băneşti la nivel internaţional, precum şi mecanismele, instituţiile şi reglementările care facilitează aceste mişcări.

Prin modul în care s-au structurat şi au evoluat, relaţiile monetar-financiare au la baza formării şi dezvoltării lor sistemele monetare ale economiilor naţionale, ca celule de bază ale economiei mondiale. În acelaşi timp, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii, dezvoltarea schimburilor economice internaţionale, creşterea interdependenţelor între state au determinat anumite mutaţii care s-au reflectat direct sau indirect asupra evoluţiei şi structurii relaţiilor monetar-financiare internaţionale, astfel încât acestea au devenit o componentă importantă a funcţionării şi existenţei economiei mondiale în ansamblul său.

Această dublă legătură, pe de o parte, cu sistemele monetar-financiare naţionale ale statelor (1) şi pe de altă parte, cu sistemul economiei mondiale (2), a determinat raporturi de intercondiţionare faţă de care relaţiile monetar-financiare au evoluat, conducând în final la naşterea unor mecanisme, instituţii şi reglementări proprii acestora (3).

1.1. Sistemele monetare şi financiare naţionale în contextul relaţiilor monetar-financiare internaţionale

Legătura dintre sistemele monetar-financiare naţionale şi relaţiile monetar-financiare internaţionale este determinată de faptul că structurile sistemelor naţionale constituie baza dezvoltării relaţiilor internaţionale.

Sistemul monetar-financiar naţional cuprinde ansamblul normelor legale şi instituţiilor care reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile monetar-financiare ale unui stat.

Privit în ansamblu, sistemul monetar-financiar al unui stat cuprinde reglementări referitoare la două categorii de relaţii: relaţiile monetare şi financiare interne şi relaţiile cu alte sisteme monetar-financiare.

Reglementarea relaţiilor monetare şi financiare interne are în vedere:

a. definirea şi denumirea unităţii monetare naţionale şi a subdiviziunilor sale;

Fiecare ţară, prin lege, îşi stabileşte unitatea monetară proprie, care este definită ca mijloc legal de plată pe teritoriul geografic al ţării respective. În prezent, pe plan internaţional se întâlnesc următoarele situaţii: state a căror unitate monetară naţională este distinctă şi individualizată în raport cu alte state; state care au convenit să aibă aceeaşi unitate monetară prin crearea unei noi unităţi monetare comune; state care au adoptat ca monedă naţională unitatea monetară a altui stat. Pe de altă parte, fiecare monedă naţională are un simbol standardizat şi utilizat ca atare în denominarea tuturor tranzacţiilor interne şi internaţionale.

b. modul de emitere a monedei naţionale şi instituţiile împuternicite cu emisiunea şi supravegherea circulaţiei monetare;

Se bazează pe un ansamblu de legi şi norme prin care sunt desemnate instituţiile de tipărire a bancnotelor şi batere a monedei divizionare (de regulă, instituţii specializate aflate sub controlul autorităţii monetare; în România, de exemplu, Monetăria Statului), instituţiile care pun în circulaţie monedele (de regulă, banca centrală/de emisiune) şi instituţiile care au responsabilitatea supravegherii circulaţiei monetare, în sensul asigurării unei evoluţii echilibrate potrivit nevoilor economiei, menţinerii stabilităţii preţurilor şi a cursului monedei naţionale în raport cu monedele străine (de regulă, aceste responsabilităţi intră în sarcina băncii centrale şi sunt trecute în statutul acesteia, ca lege separată de legile care privesc activitatea băncilor comerciale).

c. organizarea şi funcţionarea sistemului bancar naţional;

Se referă la reglementările privind delimitarea entităţilor care pot activa în cadrul ţării respective ca „bănci”, cerinţele de îndeplinit pentru autorizarea în acest sens, tipurile de bănci şi/sau tipurile de activităţi pe care le poate desfăşura o bancă sau instituţie financiară, supravegherea activităţii bancare. În funcţie de tradiţia istorică sau alţi factori, supravegherea activităţii bancare poate să cadă în sarcina băncii centrale (de exemplu, în România supravegherea bancară constituie o responsabilitate a BNR, în Marea Britanie a Băncii Angliei etc.) sau pot exista organisme separate constituite în acest scop (de exemplu, în Elveţia - Comisia federală pentru activitatea bancară, în SUA - Comitetul federal, în Japonia - o agenţie subordonată Ministerului finanţelor etc.).

d. organizarea şi funcţionarea pieţei financiare naţionale;

Se stabilesc instituţiile desemnate cu delimitarea cadrului organizatoric de funcţionare a pieţelor financiare (bursa, piaţa extrabursieră etc.), entităţile eligibile ca participanţi pe piaţa financiară (bănci comerciale, case de brokeri, dealeri etc.), structura segmentelor componente ale pieţei (piaţa monetară, piaţa de capital etc.) şi a activelor financiare care pot fi emise şi tranzacţionate pe aceste pieţe, precum şi modul de supraveghere a activităţii desfăşurate. Deşi se constituie ca o componentă distinctă, organizarea şi funcţionarea pieţei financiare naţionale trebuie privită în conexiune directă cu organizarea şi funcţionarea sistemului bancar şi cu autorităţile guvernamentale. Piaţa monetară şi piaţa de capital reprezintă mediul prin care statul îşi poate acoperi debitele prin emisiune de titluri financiare pe termen scurt (certificare de trezorerie) sau pe termen lung (obligaţiuni guvernamentale). Piaţa monetară este terenul principal pe care banca centrală, utilizând anumite instrumente, îşi exercită politica monetară iar băncile comerciale se constituie ca entităţi direct implicate ca participanţi pe această piaţă, susţinând politica guvernamentală sau politica băncii centrale, dar şi promovând propriile interese legate de asigurarea lichidităţilor (piaţa interbancară) sau de fructificarea fondurilor disponibile prin operaţiuni cu titluri financiare.

e. organizarea sistemului de plăţi şi decontări la nivel naţional;

Se referă la modul în care pot avea loc plăţile în cadrul economiei - în numerar şi fără numerar, prin intermediul instituţiilor bancare şi financiare (moneda de cont) -, standardizarea înscrisurilor destinate să faciliteze plăţile fără numerar (ordin de plată, cec, cambie, bilet la ordin), sistemul de compensare şi decontare la nivel naţional a plăţilor prin instituţii specializate şi utilizarea tehnologiei informaţionale pentru realizarea plăţilor de diferite tipuri.

f. instituţiile desemnate cu organizarea, supravegherea şi efectuarea de operaţiuni specifice sistemului monetar-financiar naţional (banca centrală, bănci comerciale, ministerul finanţelor, alte instituţii financiare nonbancare).

Relaţiile cu sistemele monetar-financiare ale altor ţări, care vizează regimul valutar al ţării respective, cuprind reglementări privind: metodologia cotării monedei naţionale în raport cu monedele străine; regimul valutar şi al plăţilor cu străinătatea; regimul circulaţiei monedelor străine şi a activelor financiare denominate în monede străine pe teritoriul ţării; regimul mişcărilor de capital şi al investiţiilor străine; regimul aurului, metalelor şi pietrelor preţioase; administrarea rezervei monetare internaţionale a ţării; relaţiile cu organismele financiar-bancare internaţionale; instituţiile desemnate cu organizarea, supravegherea şi derularea relaţiilor monetar-financiare cu străinătatea.

Astfel, potrivit regimului valutar practicat de o ţară, moneda sa poate fi utilizată în relaţiile monetare şi financiare internaţionale atât de ţara emitentă, cât şi de alte ţări, dar în timp ce pe teritoriul ţării emitente ea este supusă reglementărilor statului respectiv, în alte ţări ea se supune reglementărilor din acele ţări sau unor înţelegeri convenite pe plan regional (de un grup de state) sau internaţional (de marea majoritate a ţărilor).